“Coane, e ceva pe trepied!”

“Coane, vorbeste colo-sa cu cine trebuie ca sa avem zapada cind oi veni, da?” “Sigur, coane – lasa ca daca nu gasim zapada urcam pina unde dam de ea.” …si pe onoarea mea c-asa am facut!

M-am lepadat de nemti pentru doua saptamini, timp in care m-am cuibarit acasica la ai mei, la munte. Nu mult, pentru ca la nici doua zile distanta am urcat vesel nevoie mare in Inter-Regio-ul care m-a purtat prin intunecimea noptii pina sus, hăt departe pe Somes. Beclean pe Somes. Beclean pe Somes asta e o urbe mica in care – bag sama, trenurile vin din regiuni diferite ale tarii dupa care se innoada si-si duc pasagerii acolo unde isi are fiecare treaba lui. Dupa o halta scurta de vreo 10, 15 minute mi-am reluat calatoria spre Vatra Dornei – de asta data intr-o garnitura faimoasa pentru elementele ei pitoresti (acceleratul Timisoara – Iasi).  – Bine, la momentul calatoriei mele faima de mai sus nu-mi era cunoscuta; mi-a fost confirmata mai tirziu – Pe locul meu sedeau cufundate in reverie o babuta cu nepotica ei in timp ce pe restul de fotolii se intindeau perechi de membre, grumazuri, genti – cu greu iti puteai da seama de cine era atasat fiecare element, asa ca dupa un oftat scurt m-am pus planton in fata compartimentului. 3 ore de paza pe culoar – ca sa nu intre curentul in tot vagonul, apoi, la putin dupa 5 ale diminetii m-am scoborit cuminte pe peronul garii din Dorna. Scrutam zarea dupa jupinul Mage dar ia-l de unde nu-i. Am zis sa-i mai dau ragaz omului ca nu-i de colea sa faci ochi la ora cind altii pufaie in vis. […] Ne-am regasit dupa vreo 5, 10 minute de rebegeala – unu’ venise printr-o parte a garii, in timp ce altul astepta pe cealalta. Deh. Incepea sa ma riciie pe gitlej – iar asta nu ca m-ar fi incercat oarescare apetituri ci din contra – curentul ‘cela din tren incepea sa-si faca efectul. Ar fi fost si pacat ca pina acum sa ma ocoleasca gutunarul – doara un an de zile prea ma bucurasem de binefacerile unor fose desfundate. M-a imbiat conu’ Mage la o cana cu ceai – chiar doua, iar mai incolo pe la 9 am iesit in recunoastere dupa subiecte fotografice. Gazda mea, se vede bine ardea de nerabdare sa-si clateasca ochiul fotografic pe coclaurile Dornei. Ardea si ochiul meu dar recunosc ca avea niscaiva nerabdari in plus; imediat ce ne-am intors acasa mi s-au lipit pleoapele instant iar pret de 6 ore nu le-am mai putut dezlipi; nici n-am incercat, cazna era mult prea mare.

3PM trecute fix. La inceput am clipit alene, apoi un pic mai repede – m-am uitat in sus, apoi in stinga, dreapta, m-am ridicat in capul oaselor si-am incercat sa articulez o vocala. Dupa gîjîiala slobozita imi devenea din ce in ce mai limpede ca ma asteapta incercari grele in zilele ce urmeaza. Mai tirziu mi s-au insirat optiunile pe masa: aspirina, paracetamol, biseptol, in fine – tot arsenalul aferent. N-am cricnit deloc, ba mai mult – ma durea sufletul gindindu-ma ca dupa ce-am planuit excursia asta de vreo 3, 4 luni urma sa-mi fie curmat entuziasmul de manifestarile nefiresti ale unui fir de curent patruns parsiv prin oasele subsemnatului. Ei bine, n-avea sa ma dea gata o raguseala! Dixit.

A treia zi eram la pat. Insa am omis un detaliu: flescait de raceala care incepea sa prinda radacini, a doua zi mi-am luat echipamentul la spinare si-am urcat cu amicii mei pe munte, la temperaturi joase, geruiala, frig, ce mai – sa nu scoti un popa afara din casa. N-a contat. Nici o intemperie si nici o boala nu se putea pune de-a curmezisul nostru si-al talentului nostru fotografic. Cu ambitia si increderea asta am purces printre stinci alunecoase pina ce-am ratat poteca si ne-am trezit… ne-am trezit… ma rog, ne-am trezit in alta parte. Dar pina sa ajungem unde nu trebuia am fost  supusi la suplicii din cele mai mari. Natura Mama – mai cu seama atunci cind in sinul ei se aventureaza fii rebegiti – unul suferind de git, altul cu un genunchi strins in chingi, tinde sa puna de-a lungul si de-a latul tot felul de obstacole – doar-doar i-o mai domoli pe neaveniti si le-o baga mintile in cap. Asa si cu noi; inaintam un pas prin omat, ne trageam sufletul pret de 5 minute, apoi agonizam pe cite-un povirnis abrupt. “Coane, pe unde-o luam?” “Hai pe-acolo, ca pe-acolo e drumul.” “Coane, is niste stinci aici!” “Si, se vede ceva printre ele? Avem pe unde trece?” “Nu stiu, stai sa ma uit.” […] “Coane, nu prea. Nu stiu cum urcam.” “Stai asa. Arunca rucsacul ala. Hai ca ma sprijin eu de stinca si te urci pe umarul meu.” “Pai sint greu.” “Laaasa, coane, cit de greu poti sa fii?” – atit de greu incit i-a ramas omului vinataie pe umar, dar asta ramine intre noi, cititorii – “Hai coane, da mina. Da trepiedu’ ala mai intii. Asa. Hai, sus!” “E, cum e, coane?” “Maaama, ce misto!” “Bag picioarele, coane, n-am venit bine.” O_o

Planul nostru era sa avem stinca din planul secundar cumva mai aproape de noi si in plus sa ne gasim pe un platou situat deasupra ei. Ce vina am avut noi ca a nins de s-au astupat potecile iar caprioarele au ros tocmai portiunea de coaja pe care erau vopsite indicatoarele?

In fine, n-a mai contat. Rezultatul ne-a multumit pe fiecare in parte iar peste toate astea stiam in sinea noastra ca in curind vom purcede in alta expeditie. Dupa aventura de peste zi a urmat – cum bine am mentionat atacul la aripa, rapunerea tinarului musafir si tintuirea lui la orizontala pret de o zi si-o noapte. Tuse, stranuturi, muci, Fervex, servetele peste servetele, vin fiert, iar tuse, iar stranuturi, iar m… bine, fara m… dar cu servetelele la indemina – ce mai, gutunar cu simt de raspundere. Starea s-a ameliorat dupa vreo 24 de ore de zacut iar in cea de-a 4a zi aproape ca-l lasasem pe conul Mage in urma cu un deal, asa de sprinten eram. Sus, la altitudine mi-a pierit elanul de era mai, mai sa fac apoplexie. Mage – in elementul lui. “Ia uite coane, ce priveliste! Aici trebuia s-ajungem de-alaltaieri. Zi si tu!”, exalta el sprintar. De partea cealalta suflu greu, ameteli, pesemne lucrau magnetismul si altitudinea. Mi-a reusit un  “Da, coane, misto.”, dupa care m-am asezat p’o piatra unde-am lasat sufletul sa-si revina. Si-apoi ne-am pus pe treaba:

Aveam un entuziasm debordant incit nici nu mi-am dat seama cind, ochind un colt de piatra cu pupila in viewfinder, un susur lin s-a prelins cuminte din nas in jos, aterizind ca o picatura de ploaie pe unul din picioarele trepiedului, facindu-ma sa exclam mirat: “Coane, mi-a cazut un muc pe trepied!” A urmat o secunda de nedumerire iar dupa ea intrebarea, formulata oarecum intr-un hohot de ris: “Ce-hehe-ai spus, coane?!” Si ris, da-i ris! Rideau banditii – care mai de care mai degerat de crapau turturii pe noi dar cui ii mai pasa, acum c-am gasit si poteca, si peisajul, si vremea faina.

Asa fuior pufos de ceata curgind pe deasupra muntilor mai rar mi-a fost dat sa vad. Stiu c-a lucrat conu’ Vlad la citeva secunde de time-laps-uri asa ca ard de nerabdare sa vad ce-o iesi odata pozele prelucrate. Batea un vint strasnic sus acolo, cu rafale de-ti crapau obrajii asa ca deseori ma refugiam intre stinci ca sa-mi mai oblojesc degeraturile. Dar n-a fost un moment de regret in toata aventura asta carpatica. Ba nu, mint, a fost unul – si inca dainuie: am lasat in urma o zapada si-un peisaj de poveste cu care – in cazul cel mai fericit ma voi mai intilni de-abia peste un an. Vara e rezervata, se stie; e rezervata rododendronului de pe munti si vai, lacurilor glaciare si-a ce s-o mai arata ochilor amatori de peisagii. Dar asta numai dupa ce – stie conul Vlad, numai dupa ce-o da gata stiucile din Fagaras, ca sa ne facem pofta de aventura 🙂

Sa te tii!

Excursie realizata cu bunavointa si ospitalitatea oamenilor. Care oameni, se stiu ei 🙂 Vlad, Cristina & Ioana – salutari de la Cumatrul!

Advertisements

4 thoughts on ““Coane, e ceva pe trepied!”

  1. dom’le da cozonacu?? cum sa nu zici matale cum te-am muncit ca pe sclavii de plantatie? trebuie sa public si eu niste completari 🙂

  2. :))) Am vrut! Am vrut sa pomenesc si de Mos Craciun care-a intrat pe nesimtite cind motaiam. Pe de-o parte tocmai la asta m-am gindit – sa-ti mai las si tie cite ceva de completat :))

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s