Stuttgart, Ludwigsburg, Tübingen, Bãile Würtemberg

…dar pe rind, nu toate odata.

joi dimineata (14 August a.c.) se scoborise deja la 17°C. dimineata, pe la 9, cind facusem ochi era racorica. acum, la ora la care scriu aceste rinduri e olecuta mai moale.

ne ridicasem in capul oaselor cu destul avint, doara pornirile estivale ne dadeau suficienta ambitie. la bucatarie ma opresc din mers unde, triumfator asupra ignorantei mele se desena un dejun cum nu mai vazusem de-o buna bucata de vreme. e lucru cunoscut faptul ca de cind imi ingrijesc singur de gospodarie am lasat la o parte unele obiceiuri cu care nu ma prea impacam – printre care si chinuitoarea preparatiune a mesei de dimineata. este ceva peste puterile mele.

am intors salamul pe-o parte, pe cealalta, am tavalit oul prin sare – toate pareau integre, nimic suspect. “mai vezi, d-ta nene Sirbule, ce figuri o sa mai faci de-aci inainte!” eu stau umilit, ca un scoler incapabil, ma rog, iar d-ra ma mustruluieste la Gastronomie. urmez cu atentie indemnurile legate de sanatate, responsabilitate si datorie umana, dupa care clatesc cu un pahar de apa, ma ridic frumos de la masa, multumesc pentru tratatie si ma pregatesc de obligatia ce mi se cuvine: spalatul vaselor. toate astea pe un diapazon potrivit cu linistea diminetii si marimea incaperii.

si-asa incepe prima zi din ce-avea sa fie scurta dar fructuoasa experienta cotidiana departe de ochii iscoditori ai lumii, doar noi doi, desagile noastre umplute si ghidul turistic in mina.

ajungem in prima zi in inima Ludwigsburgului – urbe mica din vecinatatea Stuttgartului, care adaposteste cea mai maiestuoasa cladire baroc din intreaga Europa. printre gradini desenate cu rigla si compasul ne minunam de dibacia mesterilor nemti, intr-o romana vesela si deloc inhibata care insa n-are aerul sa-i miste prea tare pe locuitori. nemtii nostri probabil nu inteleg romaneste: nici cea mai palida incruntatura macar.

ispravim cu gradinile si arhitectura, si o luam frumusel inspre o padurice. aici sedeau cuminti in iarba citiva lopatari curiosi si defel speriati, care se minau unul pe celalalt inspre palmele intinse de trecatori de unde ciuguleau ghinde ori felii de mar. ii prindem si noi pe film, apoi ne priponim linga un muraris salbatic de unde ne minjim buzele cu culoare, ca niste aratari inocente slobozite in gradina bunicii. “soaree!”, se aude brusc din spate, iar prima buturuga expusa luminii e incalecata pentru o scurta sesiune de tratament al pielii in bataia razelor.

mai tirziu, obositi din cale-afara tragem inspre Stuttgart, unde ne asteptau jupinii Stocker & Pasternak pentru o delectare thailandeza la Piata Plutitoare. aici nu e chip sa nimerim nuanta potrivita la mincare – trei dintre meseni sufera vizibil: fideaua e pripita, n-are gust si e asezonata cu ierburi nepotrivite, orezul e labartat, nu destul de inchegat, legumele si vita sint prea iuti si, spre pedeapsa, carnea sufera tortura cutitului care incearca sa aleaga partile oarecum mai admisibile. in zadar, toate ardeau mult prea tare, iar sfortarea prefigura un si mai mare chin in ziua ce-avea sa urmeze. dovada sta aparitia mea tirzie la dejunul de a doua zi.

am ostenit. nu mai abuzez acum de momentele de liniste si las sa se asterne seara peste urbe, pentru ca miine o luam de la capat, cu alta destinatie, alte suplicii, alte invataturi.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s