Nürnberg

erau vreo 4 la numar (de atitia imi aduc eu aminte). cu totii rusi – sau, ma rog – origini apropiate. le ziceau bine – unul la trompeta baroc, celalalt la tuba, iar a 2a pereche cinta la flaut – respectiv fagot. un Mozart cumintel, atit cit sa dea o atmosfera feerica unui oras deja minunat prin infatisare. dar nu despre ei este vorba in text; muzicantii reprezinta doar un… preludiu, o introducere armonioasa la povestea ce urmeaza.

undeva pe la mijlocul saptaminii (una din ele – sa tot fie vreo doua pina acum) ne hotarisem sa vizitam urbea lui Dürer pentru nitica relaxare si evadare din cotidian. “ba, mergem?”da.”ba, vin si eu!”haide!” si dusi am fost.

cam ca orice lucru nemtesc am gasit orasul linistit, curat, exceptind harmalaia din fata garii unde se adunase cu mic, cu mare – dar mai ales cu mic, o multime de copii, clovni, jucarii, baloane, etc. smiorcaiala mare pe astia micii, mai cu seama cind se facea ora plecarii. cunoastem modelul, am trecut si noi prin aceeasi etapa.

ghid turistic n-am avut; pentru terase si restaurante nu prea ai nevoie de Lonely Planet ori alte hirtii. e de-ajuns un simt dezvoltat al orientarii turistice coroborat cu descifrarea tablitelor de pe diverse cladiri. am bifat Frauenkirchele din tzentrum, o terasa din apropiere (era prea cald, se impunea o sezatoare) si mai apoi fortareata din care ai acces la o panorama superba.

in_Nuremberg028

in_Nuremberg005

dupa atita umblatura se impunea si-o hrana locala – nu de alta, dar era pacat; tocmai in Nuremberg, capitala gastronomiei francone – sa nu testam si noi o localitate speciala? aaa, asta… o specialitate locala? dar fiindca nemtii sint mari amatori de bere iar noi, naturalizatii ne-am adaptat specificului local, nu ne-am putut abtine. asa ca mai intii de toate ne-am manifestat interesul pentru un platou cu 4 berici de-ale casei. care au venit frumos aranjate pe o.. pe un… pfff… fund de lemn care aducea cu suportul acela pentru culori al pictorilor. na, ca am un lipsus! ptiu! ma rog… necazul unei astfel de constructii lemnoase face ca atunci cind asezi pe ea o anumita greutate, balanta sa incline inspre margine – cam ca si guasele pictorului care curg pe jos, asa si halbele astea – curg si ele, dar nu pe jos ci pe musteriu – si pe musteriul cel mai apropiat de platou. care in cazul nostru a fost subsemnatul. 4 beri de 200ml + un cognac fin – toate pe pantaloni si camasa. si ceva in ciorapul sting, nu stiu ce – n-am mai stat sa adulmec. ne-am dus la baie (si amicul Bogdan fusese partas la botez, asa ca m-a insotit). ce naiba sa mai faci cu atita bere pe tine? pui citeva servetele peste pantaloni, vezi ca absorb – te gindesti daca nu cumva porii pielii nu pot sa diminueze si ei intrucitva paguba asta spontana. treci din nou prin mijlocul restaurantului cu ochii clientelei atintiti in poala ta, te asezi cuminte la masa, rizi – ca nu mai ai ce naiba sa faci, si astepti cuminte celalalt platou. nu de alta, dar tot mai buna e o imbatare prin ingurgitare decit una prin absorbtie.

saraca chelnerita nu mai catadicsea cu scuzele si, mai tirziu, ca sa ne treaca amaraciunea pricinuita de atita drojdie ne-a adus un desert – pre numele lui Bieramisu. da. adica Tiramisu cu esenta de bere. un deliciu! ne-a indulcit pe loc. e de prisos sa amintesc ce sentimente m-au incercat pe drumul de intoarcere, mai ales cind linga mine au stat si doua fete iar fiecare adiere de vint mai trimitea cite o briza cu aroma de malt. e, la urma urmei se cheama ca m-am intors de la petrecere, nu? si se mai parfumeaza lumea, e fapt stiut. parerea mea.

in_Nuremberg023

 – platoul cu pricina, in plan indepartat –

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s