eu ce mai pasc azi?

n-am fost niciodata sigur de explicatia din spatele decalajului sarbatorii asteia cu iz furajer… ba ca ‘drept-credinciosii’ din Est inca fac calculele cu sextantul iar cind le da echinoctiul de primavara, o luna plina si-o duminica o pun de-un praznic, ba ca mai numerosii “universalisti” au luat de buna suspiciunea lui Grigorie al nu stiu citelea asa c-au adoptat alt sistem de calcul al calendarului – nimic nu pare sa fie clar.

am rasfoit nitel internetul ca sa ma dumiresc pina la urma cum sta cu regulile astea dogmatice. zice-se ca demult de tot, prin Iznik, la turci s-a adunat multa oaste domneasca hotarita sa stabileasca odata pentru totdeauna daca nazariteanul rastignit cu aprox. 300 de ani in urma era intr-adevar fiul lui ‘al de Sus nascut din vesnicie ori doar o creatura a Tatalui care in plictisul si singuratatea Sa l-ar fi creat pe Iisus si l-ar fi infiat (cred ca aici au gresit aia de-au tradus textul din turca, pentru ca nu prea reusesc sa gasesc sensul: adica dupa ce l-a creat l-a infiat?! cu ce scop il mai crease – sa-l dea altcuiva, ori doar de dragul de-a irosi lut si suflare?! ma rog, treaba Lui…).

discutiile au inceput initial pasnic, apoi spiritele au inceput sa se cam aprinda. Constantin cel Mare – pe vremea aceea imparat, incerca sa domoleasca taberele adverse si sa aplaneze conflictul. a urmat un ospat, iar apoi popimea s-a asezat din nou la masa tratativelor, incercind sa lamureasca dilemele. primul sarise Arius din Alexandria (fara legatura insa cu Teleormanul din zilele noastre) – dilematic si iute la minie care pusese si problema de mai sus. multi clerici – mare parte din ei plictisiti ca fusesera convocati pina in Turcia ca sa dezbata incertitudinile lui Arius vroiau sa reteze scurt chestiunea dar nestiind cu ce sa inceapa s-au multumit sa isi impleteasca degetele in semn de smerenie si sa aminte la cuvintarea imparatului.

de partea cealalta – Eustatiu, Macarie si Ossiu de Cordoba (suna mai degraba a soi de vin decit a nume de diacon) si-au infoiat poalele si anteriile si-au inceput sa cuvinte impotriva a ceea ce ei au numit ‘erezie’. erezia lui Arius care indraznise sa puna la indoiala sfintenia unicului fiu al Tatalui. popimii nu i-a trebuit prea mult ca sa ia de buna pledoaria fetelor bisericeti de mai sus asa ca au supus chestiunea la vot. si s-a decis – ‘erezie’. Arius si-a pus insa pecetea pe ceva, “arianismul” nascindu-se din parerile si nedumeririle sale.

buuun… acum c-am lamurit ca Iisus n-a fost creat doar pentru infiere sa purcedem la ce ne-apasa: data invierii. conciliul asta ecumenic din Turcia – acum ca il fixasera pe Iisus intr-un tipar au zis ca s-ar cuveni sa-i prea-mareasca si ziua invierii – nu-i asa, de ce doar nasterea sa ramina sarbatorita… si si-au consultat ceaslovurile, iar Constantin cel Mare a grait: “in prima duminica cu luna plina dupa echinoctiul de primavara (ce chestie, inca din 325 exista notiunea de ‘echinoctiu’) se va praznui Pastele.” – murmur in sala –  

s-a parafat, aplaudat iar de-atunci si pina acum avem o cruce rosie in calendare prin martie ori aprilie – functie de cum se umple luna. la ‘note‘ au zis sa scrie asa: “in cazul in care prima luna plina de dupa echinoctiul de primavara cade duminica, Pastele va fi serbat in duminica urmatoare.

eiii, si-am tinut-o asa toti crestinii, cu mic cu mare pina pe la 1582 cind un alt dilematic inscaunat in tronul papal avea sa descopere un decalaj de 14 zile intre calendarul lui Iulius Cezar si timpul real. “timpul real”… ce notiune abstracta. cu toate astea, Grigorie asta al VIII-lea a luat boul de coarne si-a pus-o de-un calendar nou. si a zis ca de-acum inainte toata stirpea crestina sa sarbatoreasca Pastele dupa orinduirea lui gregoriana. catolicii, mai mereu deschisi la nou si satui de monotonie au adoptat repede noua regula, in timp ce ortodocsii, molcomi, plictisiti si resemnati se duc in fiecare primavara la biserica, scot doi poli, aprind trei luminari, iau o creanga de salcie muiata-n apa iar in drum spre casa cumpara un sul calendaristic dupa care isi organizeaza (mai mult sau mai putin) traiul zilnic. s-ar putea spune ca sint cei mai constanti. se stie ca omul limitat in gindire si manifestare intelectuala este adesea cel mai constant, spre deosebire de spiritele intreprinzatoare. dar sa nu divagam, inca n-am terminat cu explicatiile. mai avem de luat in calcul si fazele lunii.

cu privire la luna plina, apusenii au un sistem de calcul diferit (inevitabil) de cel rasaritean. asadar, in timp de apusenii isi bazeaza studiul pe luna plina ecleziastica – avind si o data fixa calculata din vreme pentru echinox, rasaritenii stau cu ochii-n stele pina la umplerea astrului ceresc. luna plina ecleziastica, in acest context este calculata din vreme conform unor tabele bisericesti, datele fiind prestabilite cu mult inainte. ortodocsii, in schimb, urmeaza luna plina pascala, care este la o data calculata pe baza observatiilor astronomice.¹

ne-am lamurit? gata, am nitica treaba – nu de alta da’ atita discutie religioasa a trezit in mine ceva sentimente furajere. peste 5 saptamini spargem un ou romanesc, pe tarimuri la fel de romanesti 🙂 ci sentiamo presto!

¹surse: antena3.ro, Rador

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s