avem o criza, cum procedam?

mardale_un articol de la sf. lunii trecute din ‘The Economist’ peste care mi-am aruncat ochii doar azi pune degetul pe rana: crizele stau la radacina incertidutinii; iar incertitudinea afecteaza comportamentul, ceea ce in ultima instanta genereaza criza. si chiar daca ‘incertitudinea’ asta ar putea fi inlaturata printr-un soi de “poof! – praf magic“, ce-a mai ramas din anul in curs tot ar fi greu, pentru ca multe din relele petrecute pina acum nu mai pot fi reparate pe de-a intregul. insa criza s-ar mai ameliora, asta e sigur.

principiul “mai bine sa fim siguri, decit sa ne para rau” poate fi de folos unui intreprinzator particular, insa atunci cind vorbim de economie per ansamblu, guvernarea dupa motto-ul de mai sus este cel putin paguboasa. ea afecteaza consumul si deciziile investitionale, si se afla in spatele marii scaderi a cererii la care asistam in ultima perioada. s-au sistat constructiile, investitiile in fabrici, in noi locuri de munca, in lansari de produse, pentru ca se asteapta ‘ridicarea cetii’. pentru mine si pentru ceilalti consumatori de bere datatori cu parerea, circumspectia de mai sus e de inteles; veniturile mele nu mai sint nici ele la nivelul de acum 3 luni, asa ca un dram de cumpatare s-ar impune si din partea mea. dar ce te faci cind marile companii se lasa prada acelorasi temeri? vedem bine – recesiune si o sugrumare a cererii.

solutiile pertinente, dupa parerea mea – prezentate de Oliver Blanchard (Chief Economist – Fondul Monetar International) vin sa ridice valul asta de nesiguranta instalat peste toate sectoarele. pe scurt, masuri financiare, fiscale si monetare coerente vor avea impact direct asupra cererii. analizind piata vad cum multe companii din domeniul in care activez (i.e. Direct/Online Marketing, Advertising) au decis sa se inchida in carapace si sa astepte ca animalul sa oboseasca de la atita latratura; sperantele sint slabe. masurile de mai sus, impuse de la centru – adica guvernele fiecaror tari in parte, vor ajuta la stabilirea increderii in sistemul bancar, precum si incurajarea cheltuielilor din partea tuturor agentilor comerciali. actiuni decisive care, odata aplicate ar putea sa ne scoata din criza asta in cel mult un an, sau cel putin sa ne duca pe drumul cel bun.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s