Desluşire

Am patit zilele trecute o mare rusine. Sa tac si s-o inghit? Greu – si-ar fi si pacat. O alinare tot trebuie sa vina de undeva – asa ca las sa curga mai la vale patimile.

Mai intii de toate vad bine ca de la o vreme, lasind deoparte apucaturile livresti muschiul responsabil cu plamadirea slovelor cu tilc s-a cam atrofiat. Ma rog, cu tilc, fara tilc, peu importe; ce conteaza e ca n-am mai prea reusit sa scurg nimic din zeama ce-mi fierbe adesea intre urechi – afara de citeva prostii si apucaturi nedemne. Dar ce se-ntimpla? Mi-am compromis amicii, am compromis urbea natala, familia, in fine! In trecerea mea meteorica prin Brasov am lasat cei sapte ani de-acasa, i-am luat pe primii cinci si mai apoi, lipsit de cel mai elementar simt de conservare a reputatiei m-am dedat la acte de simpatie desantata fata de semeni si decor. Mi-au iesit in intimpinare doi musterii care – veseli paharnici, au lasat sa curga racoroasele pina ce simturile si-asa subrede s-au inmuiat de tot. Berea rece, poate prea rece pentru temperatura de-afara si-a adus si ea contributia-i meritorie; n-a fost bai, rece/calda, alta n-a fost, datoria ne-a obligat s-o bem si-asa. O injutarura la adresa nemtilor ca entitate nationala, c-au facut berea prea rece.

Flescaiala mare pe noi, iar pe altii tremur intens; racoarea de-afara lucra in maniere misterioase.  Schimbam impresii (la rece, se-ntelege) despre arta, printzipuri, calatorii, natii, chelneri, pravalii, politichie, totul prost, parca nu merge nimic in tara asta da’ noi ridem strasnic si mai comandam un rind. Rece si asta, dar anestezia incepea sa-si faca simtit efectul. In tot acest rastimp, colegul din dreapta se dregea cu inca o prospatura de piersici. Da-i ris pe nenorocitul, cum isi permite sa faca masa de rusine cu-asa blasfemie, il batem prieteneste pe umar, ne pupam cu zgomot, plecam, platim tot sucul iar mai apoi ne-ntrebam ‘incotro?’. <pauza scurta, scapa un gaz necontrolat> Am ajuns in fata unui stabiliment de dantzuiala si benchetuiala nocturna, pre numele lui “Club”. De acuma, tin-te!

Ma vezi pe mine de colo ce figura fac in timp ce gesticulez barmanului vrute si nevrute – toate pe un diapazon potrivit dimensiunii clubului iar el, cu toate ca nu prea aude ce-i zic, reuseste sa incropeasca 3 pahare cu gin tonic, si o piersica. Fresh, se-ntelege. Calc strimb pe ceea ce mai tirziu s-a dovedit a fi un pantof tras peste-un picior (de om) dar imi mentin balansul pina la masa noastra. Inabus scandalul de frica paznicilor, ies  basma curata cu inc’un rind de licoroase – de asta data pentru masa vecina. Sa-ndreptam pantoful, deh.

Trag cu coada ochiului la alta pereche de ochi galesi si, prinzind curaj adaug prosteste: ‘buna muzica.’ Mi se raspunde pe masura, cu o privire care zicea mai degraba “ma, daca asta n-o fi imbecil, apai ma crede pe mine proasta.” N-am mai zis nimic; am facut un gest larg cu mina, m-am intors pe calciie si dupa un slalom destul de reusit, dau din nou peste comesenii mei. Ne salutam la fel de scandalos, iar mai apoi incep bravadele.

‘Ma, care ai numarul lu’ cutare?’

‘Ai un moment rabdare.’

‘Haide, taicule.’

Fara sa mai stam mult pe ginduri ne atacam amicii pe de-acum pufaind in perne si le dam de stire ce-au ratat. Ne ridem aiurea dupa care adaug eu netot: ‘Uite, ma! Uite! Uite!” Ne imbuibasem peste poate iar de-acum nu ne mai ramasese decit sa numaram pasii pina acasa.

Dimineata la 9, la nici doua ore distanta de la descalecare urechea incepuse sa perceapa niste acorduri fine de taragot. Octavele au coborit si ele treapta cu treapta, pina ce au ajuns cu tot cu nuntasi in dreptul usii unde s-au dezlantuit vertiginos. Ma surprind gura-casca de parca as fi asteptat sa-mi pice un bec in gura, plescai alene si incerc o manevra periculoasa prin stinga patului. Imi reuseste, insa nu pricep de ce s-au schimbat decorurile interioare; ce-i cu-atitea capcane, toate la nivelul degetelor? Incerc sa-mi mentin o oarescare verticalitate, in timp ce tacerea mamei imi da de inteles ca n-am fost cel mai pasnic vizitator. Ne intelegem din priviri – ea incruntata, eu senin, eu la masa, ea venin.

Plec cuminte pe bicicleta cu timplele zvicnindu-mi sub sapca si ma intreb “ce-o mai urma?” Cind dai proverbiala bita in balta stropii continua sa sara pina hat! incolo, ‘functie de intensitatea loviturii.

Dupa amiaza.

Intram pe o pietonala din tzentrum, loc de manifestari cultural-artistice hipiote si de spirit liber. Ambitia vroia sa ne conduca peste munte pina departe, inspre o cetate de unde-am fi cules – ziceam noi, alti amatori de ciclism dar, cu tarabele ce ni se infatisau dinainte-ne n-am reusit sa ne incordam prea mult. Ajungem la o masa cu esarfe colorate crosetate peste mari si tari si ne incepem lectia de estetica cu un Grolsch rece. Miscari indicative foarte pronuntate asupra sevaletelor si diverselor obiecte de artizanat, impresii la cald (de asta data), tablouri, ‘un cer innorat’, ‘un navire pe o mare indirjita’, o rama goala, ‘perspectiva sincera’.

‘Uite, ma!’

Amagit, pesemne de sinceritatea perspectivei sorb fortat din Grolsch, amarui si neplacut, un cui care din pacate – pacatele mele, avea de scos mult prea multe cuie.

‘Auzi, nene? Da’ chestii serioase n-au astia pe-aici?’

‘Ba da.’ Si ma ia fata de mina pina la alta taraba unde se balanganeau in vint tricouri cu indemnuri istete. ‘Daca-ti ride un magar in fata, inseamna ca…’, in fine, am prins ideea. In plus, mi se parea ca toate mi se potrivesc. Tricourile, indemnurile, ma rog, tot ansamblul.

‘Hai in Poiana.’

Cam tremurind de-un fel de vaga frica mi-am anuntat aventura acelorasi amici in fata carora bravasem cu o noapte inainte, doar-doar mi-oi afla vreo simpatie ori scuza la comportamentul meu nedemn. Lacrimos si cu vinele zvicnind din cale afara ma asez in pat, imi dau drumul la televizor si las sa ma cuprinda osteneala. Luni dimineata devreme plecat, lasat urbea in urma, rusinea luata cu mine, pacat, ma uit  multa vreme pe geam aiurit de iuteala evenimentelor, clipesc un pic… Bucuresti-Nord.

Am ostenit. Nu stiu cum stau altii cu iertarea, mai cu seama cind se abuzeaza de pretioasele lor momente si sentimente dar ii imbratisez pe toti cu drag si sper intr-o grabnica revedere.

PS: licenta artistica de rigoare a fost aplicata, sa nu care cumva sa se simta vreun participant ofensat din cale afara. Sa nu mai zicem de influenta lui nenea Iancu si trecerea meteorica a Barbului Delavrancea prin Berlin. (les connaisseurs connaissent).

Grizzly Bear – Yet Again

Advertisements

3 thoughts on “Desluşire

  1. atata licenta stilistica acoperi evenimentele mai sus mentionate ca fragmentul deveni mai criptic decat o bucata de pendul d-alu Eco…rusine, rusine, da sa intelegem si noi cititorii de rand nu numai cei direct si fara voia lor implicati…

  2. Update: am tradat increderea unei persoane dragi mie, refuzind s-o fac partasa la benchetuiala noastra, iar mai apoi am mai si bravat pe chestia asta semnalindu-i ce-a pierdut. Sa dau vina pe ambetare, sa dau vina pe mintea proasta? M-a iertat persoana si mi-am dat o imaginara palma peste crestet, intru pedeapsa. Si de-atunci am intrat si intr-o perioada de post negru de gin tonic.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s