Despre µ-ziq si tipare umane, partea a II-a

Prima istorioara cu referire la fenomenul ‘Muzica’ – mai cu seama cea electronica, a cuprins mai mult enumerari ale diversilor artisti care prin ingeniozitatea lor m-au fascinat pe mine inca din frageda pruncie. Ramin ancorat in subiect si acum sper sa imi iasa o prelucrare mai fina a gusturilor, cu bataie pe elementele definitorii ale asa-numitei “muzici bune”.

Auzim destul de des “dom’le, eu ascult muzica buna.” “Dar ce e aia «muzica buna» in acceptiunea dumitale?” “Pai, nu stiu, uite – de exemplu Tracy Chapman.” “Ce-i ala – baiat sau fata?” “Peu importe, stimabile… Cinta bine, asta conteaza.” “Ai dreptate, dar mie nu-mi place.” “E treaba ta! Asta inseamna ca muzica nu e buna?” “Ba… iti respect parerea, dar mie nu imi place muzica aia; e prea lalaita, e pentru adormiti, plingaciosi.” “E, mprţ! Bine ca esti tu dastept!” […] “Da’, ia zi – tie cine-ti place cum cinta? Da-mi un exemplu de trupa care pentru tine cinta bine.” “PIL.” “Ce pil? Pil Collins?” “Nu, bre – PIL. Public Image Limited.” “N-am auzit in viata mea de ei.” “Da’ de Sex Pistols ai auzit?” “Bolnavii aia?” “Da. God shave the Queen…” “Da, ma, ii stiu.” “E, PIL astia sint proiectul lui Rotten dupa ce s-a terminat cu Sex Pistols.” “…” “N-am cu cine…”

Leftfield feat. Johnny Rotten – Open Up

Incep cu un ‘daca’: daca m-as fi nascut prin 1960 si as fi avut acces la toata miscarea synth-pop din Europa de Vest atunci gusturile mi-ar fi evoluat cronologic, pe masura dezvoltarii fenomenului. Dar m-am nascut mai tirzior, cind synth-pop-ul intrase deja pe panta comerciala care l-a scos in cele din urma de pe podium, lasind loc muzicii disco si slagarelor goale de miez. Cu toate astea, influentele mele isi au radacini mai batriioare.

Istoria ne invata ca prin 1975 Kraftwerk au avut prima lor performanta live in Liverpool iar de-atunci totul a luat o intursatura cu totul neasteptata. Andy McCluskey – care la vremea aceea experimenta un sunet rock, a spus ca acel concert a reprezentat pentru el “prima zi din restul vietii sale”. Asa se explica evolutia OMD catre un sunet sintetic, dominat de… sintetizatoare. Iar OMD nu au fost singurii; i-au urmat tinerii programatori care in ’77 au format The Human League, dadaistii de la Cabaret Voltaire, Joy Division, Talk Talk, Visage, New Order – cu toti experimentind sunete pe atunci de neconceput. Vince Clarke & co. a mai surprins audienta underground cu joaca lui pe sintetizatoare, iar mai tirziu Depeche Mode inainta incet dar sigur pe panta succesului. Timidul Clarke nu s-a multumit cu notorietatea asa ca a lasat mina libera celorlalti depesisti – mai cu seama Martin L. Gore care gratie imaginatiei si sunetelor experimentale a adus formatia acolo unde este ea azi.

~ nu am fost adept al curentului Depeche Mode niciodata, insa am apreciat intotdeauna sunetele lor ale caror originalitate depasea cu mult comercialismul altor brand-uri muzicale. Poate ca urmarind un videoclip ori sorbindu-i din priviri in timpul unui concert mare parte din audienta isi concentra atentia asupra versurilor, inflexiunilor vocale ale lui Gahan sau excentricitatea lui Gore. Mai autist din fire (ce sa zic si eu!?), ramineam cu urechile tintuite la ritm si perfectiunea notelor muzicale. Eram fascinat de ritimicitatea matematica a sunetelor emise de acele aparate care umpleau scena si care printr-o (aparent simpla) stimulare digitala emana ceva nemaiauzit pina atunci. Asta m-a imbiat in mare masura si inspre lectiile de pian pe care le-am urmat – pentru o foarte scurta perioada (2 ani) dar care mi-au lasat un impact profund. In continuare, odata pus in fata scenei de pe Lia Manoliu in 2006 am lasat timpanele si ciocanelele sa se dezmierde iar admiratia s-a intins pe toata durata concertului. Si am fost multumit sa vad ca pina si d-ra din dreapta subsemnatului (A, sper ca esti bine, sanatoasa, ceea ce-mi doresc si mie! 🙂 – care nu facea nici ea parte din tagma ‘depesistilor’ a ramas la fel de placut surprinsa de prestatia ‘veteranilor’. ~

Sint convins ca toata muzica lucreaza mai cu seama la nivel subconstient. Putini sint cei care se lasa dusi de mesajul versurilor pina-ntr-acolo unde sa inceapa sa exclame “dom’le, le zic bine baietii astia. Le dau cu tifla politicienilor.” Pentru ei s-a inventat hip-hop-ul, cu sunete repetitive ca sa le poata retine oricine. (din toate ritmurile rap/hip-hop imi place una-singura-bucata-melodie, recunosc, si anume – Beastie Boys – Three MC’s and one DJ) Pentru restul, ii dam mai la vale cu doi titani: Brian Eno si David Bowie. Aparent fara legatura unul cu celalalt, dar nu-i bai – firul se impleteste pe parcurs.

Fanii Coldplay se poate s-or fi auzit ca pentru ultimul lor album (Viva la Vida…) Chris Martin & co. ar fi lucrat cu sir Eno. Sau ca a produs ‘Joshua Tree’-ul lui U2. Sau sunetul de start-up de la Windows 95. Sau niste tonuri de apel pentru Nokia. Bun, si cine-i ala? Pentru multi nu e decit un alt nume (asa cum a fost William Orbit cind a lucrat cu Madonna pe Ray of Light – de unde si ritmul alert al albumului). Pentru cunoscatori, Brian Eno e taticul muzicii ambientale. In toata discografia mondiala nu exista selectie mai potrivita pentru dolce far niente si somnique usor in dupa-amiezele ploioase de duminica decit colectia lui intitulata ‘Music for airports‘ (1978, fyi/fya). Pe unii mai slabi de ingeri asemenea abordare minimalistica i-ar trimite imediat in baie cu mina pe prima lama intrata in cimpul vizual. Slava domnului ca fanii muzicii asteia nu sint chiar atit de sensibilosi si patimasi.

Brian Eno – 1/1 (alb. Music for airports)

Anii ’70 i-au adus colaborarea cu David Bowie – perioada in care cel din urma o cam daduse pe paie, rasinoase si prafuri moi. Sub influenta medicamentoasa au ba – nu importa, au aparut unele dintre cele mai de succes albume ale lui Bowie – mai minimaliste dupa vorba, dupa port dar inovatoare in stil (trilogia Berlin, pt ca acolo s-au realizat inregistrarile celor 3 albume). Mai departe influentele celor doi s-au intins pina la artisti din regnul techno sau punk-rock, multi aducind tribut creativitatii englezilor. Asta ma pune nitel pe ginduri… Bre, oare creierul englezesc e croit dupa alta masura decit celelalte? Cum se face ca de la ei ne vin mai toate inovatiile in muzica? Bun – de la ei si de la nemti. Care sint trasaturile/factorii ce le influenteaza indivizilor astora materialul creator? – am sa aduc in discutie aspectul asta intr-o postare ulterioara –

David Bowie – Ashes to ashes (pentru mine una din cele mai bune bucati muzicale compuse vreodata – foarte complexa pentru perioada in care a fost creata; aici intr-un live show din 2000, performanta inregistrata la 20 de ani de la prima auditie a piesei). “Contrapunctul” din Renastere perfectionat in perioada Baroc si evoluat pina in epoca moderna in care corzi prelucrate sintetic sint completate armonios de un bas de chitara funky si o cireasa vocala asezonata de D.B himself. Chapeau-bas!

Intre anii ’70-’80 se contura curentul synth-pop. Cu Europa Libera la ureche am mai prins printre pacaneli, bruiaje, Eagle Out! Roger, chhhh! un New Order, Human League – strecurate printre slagare de mare succes de la Blue System, Abba, Boney-M si mai tot curentul disco care incepea sa ia amploare la vremea nasterii mele. ‘Yyyyyyyy-M-C-A, it’s fun to stay in the Yyyyyyyyyyy-M-C-A…” !@#$&. Asa ca atunci cind prindeam un “Come On Eileen” sufletul tresalta intr-un puseu de petrecere indusa ad-hoc. – e drept, din casa razbateau indemne mai putin vioaie: “da, ma ala mai incet, tu n’auzi?

Dexyz Midnight Runners – Come On Eileen (genul de melodie pe care cind o auzi iti vine imediat in cap amintirea ritmului dar sa fii al naibii daca stii cine o cinta!). Unul din marile hituri ale anilor ’80 (1982, pentru hit maniacs). Sa sara cine-o vrea, da’ daca asta nu e melodie de pus audienta pe jar si chef de dans, sa nu-mi mai spuneti mie Le Maitre!

Astea au fost ritmurile care-au dat tonul unei petreceri vestite din Bucuresti (nu, nu s-a auzit in toata urbea, dar in anturaj e mult prea cunoscuta). Bistroul Cafe de la Joie, P-ta Universitatii, la subsol. Profil frantuzesc, cupluri frantuzite, mincare frantuzita, grup de petrecareti galagiosi cu chef si voie buna. A ramas doar grupul cu pricina si muzica cu care venisera la purtator; cuplurile frantuzite aflate in cautarea sufletului pereche s-au dus cu tot cu ce-au avut mai drag si ne-au lasat sa ne destrabalam. Le cer pe aceasta cale scuze si-mi pare rau. Imi pare rau ca n-au ramas 🙂

As mai vrea sa scriu despre Yazoo, Throbbing Gristle, Joy Division, New Order, Erasure, Simple Minds, The Human League dar mi-e ca nu mai termin niciodata cu insiruirile. Pe scurt, synthpop-ul a fost o perioada in care sunetele artificiale le-au inlocuit pe cele clasice, consacrate (pina la acea vreme), dind nastere unei miscari revolutionare in muzica. Pentru prima oara sintetizatoarele au generat succes comercial, permitind unor trupe sa atinga statutul de staruri mondiale, in timp ce altele – preferind sa experimenteze in continuare au ramas mai mult sau mai putin in anonimat sau in discutiile unor anturaje intime. Depeche Mode e exemplul clar de trupa synth-pop ajunsa pe culmi inalte, alaturi de Erasure, Pet Shop Boys si New Order. Dar nici una dintre ele nu are acum succesul pe care l-a inregistrat la debut. Gusturile s-au diversificat, la fel si genurile muzicale. Sa spun ca as spera intr-un reviriment al stilului? Nu cred ca ar fi potrivit. E mai cuminte sa lasam progresul sa-si urmeze bunul mers, in speranta ca mintile luminate aflate acum in plamadeala, odata inmugurite vor reusi sa iasa la iveala cu placeri nebanuite pentru fanii sunetelor prelucrate cu migala.

The Human League – Tell Me When

…iar pe final o mostra de la Simple Minds care, desi asociati mai degraba cu miscarea New Wave au scos la un moment dat niste piese de-a dreptul remarcabile pentru perioada synth-pop.

Simple Minds – Glittering Prize

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s