Despre Germania, despre Elvetia, despre…

O postare varatica intr-un sezon tomnatic.

Bag sama ca in ultimele luni niscaiva postari de-ale hermeticii au fost mai rasarite – drept urmare productia de click la link in toamna asta a fost peste asteptari. Ce zic eu ‘asteptari’… mai degraba “surprindere”. Ce se intimpla si de unde atita mirare: o serie de cuvinte cheie dau la cautarea internautului rezultate relevante cind vine vorba de ‘Cip si Dale, “Gay Test“, “Freiburg, Germania” – coltisorul idilic din Padurea Neagra (asa cum il intitulasem intr-una din postarile anterioare) si, nu in ultimul rind – despre Elvetia. Despre toate astea mai la vale, intr-o lamurire amanuntita.

La “Cip si Dale” inteleg – poate mai sint parinti ori copii in cautare de DVD-uri cu rozatoarele. Brava lor! Cind dau cu ochii de scriitura mea, numai desene animate nu sint acolo… Remember: la vremea aceea aduceam vorba despre protestul impotriva Cipului – intimplarea din Bucuresti cind au sarit nerozii si-au protestat impotriva biometricelor. In fine…

Gay Test” insa ma pune pe cu totul alte ginduri, unele mai colorate decit celelalte. Postarea initiala cu titlul sus-mentionat prezenta o imagine cu citeva nemtoaice imbracate in straie traditionale specifice Oktoberfest-ului iar scopul era sa testeze reactia privitorului: pica ochii pe decolteu sau pe halbele mari din mina fiecarei d-re? Hai sa fie si-un lup mincat de oaie si sa zic ca imboldul initial al curiosului care gugaleste dupa un ‘Gay Test‘ este strict legat de bere.

Freiburg, Germania“. Ei bine, aici e alta caciula. Pe mine unul vizita la fata locului m-a surprins in mod placut, chiar foarte placut, atit de placut incit inlauntrul meu a ramas dorinta de a ma asterne cumva, cindva in locsorul acela cuminte, ordonat si curat din sudul Germaniei. Departe de mine a considera ca scriitura a avut un asemenea impact incit gura lumii a ajuns acum sa raspindeasca vestea existentei unei oaze neprihanite in mijlocul Padurii Negre. Insa pentru cei care se mai lasa minati de Google pe calea Freiburg-ului (si care bineinteles talmacesc limba Romana), mai spun una despre zona cu pricina – nu doar din nevoia de-a umple spatiul ci pentru a trasa o concluzie mai clara postarii anterioare. Iar pentru asta fac apel la linia Rottweil-Löffingen-Freiburg apoi directia Elvetia cu halta in Basel, Zürich, Berna, tragere de suflet in Neuchâtel iar mai la urma inca o alergatura pina in Geneva. Suna bine? Sa purcedem repede, repejor ca-i postare lunga.

SchwrzwldDupa cum se observa ne aflam in plin parc natural Padurea Neagra. Turistul dornic de amusinat la umbra foioaselor trebuie sa stie de la bun inceput ca accesul se face cel mai usor pornind dintr-un nod cit de cit important – iar in ceea ce priveste destinatiile de mai sus cel mai la indemina este Stuttgart. Din Stuttgart poti lua bine-mersi ICE-ul (zee German TGV) care te duce si te lasa atit in Rottweil cit si in Freiburg. (Rottweil se afla in drum spre Zürich, de-acolo importanta haltei. Bun, si e si cea mai veche urbe din Baden-Württemberg.) Da, dupa cum ii spune si numele – Rottweil e oraselul in care s-au intarcat cateii din rasa cu numele derivat, iar pentru ca omenirea si tot turistul sa stie – din loc in loc troneaza tantosa cite-o statuie din bronz infatisind cateaua din care pe la 1900-si-ceva a inceput refacerea speciei (dupa 1800 ajunsese in pragul disparitiei). Specific locului sint casute viu colorate si cu ornamente bogate, lasind impresia unor ilustrate din cartile cu povesti pentru cei mici. Asezarea este insa cit se poate de serioasa – singurul dezavantaj pe care l-am intimpinat odata ajunsi acolo fiind lipsa unui restaurant mai de d-ne ajuta in care sa ne potolim poftele. Era duminica si erau toate inchise. Noroc cu otomanii omniprezenti si infiripati pina-n inima codrului nemtesc.

DSC_0065_resize

DSC_0130_resizeSi ca tot veni vorba de codru, daca o tii mai departe spre sud ajungi in Löffingen, un… sat – hai, comuna, pentru ca oras imi vine cu greu sa-l numesc, din care ti se desfasoara rute intinse pe citeva sute de km² prin intregul parc natural. Ai de ales – pesteri, lacuri, manastiri, flora rarissima sau pur si simplu plimbare la drum lung in aer liber. Vointa sa fie si chef de miscare. Sanatatea se instaleaza si ea, ulterior.

In Löffingen treci pe linga oameni, le dai binete – “Grüß Gott”, ti se raspunde zimbitor iar daca din cine stie ce motive – c-o fi oboseala ori ramii mai in urma ca sa admiri vreo streasina mai deosebita ori pur si simplu ai mersul mai molcom, ai surpriza sa auzi intrebarile: “Al cui esti? Esti baiatul lui nea Constantin de divale de-a plecat la oras? Si citi ani ai tu? Te-ai insurat? Si, stai mult? Cind pleci?” Nu, discutiile tin mai degraba de scopul vizitei si eventuale sugestii pentru a-ti petrece timpul in cea mai buna maniera cu putinta.

DSC_0009_resize

DSC_0029__resize

Acum ca am luat la pas si satucurile din Padurea Neagra e timpul sa ne delectam cu o urbe mai insemnata, iar drumurile serpuind armonios prin parcul natural ne duc inspre Freiburg. “Cel mai verde oras” al Germaniei si, poate ma intind, dar indraznesc sa-l numesc cel mei verde oras din Europa. La o adica iti dai seama nu doar dupa calitatea aerului dar parca si oamenii – cuminti, linistiti au imprumutat ceva din manifestarea atmosferica.

Peste fagi cu vârfuri sure
A căzut amurgul rece.
Înserarea mută trece
Furişată prin pădure.
Spre apus abia s-arată
Printre crengi, întunecată,
O văpaie de rubin…
Din frunzişurile grele
De-nnoptare, tot mai vin
Glasuri mici de păsărele…
Reci şi palide-n senin
Se ivesc deasupra stele.

Si asta nu e totul. Daca in versurile lui Topirceanu cintezele, pitulicile si pitigoii se zburataceau de la un… accelerat, prin centrul urbei nemtesti doar tramvaiul ce mai face din cind in cind taraboi; in rest, pasii trecatorilor si clipocitul apei de izvor din canalele marginind aleile pietonale sint singurele surse de deranj acustic. Interdictia circulatiei automobilelor in altstadt a fost dictata de mai multa vreme, iar Verzii de la conducerea urbei vegheaza la pastrarea si respectarea legislatiei. Adaugi la astea o doza de constiinta civica, respect reciproc, buna-crestere nemteasca si ai imaginea unei asezari din care cu greu ti-ar mai veni sa pleci. Berea, mincarea – sa mai amintesc de ele? Mi-as face inima rea. Si, pentru ca tin la integritatea mea, ma abtin. <pauza de bere>

Aspectul imaculat al orasului tine si de inrolarea sa in circuitul turistic german, asa ca mentinerea curateniei si cochetariei vine aproape de la sine. Legi stricte in ceea ce priveste arhitectura (aprobarile de constructie nu se acorda prea usor, iar odata obtinute trebuie respectate anumite norme) si o multime de alte prevederi intretin din plin imaginea Freiburgului. Dar a avea ograda bine intretinuta nu este doar meritul plesnirii din bici – cum ar crede unii, ci si felul de a fi al cetatenilor a caror cultura straveche le-a inoculat acest al 6-lea de care multi sint vaduviti, si anume – simtul raspunderii.

Ce-ar mai fi de spus… combinatia de traditie culturala, traditie antreprenoriala straveche, centru universitar de seama, pricepere creativa iti pune in fata tabloul unui oras ‘plesnind’ de verdeata, ‘impodobit’ aproape la tot pasul cu panouri solare, o retea de transport in comun impecabila toate completate si de o mindrie nemteasca – mai cu seama acum, ca echipa lor a promovat in Bundesliga. A, si Partidul Verzilor, caruia ii revine destul merit in toata intreprinderea. Domnu’ Remus Cernea, luati aminte! Dar mai intii dichisiti-va nitel si veniti cu proiecte viabile. Aia-i!

In episodul urmator – despre Elvetia, prin ochii, mintea si dupa potriveala cumatrului.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s