fin, nutret, furaj, lucerna, Elvetia

care-i legatura intre toate cuvintele enumerate mai sus? aparent niciuna, mai cu seama ca atunci cind spunem “Elvetia” ne gindim in primul rind la bricege, ciocolata, ceasuri si vaci mov. legatura cu ‘nutretul’ o face patania de mai la vale.

e fapt stiut ca duminicile in Germania sint molcome, uneori chiar prea molcome – tinzi sa pici in depresie, asa ca nu de putine ori m-am dus incotro am vazut cu ochii numai ca sa scap de linistea asta mormintala. si asta a fost motivul pentru care simbata noaptea pe la 11 m-am decis ca pentru a evita inca o duminica neplacuta, mai bine sa schimb peisajul si sa uit. primul canton elvetian peste care mi-au picat ochii a fost… ma rog, nu mai stiu precis cum ii zice, incercam si eu sa par cunoscator intr-ale Geografiei… scurt/2, am ajuns in Lucerna, orasel cu iz furajer (cel putin dupa nume, daca nu dupa septelul pletos care pastea nestingherit pe dealuri).

din Stuttgart pina la Luzern schimbi doua trenuri (faci o halta scurta in Zuerich, atit cit sa te plimbi de la un peron la celalalt si sa mai cumperi un suc in drum). peste nici 4 ore dai nas in nas cu urbea elvetiana si aglomeratia specifica zonei garii. din cite-am spicuit repejor prin ghidurile turistice mi-a ramas in minte un detaliu legat de cladirea garii care acum citeva zeci de ani a fost mistuita de flacari; din original n-a mai ramas decit intrarea care, bag sama contureaza ceea ce a fost odinioara o arhitectura cel putin fastuoasa. pacat ca ce s-a construit in spatele ei seamana mai degraba cu un depou CFR decit cu o gara vestica. ma rog, comparatia s-ar putea sa fie prea dura, dar cind ai in fata niste ramasite art-nouveau incadrate de tabla si sticla goala altceva nu-ti prea vine in minte.

trecem strada si dam peste o intindere mare de ape – “Lacul Garii”, daca ar fi sa traducem mot-a-mot inscriptia din piateta (i.e. Bahnhofsee). acolo stau nitel sa ma dumiresc, ma uit in stinga – apa, ma uit in dreapta – apa, ma uit inainte – apa cu deal, apoi pun mina pe telefon si-ncep sa fac in necaz Alexandrei, dezvaluind obiectiul turistic.

decid sa incep un tur cu partea stinga a razei mele vizuale, traversind lacul apoi urcind sus pina la primul turn de veghe, apoi prin oras pe stradute, dupa care inapoi in fata garii.

ma tot uit in sus si azvirlu rugi cui o casca urechile pentru ca sa se induplece si sa nu care-cumva sa inceapa sa ne ude, ca atunci s-ar strica toata distractia. toata ziua cit m-am plimbat n-am avut parte decit de nori gri, vinticel pe ici pe colo dar ploaie, ioc! bun si-asa. necazul cu astfel de vreme e ca daca vrei sa faci o poza mai de d-ne ajuta, nu e chip sa nimeresti setarile corecte nici dupa ‘jde incercari. uneori cred ca o camera de filmat ar fi suficienta; te priponesti intr-un colt, tragi o panorama, urmezi tiparul de vreo citeva ori si gata vizionarea. dar, deh – asa e cind te buseste spiritul artistic – stai si te chinui iar dupa ce ajungi acasa si golesti SD card-ul te apuca pandaliile! detalii intunecate, nimic ca lumea, realitate obturata, ce mai! iti vine sa trintesti mii de euro de pamint si sa-ti iei adio de la fotografie.

sa ne calmam, zic. pina la urma nu-i ghiavolul chiar atit de negru. poate doar gri – de la vreme, am mai zis.

Lucerna asta se prezinta frumusel, cu case vechi cocotate pe dealuri valurite, brazdate de o intindere de apa lunga de citiva km buni de tot. vrind-nevrind am trasat o asemanare cu Basel, pe care l-am gasit, totusi mai placut, oarecum mai colorat si mai cochet pentru ochiul meu. am insa convingerea ca pe linga oraselul asta se afla si alte zone care i-au dus buhul de mare regiune turistica, altfel n-ar mai sta elvetianul din Luzern atit de mindru de asezarea lui.

nevoie de ghid nu e. orasul il traversezi usor – si mai ales riul; faci ziz-zag pe poduri pina ajungi la poalele unui deal de unde esti nevoit sa te intorci inapoi, decit daca vrei sa iei fu(r)nicularul si sa te cocoti pina la hotel Goltsch (un stabiliment semetit in virful reliefului). in rest, peisaj repetitiv (mai ales dupa ce-ai trecut prin Basel si Zuerich): aceleasi case, aceleasi cismele frumos ornate si colorate, aceeasi curatenie, ploaie si umezeala fara balti (chiar asa – cum de la altii se poate sa ploua fara balti?!), preturi ridicate. “ce-mi recomandati – ceva, un preparat local?” “da, avem… aaa… friptura. de porc, vita, miel.” “hmmm.” “cea de vita – uitati aici, cu sos de mustar, plus garnitura de cartofi prajiti, ori cartof copt cu smintina” (43 CHF + garnitura 9 CHF); te gindesti ca McDonald’s e peste podet, dar foamea/setea bateau deja in teava de la calorifer, asa ca poftesti la un Bratwurst in sos de ceapa, cu cartofi prajiti si doua berici locale, partea mea e ziua-n curs, ca-s generos. pleci multumit, mai tragi in poza o biserica iezuita cu incarcatura baroc mai mare dragul (pacat ca tocmai ce-o pusesera enoriasii de-o slujba asa ca nu prea mi-am permis sa deranjez lumea cu prezenta mea).

poze mai la vale, spre exemplificare, si gata; lunile astea stau cumintel, nu mai scot nasul afara. s-a inrautatit vremea. sa vie iarna, cind om avea alte peisaje de admirat.

Advertisements

3 thoughts on “fin, nutret, furaj, lucerna, Elvetia

  1. trage tare, pune bani la ciorap. 2009 ne bate la usa. noi ne-am proptit finantele intr-o cabana pt sejurul Revelion 2008-2009, ete acilea: http://www.rentbluemountain.com. La chalet ii zice Vega. Pe numele lui mic. Trei nopti, patru zile. Ca orice minune. Sa se lase cu hot tub, un vin de kalitat langa semineu si un snowboard pe masura pt bre (sau JE). Am zis!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s