raspindacii, o specie pe cale de disparitie? ntz.

cum sa luptam cu zvonerii (sau, in termeni dezvoltati de grupul Divertis – “raspindacii”)

avertisment: articol luuung, lung de tot. aviz amatorilor –

s-a intimplat oricui sa fie in gura lumii. si stim cum e, odata ajunsi acolo. “ai auzit, draga de X?” “ce, ca umbla cu…? daaa! n-as fi zis!” “nici eu, tu!” “da’ cam bleaga si Y!” “eh, cine stie ce-i la mijloc…” “pssst! taci ca vine. […] ce faci, X? nu ne mai bagi in seama de cind cu…” “de cind cu ce?” priviri intrebatoare, zimbete galese. nu mai stii ce sa faci – sa dai crezare vorbelor de la colt de cubical sau sa-ti vezi mai departe de treaba.

e de-ajuns un impuls din partea cuiva, o vorba aruncata intr-o doara, pentru ca resortul curiozitatii sa puna in miscare toate organele interne si sa nu-ti mai dea liniste pina ce nu vei fi aflat care-a fost mujicul de te-a iubit atit de tare incit a tinut sa impartaseasca cu toata suflarea cunoscuta tie aventurile prin care treci/ai trecut/urmeaza sa treci.

bunul simt iti spune ca e mai cuminte sa lasi lumea sa-si hraneasca in continuare imaginatia pe seama ta si sa nu o lasi sa afle niciodata adevarul. a fi evaziv e cea mai buna reactie. daca negi, risti sa intetesti si mai tare focul. aprobind, parca desumfli nitel audienta insa doar pentru un moment scurt. mai devreme sau mai tirziu se va gasi alt fitil de aprins, si te trezesti din nou aruncat in viltoare.

si totusi, iacata ca o persoana cu profil bine conturat – contemporan noua, a adoptat o strategie menita sa-i descurajeze pe contracandidati si pe ‘dusmanii care-i poarta pica, si n-au valoarea lui’: Barack al lui Obama, aflat in lupta directa cu mos McCain a lansat un site (i.e. fightthesmears.com) in care afiseaza toate zvonurile lansate de contracandidat, intr-o miscare menita sa anticipeze urmatoarea miscare a adversarului. de ce o asa victimizare si entuziasm in a publica stiri cu conotatie negativa despre propria persoana? raspunsul vine dintr-un studiu statistic bine elaborat.

bazat pe mijloace evolutiniste si modele matematice, se contureaza un tipar al ‘stiintei zvonurilor’ cu radacini bine infipte in structura noastra genetica. asadar, studiind nevinovata birfa de la cafea, patrundem in natura umana si vedem de ce ne place sa luam in discutie semeni de-ai nostri. “curiozitatea” e mama oricarui raspindac care se respecta. combinata cu nevoia de a afla cit mai multe informatii, ea conduce la socializare care, de multe ori incepe cu o vorba nevinovata: “auzi, dumneata ai vazut aseara la petrecere?” […] “a, n-ai fost. stai sa-ti zic” care sadeste curiozitatea in partenerul de discutie, ii hraneste viermele imaginatiei si il lasa cu frinturi de informatie pentru ca mai departe remarca nevinovata de la inceput sa ajunga ditamai motivul de ris/compatimit subiectul nostru. (functie de momeala aruncata)

ideea in sine de a nu lua zvonurile in seama si de a le trata indiferent este etichetata ca o atitudine de non-combat mai degraba rau-facatoare si denota o slaba intelegere a mecanismului zvonului. a raspunde unei provocari si a aproba-o, conduce de multe ori la stingerea focului. aici a reactionat bine si staff-ul lui mos McCain cind despre Palin au transpirat in presa informatii cf. carora beizadeaua ei ar fi de fapt copilul fiicei mai mari a acesteia. a iesit purtatorul de cuvint cu hirtia care anunta ca – da, Bristol, fiica lui madam Palin e insarcinata. ziarele au inghitit galusca, apoi au intrat la dospit. or mai fi aparut intre timp si alte zvonuri – chiar nu le stiu pe toate, nu stau cu Herald Tribune-ul toata ziua in poale.

cam prin anii ’40 – ’50 s-a inceput un studiu al zvonurilor in adevaratul sens al cuvintului, cu resurse dedicate ‘fenomenului’. principala cauza a constituit-o, se intelege, razboiul. pe-atunci se incerca aflarea unei metode de control al informatiilor fara fundament palpabil (plantarea de vesti menite sa induca inamicul in eroare, manevre de intimidare, etc.). interesul asupra ‘curiozitatii nestapinite’ a suferit o usoara scadere in intensitate, cunoscind recent o revigorare mai cu seama cu explozia asta de unelte la indemina psihologilor si sociologilor, printre care cea mai de seama – INTERNETUL. daaa! milioane de biti de zvonuri gata sa fie analizate. primul rezultat a aparut prin 2004 cind  DiFonzo si Bordia, doi psihologi la Rochester Institute of Technology au finalizat studiul a aproape 300 de de grupuri de pe internet intre care circulau zvonuri. (vedeti, deja am ajutat la imprastierea unei informatii pe jumatate falsa: erau de fapt 280 de grupuri, dar zicind ‘aproape 300’ parca mai creste nitel importanta studiului, nu?) buuun. ce s-a descoperit? concluzia a fost ca mare parte din discutii se axau dealtfel pe analiza si evaluarea informatiei initiale (a zvonului clocit de te miri cine), pentru a scoate la iveala adevarul si indica sursa. asadar placerea salasluia in nevoia de a diseca si nu neaparat in a tavali prin noroi pe subiectul discutiei. pare-se ca etica intilnita pe internet nu e aceeasi cu etica tatelor din piata. dar asta e alta discutie…

rezultatele studiului de mai sus se regasesc intr-o cartulie scoasa de DiFonzo: “The Watercooler Effect: …

asaaa… partea a II-a: tipuri de zvonuri

la ora la care scriu rindurile de fata, la noi in companie e freamat mare, intens… sintem pe buza restructurarii – urmare a achizitiilor recente, iar multe pozitii sint periclitate. inca nu stie nimeni nimic sigur, totul urmeaza sa fie comunicat in zilele urmatoare. desi pina acum managementul a fost cit se poate de deschis cu noi, tot ce-au reusit sa faca a fost sa ne puna imaginatia in miscare si sa venim cu fel de fel de scenarii, care de care mai apocaliptice. “sa vezi ca ne taie bugetul” – bine, asta se stie, de la an la an e mai mic. in fine. “sa vezi ca o sa avem alti sefi; se centralizeaza totul.” “ne da afara. daaa! pai, ce – aia din State se gindesc numai la ei! profit, si iar profit! pe spinarea noastra!” e de-ajuns ca unul din angajati sa adopte o atitudine negativista ca gata! s-a si raspindit vestea, azi stie etajul 2, miine afla etajul 1, poimiine la prinz o sa fie panica si fete trase in toata intreprinderea pentru ca – nu-i asa, ne da dracu’ pe toti afara, ce ne facem acum? chiar asa, ce ne facem acum? pai noi analizam in continuare, ca de-aia ne-am pus la tastatura. ne zice tot italianul de mai sus, responsabil cu “Watercooler effect”, cum ca zvonurile cu conotatie negativa au maaaari sanse sa se raspindeasca mai rapid in eter decit cele pozitive. sint mai contagioase, asta-i adevarul. ne afecteaza mai mult perspectiva pierderii slujbei decit grija ca colegul meu se intilneste cu secretara sefului.

un spital din Australia aflat in pragul restructurarii a furnizat cercetatorilor cel mai bun exemplu: din aprox. 510 zvonuri colectate, 479 erau de origine malefique, din alea negre de tot, legate de slujba. e normal, cui ii mai pasa in prag de faliment de escapadele din jur?

cel mai rau e cind pe timp de criza (cum e cea financiara inregistrata as we speak), se trezesc aratari care din lipsa de ocupatie, ori din prea mult entuziasm jurnalistic lanseaza la apa vesti nelinistitoare pe care multimea le ia de bune, instalindu-se panica si dezechilibru in societate. asta nu mai e distractie de birou (sau colt de bloc), e de-a dreptul malitiozitate impinsa la extrem, cinism.

alt scop al zvonului ori informatiei pe jumatate falsa este socializarea – am mai zis-o. dar acum se aplica la nivel mai… cunoscut fiecaruia. mintim cind vrem sa o scoatem pe fatuca in oras, ori sa o facem sa ne creada cit de breji sintem. ne proiectam informatii despre sine asa cum ne inchipuim ca am arata in idealul ei masculin, asadar construim progresiv o minciuna nevinovata care, avind picioare scurte isi pierde la un moment dat echilibrul facindu-ne sa picam in derizoriu. (bine, asta mai tine si de o memorie sanatoasa a mincinosului, care acolo unde lipseste cauzeaza dezastre). zvonul astfel raspindit nu tine de informatia in sine, ci mai degraba ajuta la pozitionarea noastra in spectrul discutiei, evidentiindu-ne astfel calitatile.

totusi, oamenii sint grijulii atunci cind vine vorba de plantarea ‘bombei’. raspindim zvonuri ori ca semn de avertisment pentru prieteni ori sa-i ajutam in anumite circumstante. cind zvonul se dovedeste a avea un efect devastator asupra cuiva, avem tendinta de-a tace milc si nu zice nimic. – mare parte dintre noi; mai sint si animale care jubileaza la raul altuia – de ce toate astea? la mijloc e un altruism aflat in strinsa legatura cu modelarea imaginii de sine si a cresterii statutului in ochii celorlalti.

pe scurt, ca sa concluzionam: e benefica disparitia acestor elemente care ne baga in ceata ori ne suscita interesul prin informatiile bine plasate? considerind ca scopul este acela de a ajunge la radacina adevarului, nu. iar in acelasi timp, cea mai buna abordare in cazul zvonurilor nu este de a le lasa necomentate ci de a le trata intr-o maniera pe intelesul tuturor, fara a fi evazivi in explicatii.

asadar, cum s-au descurcat pina acum cei doi candidati americani? Obama si abordarea lui transparenta a adus rezultate notabile. negarea zvonurilor inca din faza incipienta, dublata de pozitionarea lor intr-un context i-au adus credibilitate democratului. o sugestie pentru un si mai mare succes al campaniei anti-zvon initiata de Obama & co. ar fi, spun analistii, un sprijin din partea altor ‘actori’ credibili, in speta liderii religiosi cu trecere la populatie.

nici McCain n-a ramas mai prejos, gestionind onorabil zvonurile avind-o in vizor pe Palin. practica adoptata in cazul ei a fost aceea de “stealing thunder”; cu alte cuvinte, imediata aprobare a informatiilor din presa, deviind apoi discutia catre cazuri mai concrete si mai usor de tratat, recte sarcina fiicei sale care era clara ca lumina zilei.

buuun… n-am adus nimic nou mai sus, poate doar ca am cules informatii din varii surse, punindu-le cap la cap spre o mai buna intelegere. pentru oricine e familiar cu interactiunea sociala (ca-i pe internet ori la piata), faptele de mai sus sint clare. daca gasesti ca un zvon este de fapt o realitate pe care interlocutorul doreste sa o proiecteze in vederea contrazicerii ideii tale, cea mai buna metoda de aparare este sustinerea solida cu argumente a propriei versiuni. persoana cu cea mai mica reactie emotionala la argumentele celuilalt are povestea cea mai solida, iar realitatea cea mai puternica ii va atrage pe toti ceilalti in discutie. este un fenoment cunoscut, un fapt indubitabil care lasa fara argumente orice teoretician. uuu, deep one, innit?

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s