Despre µ-ziq si tipare umane, scena in mai multe acte

Untitled-5Nici nu stiu de unde sa incep; de la caracterizarile pe care le-am auzit – privitoare la Je si preferintele mele muzicale, ori despre cum ii gasesc eu pe ceilalti semeni, in functie de preferintele lor muzicale. Mai bine s-o iau catinel, cu inceputurile muzicii care mi-au gidilat mie urechile intr-un mod placut. A, si inca o chestie: fiind un subiect atit de vast (“Muzichia“, carevasazica), ii voi dedica mai multe parti. Cite? Pai avem asa: electronica experimentala din ’70-’80 cu Kraftwerk, Brian Eno, David Bowie, Depeche Mode completata de minimalismul lui Yannis Xenakis,  apoi ambient dub-ul celor de la The Orb, dream-pop/shoegaze-ul lui Cocteau Twins, punk-ul lui PIL (Public Image Ltd.), post-punk-ul Swans, revolutia rave condusa de Dune, RMB (o trupa aflata cu mult inaintea vremii), Marusha, Scooter, Westbam, U96, electronica fratilor Hartnoll (aka Orbital), pionieratul big-beat (Prodigy, Chemical Brothers, Propellerheads), industrial-EBM-ul lui Front 242, Cabaret Voltaire, trance-ul impaciuitor al lui Chicane iar mai tirziu evolutia inspre progressive-house (James Holden, Sasha, James Zabiella), IDM-ul marca Aphex Twin, Autechre si mai incolo obscuritatile moderne (Clark, Fuck Buttons). Printre ele mai vreau sa strecor un Bonobo, Four Tet ori Sofa Surfers cu nu-jazz/downtempo/chill-out/up-beats/percutie, niste rock-instrumental de la The Album Leaf, Near the Parenthesis si Lymbyc Systym iar la sfirsit citeva cirese by Plaid si Boards of Canada. Barocul va avea un tratament aparte in toate astea.

Nu e intreprindere lesnicioasa, dar e ambitioasa. Putin curaj completat de ambienta pe masura, si sa purcedem!

Kraftwerk – Computer Liebe

Nu am pretentia ca beneficiez de o memorie infailibila precum Mark Twain care isi aducea aminte pina si de prima sa minciuna, dar cind vine vorba de primele muzichii care mi-au zguduit timpanul si de la care am ramas cu impresii deosebite – ei bine, aici bag mina in foc ca a fost vorba de Kraftwerk. Era prin ’85 – ’86, pe cind experimentam cu pick-up-ul alor mei; eram fascinat de pitigaiala vocilor la o simpla invirteala mai iute a discului. In spiritul dezvoltarii personale si aflare a unei ocupatii sanatoase, au urmat lectiile de pian. Factorii de mediu potrivnici (una bucata pianina ce trebuia achizitionata negresit = 29,000 Lei; un salariu, editia ’86 ~ 2000 Lei/luna) au pus frina progresului dupa doi ani de acomodare cu gamele, cheile, notele si partiturile. Dar asta n-a stopat pasiunea deja inradacinata, asa ca tinarul vlastar si-a continuat sapaturile dupa melodii fascinante, care la vremea aceea si in atare conditii erau foarte greu de procurat. Stim cu totii ce ni se servea: slagare despre dragoste si iubire neimplinita sub bagheta lui Marius Teicu ori Florin Bogardo, iar o aparitie Angela Similea la TV era un eveniment notabil. Printre pacaneli si bruiaje mai razbateau rareori cite-un Neu!, Giorgio Moroder ori Gary Numan prin bunavointa Europei Libere si a altor posturi Vestice. Nenumarate casete audio cu Maria Tanase, Irina Loghin si-au gasit astfel alte utilitati sub indeminarea odraslei – avind acum gusturi pentru un soi de sunete care in comparatie cu cele ale orchestrei Radio de pe General Berthelot aduceau – pentru urechea neantrenata – mai degraba cu piuieli decit cu ‘melodie si armonie’.

Gary Numan – Cars – 1979 (remixat si de Armand van Helden in urma cu vreo 7, 8 ani si redenumit “Koochy” iar mai nou – 2009, de catre Chicane – Hiding All The Stars – un efort cel putin jenibil din partea lui Bracegirdle care a decazut enorm de la Saltwater incoace)

Dupa boom-ul si avalansa de informatie datorate caderii rejimului a inceput modelarea. De ce zic ‘modelare’: avind acces la atitea si-atitea resurse, trebuia sa fii cit mai selectiv. Nu am sucombat torentului de prostii cu care ne bombarda noua mass-media iar mai tirziu, cind am ajuns sa constientizez cit de cit efectul alegerilor mele am inceput sa fiu chiar foarte pretentios. Pina la ‘pretentii’ a fost insa ‘nebuneala’ rap. Nu mai stiu prin ce filiera mi-a parvenit o inregistrare cu Afrika Bambaataa, primele acorduri breakbeat/electro-funk cu care am facut cunostinta – pesemne aduse cumva “pe sub mina” de la “cineva care s-a intors de dincolo”. Eram… wow! DJ Kool Herc (care aparea mai tirziu si pe Electrobank-ul Fratilor Chimici, despre care o sa aduc aminte mai incolo) a fost o alta mare influenta in dezvoltarea break-beat-ului; mi-a parut rau ca traind inca intr-o relativa izolare n-am ajuns sa am acces la astfel de inregistrari decit mai tirziu, cind gusturile se cam cizelasera.

Cocteau Twins – Blue Bell Knoll (avertisment: firisoarele de par vor suferi oaresce stimulari aici, de altfel inevitabile)

Un aport notabil la formarea gusturilor si dezvoltarea simturilor a avut si nou-aparutul canal TV Super Channel. Pina la 8 fara un sfert – cind trebuia sa plec la scoala, mai ciuleam urechea la un Orchestra Manoeuvers in the Dark (Enola Gay, Sailing On The Seven Seas, Pandora’s Box – ca sa aduc aminte doar de citeva) iar apoi plecam dezamagit, cu gindul la “cine stie ce melodii or mai da astia!…” Au aparut casetele. In cartier se dusese vorba ca “alea originale” au o emblema aparte (nu mai stiu ce simbol se gasea pe ele – o coroana, ceva de genul), asa ca banii de cornuri si-au gasit o destinatie mai ‘cuminte’. Erasure (Oh, L’amour; Always; Love To Hate You) si Pet Shop Boys, The Shamen (Ebenezeer Goode, poate cel mai cunoscut single) iar mai apoi un Depeche Mode primit la schimb cu o colita de timbre au intregit mica dar promitatoarea colectie – acum ordonata frumos intr-un sertar. In toate astea am avut norocul si aprecierea ca grupul nostru de prieteni – la vremea aia cu totii de virste similare (10, 11 ani) impartaseam aceeasi fascinatie in ceea ce priveste muzica. Unii dintre noi erau mai rebeli, altii mai domoli, citiva se luau dupa noi iar ceilalti ne ignorau. Atunci s-au format personalitatile.

Ziceam ca dimineata incepea cu Super Chanel. In restul orelor continuam cu VIVA iar noaptea tirziu (mai cu seama in weekend), cu MTV Chill-Out (pe vremea cind MTV difuza muzica). VIVA a ajutat masiv la promovarea (pe atunci) a fenomenului rave & techno. Inainte insa de a ajunge la galopul nebunesc al basilor nemtesti/olandezi trebuie sa mai revin putin la rap-ul din the Us of A. “Can’t Touch This”, taa-na-na-na.., ta-da.., ta-da, can’t touch this!, si şalvarii lui bufanti care defilau de la stinga la dreapta ecranului. Ma amuza teribil baiatul ala, iar la talmacirea numelui (“Ciocan”) am inceput sa-l ironizez si mai abitir. Imediat dupa el incepea Infooormer, You know say daddy me snow me-a (gonna) blame / A licky boom-boom down, al carui efect imediat era de a te apuca cu mina de turul pantalonilor si a incepe sa fredonezi acelasi refren dupa ureche (lyrics-urile nu prea erau la indemina). Cit timp erai la masa cu familia, auzeai primele acorduri ale lui Snap (Rhythm is a Dancer), la care ti se dadea inevitabil scutire pe toata perioada difuzarii.

In tot acest timp ignoram cu buna-stiinta toate celelalte elemente care in ochii si urechile ascultatorilor obisnuiti ar fi trecut drept “sunete normale, umane, nu zapaceli”. Abba ma deranja teribil, mi se parea (si mi se pare) cheesy rau de tot, Queen n-a fost nicicind pe placul meu (duetul din “Barcelona” este exact tipul de sunet pe care il asemuiesc cu preferintele de azi ale intelectualitatii de salon (fani Santana, Sarah Brightman, Bocelli – adica a “ceea ce li se serveste”), iar regretatul MJ m-a surprins cu doar doua melodii (Billy Jean si Beat It); din Billy Jean am remarcat chitara-bas de la inceput, care da tonul intregii melodii insa mai mult de atit trebuie sa spun ca muzica lui nu rezoneaza nicidecum cu timpanele mele. Mai departe, fara a supara vreun privitor/cititor din mina de obisnuiti ai hermeticii, am sa ignor in totalitate numele urmatoare: Guns’n’Roses, Metalica, Cannibal Corpse, Nirvana, Bon Jovi, Aerosmith & Co., din lipsa rezonantei. Din insiruirile de la debutul postarii e lesne de inteles unde imi sint radacinile.

Ceea ce am sa punctez in urmatoarea parte va fi influenta fiecarui stil muzical in parte asupra personalitatii – nu neaparat a subsemnatului cit si a celor cu care am intrat in contact si cu care impartasesc preferinte similare – si mai ales daca se poate aprecia un om in baza aspectelor ce tin de audibile. Pina acum m-am limitat la enumerari; ma voi ajuta de ele (trupe, stiluri, etc) si in cele ce urmeaza, insa voi fi cu emfaza pe elementele care (cel putin in ceea ce ma priveste) m-au atras pe mine inspre muzica electronica. Totodata – ce ne deosebeste pe noi de ele, si de ce ele nu sint asa de mari amatoare de piuieli. Pe cind noi… in fine. Voi ajunge si la concertul Depeche Mode in Romania, insotitoarea mea draga de-atunci, experienta cu concertele drum’n’bass live si petrecerile underground.

– asta ma ajuta si pe mine sa-mi structurez citusi de putin ideile; vad bine ca pe masura ce elaborez scriitura, subiectul isi largeste conturul si tot avansind asa, imi e teama ca n-am sa reusesc sa cuprind aici toate cite mi-am propus –

Chicane – Red Skies (de pe vremea cind omul avea inspiratie)

Advertisements

2 thoughts on “Despre µ-ziq si tipare umane, scena in mai multe acte

  1. Dear God, e un subiect cu intindere mare, n-ai ce-i face… Cind ma gindesc la celelalte episoade din draft-uri… Solutii de back up, pt cind mi-o lipsi inspiratiunea 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s