is there really ‘no country for old men’?

parerile sint impartite in ceea ce priveste filmul asta… (pentru cine nu l-a vazut, aminati lectura pe alta data) puterea mea de intelegere a concluzionat dupa o prima vizionare ca pelicula e mediocra, insa am ramas cu un soi de curiozitate nesatisfacuta. mi s-a parut ca inca era ceva ce nu pricepusem in tot dialogul ticluit de fratii Coen.

ieri noapte m-am mai inarmat cu nitica rabdare si-am dat play.

ncfom_01.jpg

la inceput te loveste puternicul accent texan al personajelor care pentru a-l talmaci necesita urechi foarte bine ciulite (cel putin in ceea ce ma priveste). mai pe urma te obisnuiesti.

si-ncepe…

ncfom_02.jpg

primul aspect care cu siguranta i-a plictisit pe neofiti a fost lipsa unei coloane sonore. personajele sint lasate sa se desfasoare asa cum sint ele – bune, rele, istete, simpatice, arogante, fara a interveni cu nimic pe linga asta.

un detaliu imposibil de neluat in seama este prezenta lui Chigurgh (nu se pronunta la fel ca “sugar” :)) : o tunsoare perfecta, cu alura de patron de bordel de prin anii ’70, peste un ‘visage’ de multe ori imperturbabil, inexpresiv dar care lasa sa de inteles ca in spatele ochilor zace o nebunie si un cinism greu explicabile. privirea lui atunci cind il stranguleaza pe ofiterul ce-l tine in custodie spune totul despre ce este in stare Anton.

ncfom_03.jpg

mai apoi vine peisajul sterp, de western scos in evidenta prin cadre simple, cu insistenta pe elementele naturii (torida, vint prevestitor de furtuna, o ciurda de antilope peste care se apropie incet umbra unui nor imens) si impactul lor asupra actiunii.

dialogurile – iar aici vine partea savuroasa, desi nu sint chiar atit de multe precum in alte filme marca ‘Coen’, au substanta lor aparte. vadit deranjat de incursiunea unui vinzator in treburile sale, Anton incepe o conversatie a carei miza, la final este chiar viata bietului om.

Anton Chigurgh: “what time are you closing?”

Vinzator: “well, now I guess.”

A.C.: “now is not a time; I asked you what time are you closing?”

[…]

V: “sir, is there something wrong?”

A.C.: “with what?”

V: “with anything.

A.C.: “you’re asking me if there’s something wrong with anything?, ca sa dau o mostra.

seriful filozof, batriior ramine si el surprins la cite nelegiuiri ii trec prin fata ochilor (mai cu seama acum, cu Anton scapat ca din lesa si pus pe fapte rele). semnifica el neputinta celor atinsi de o anumita virsta de a se adapta vremurilor si a tine pasul cu realitatea? privit prin prisma celui aflat mereu cu un pas in urma prazii, ai fi tentat sa le acorzi credit scenaristilor.

chestionat asupra prezentei la locul unor crime pentru a-i asista pe federali, seriful raspunde calm cu o intrebare: “why, are there anymore bodies? … it’s clear for me that they all died out of natural causes.” “how’s that, sheriff?” “well, I mean natural in their line of work.“, cu referire la traficantii mexicani de droguri.

Llewelin, personajul in jurul caruia se tes mai toate intimplarile are un destin presarat cu sansa si ghinion in egala masura (poate cel din urma in proportie mai mare). istet in evadarile din calea dusmanului, sfirseste sec, ciuruit intr-un motel mexican.

mai e nevasta lui Llewelin, Carla Jean, poate cel mai realist personaj din intreaga pleiada. pusa in fata alegerii sortii, refuza sa intre in jocul lui Anton iar scenaristii ne lasa cu un semn de intrebare: o fi omorit-o, au ba?!

sub acelasi semn al Moirei sta si existenta acestui “ultimate bad-ass” care desi dupa infatisare si manifestari pare invincibil nu este ceea ce aparentele il contureaza. monologul de final al serifului – care odata terminat da filmului un final brusc si chiar sec, sintetizeaza insasi ideea cartii ce-a stat la inspiratia peliculei: nedreptatea vietii, destinul – un cuvint obsesiv care tot apare de-a lungul actiunii, lipsa unui sens in toata aceasta increngatura stufoasa a lumii de astazi.

banii, parca i-au luat mexicanii, nu?

ps. si totusi, merita Oscarul pentru cel mai bun film? nu am vazut “there will be blood”, iar un musical nu ma incinta (a se vedea “sweeney todd”), la fel cum “atonement” incearca sa impresioneze printr-o poveste de dragoste demult fumata, lasindu-ma asadar rece. “juno” cred ca avea ceva intr-insul, dar a esuat la interpretare si la inchegarea povestii. “Michael Clayton” m-a surprins in mod placut si ar fi fost poate mai indreptatit la o lauda ‘aurita’. gata.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s