ACEL coleg enervant

phone-call

Definition Of Stress: The Confusion Created When One’s Mind Overrides The Body’s Desire To Beat Or Choke The Living Shit Out Of Some Asshole Who Desperately Needs It.

Birouri “open-space”. Fiecare își vede de treaba lui pînă cînd apare el. Gălăgios, lăudăros, gureș, încercînd să pară amabil și de comitet, interacționînd cu fiecare pe un diapazon potrivit mai degrabă Pieței Victoriei decît unui spațiu destinat muncii în liniste. Rîde la orice replică și, la drept vorbind nu e nimic rău aici, afară de doua chestiuni: rîde doar la glumele lui și 2) nu are simțul umorului. Altcumva, omul e un tonomat de bancuri. În timp ce scriu îmi vin în minte unele dintre ele:

…Mereu e în ultimul loc în care cauți! Hahahahahaha
…The more the merrier! Hahahahaha
…[către un grup de fete] Ladies, please! Hahahahaha
…[către o fată cu ținuta potrivită caniculei de afară] Agent provocateur… Hahahahahaha
…E în conferință telefonică cu căștile pe urechi și mai scoate cîte-un ‘mhm. This sounds engaging. Hahahahahahah’. Norocul lui că e pe ‘mute’.

Mai apoi e colega care confundă piersicile și prunele cu șaorma. Ori de cîte ori mănîncă fructe (adică zilnic), le ține între două degete, mușcă din ele cu nesaț și soarbe zeama ca nu cumva să-i pice vreun strop pe espadrile.
Acompaniată de plescaieli și opinteli la care pînă și piersica zice în sinea ei “Halt!, mă predau, gata, poftim, ia și pulpa asta, ți-o storc eu de zeamă, numai termină odată cu suptul ăsta!”, reușește să ferească mobilierul și papucii de orice strop, după care duce frumușel sîmburele pînă la cană șiii taman cînd să-ți treacă urticaria ițită de la tot supliciul, slurp! Îl prinde și-l ține captiv în ventuze unde-l mozolește și-l văduvește de ultimele franjuri de miez, ca nu care cumva să-l lase să pice în cană așa zdrențuit. După efortul ăsta susținut clătește cu o gură sănătoasă de apă, producînd o implozie zgomotoasă sticlei deja vălurită de la atîta abuz.

Ea nu e fată rea, dimpotrivă; însă s-ar putea să-i vin de petrecanie. Va fi crimă. Va veni pe nepusă masă. Și voi accepta rigorile oricărei sentințe.

Inofensivă dar cu apucături cleptomane e colega care trece pe lîngă tine, te bate amabil pe umăr, te salută, te întreabă de sănătate – totul în timp ce îți ia snickers-ul de pe birou, îl desface, că și-așa nu-l mîncai tu pe tot și oricum ciocolata nu-ți face bine, hahaha, nu-i așa?, hai, măi, ce te încrunți așa la mine, te pup, pa! Poate ieșim și noi la masă, bine?

Nu o bănuiesc de răutate dar colega de vizavi bate tastatura de zici că aceasta din urmă i-a omorît familia. Slavă Domnului că n-are o tastatura din cele vechi – IBM model M, alea care la orice apăsare scoteau un click de trezeau spasme în vecinii de palier.

Bîțîitul din picior. A dat jos cărți, agende, plăcuțele cu nume, a încurcat cablurile, la naiba!, nu pot să beau un pahar cu apă fără să mă simt în Jurassic Park!

Fata care mănîncă ciorbă aburindă la prînz. În birou. Pe căldură.

Și că veni vorba – aia care oprește aerul condiționat cînd afară sînt 36 de grade. Pentru că o trage curentul și face gîlci.

Colega care tipărește tot. Toată ziua. Din momentul în care vine la serviciu pînă pleacă. A vazut o prezentare? O tipărește. A primit un email? Îl tipareste. Trimite un email? Îl tipăreste. Caută ceva pe Google? Tipărește rezultatele. Îmi vine să strig cînd iese cîte-o foaie: “Timbeeeer!!!”

Aia care vine la mine în timp ce lucrez, nu mă întreabă nimic și intră direct în subiect:

“Știi, nu s-a facut aia.”

“Ți-ai verificat mail-urile?”

“Care?”

“Pe care le-am trimis săptămîna trecută.”

“Nu mai știu, că mă tufe aia la cap să-i trimit raportul.”

“Da, s-a rezolvat de săptămîna trecută, așa să-i spui.”

“Bine, fă-mi și mie un raport cu aia.”

“…Te rog frumos.”

“…Te rog frumos, da.” Asta de vreo 10 ori pe zi.

Ăia care fac abuz de ‘basically’ în toate discutiile.

Alea/ăia pe care le/îi saluți cînd treci pe lîngă ele/ei, te uiți în ochii lor iar ei tac ca momîile fără să zică nimic.

Întrebare: știe careva cum se mărește guma in Paint?

Valul de căldură devine ridicol

2JojN3l (1)

– Toată apa s-a evaporat. De la robinet curg doar aburi.
– Porumbeii ard pe sub streșini
– Ăsta s-ar putea sa fie sfirsitul.
– Nivelul de cidru a ajuns atît de jos încît clasa de mijloc si expații ar putea dispărea în 3 zile.
– Un taximetrist la intersecția Polizu & Buzești încearcă să prăjească un ou pe capotă. Moare răpus de arșiță.
– Un McSundae de 1 leu costă acum cît chiria pe o lună mulțumită Gabrielei Firea
– Oana Roman își pune speranțe în valul de căldură
– Vîntul va fi importat din Ungaria
– Totuși, de ce își scot oamenii cămășile în metrou?!
– Cum putem da vina pe Brexit?
– Islanda marchează în minutul 94 și se califică în optimi. N-are legătură cu nimic, dar trebuia menționat.

În alte știri:
– Cîinii mor asfixiați în mașini. Adrian Hădean ne dă rețeta pentru dalmațian bine perpelit și caramelizat.
– Bucureștiul se topește. Să fie vreo legatură cu cercul ăla strălucitor de pe cer?!

Indreptar pentru prostovani

asdasdasdad

Singurul leac pentru mahmureala este timpul. Punct. Ce sucuri, ce hidratare, ce apa, ce piine prajita? Aiureli. Somnul e sfint, o zi intreaga de leneveala, eventual cu capul sub patura ca sa nu te vada nimeni si nimic, nici macar soarele. Trebuie sa te ingropi de rusine cum poti mai bine.

Bun, acum ca am stabilit care e leacul, sa vedem de ce l-am adus in discutie. Din pacate, pentru ca esti nerod iar natura nu te-a inzestrat cu un portofoliu consistent de simt de raspundere si ratiune, insisti ca si in timpul saptaminii sa calci neaparat pe bec. Sau sa faci vitejii. Asa se intimpla ca zilele ‘de dupa’ devin adevarate cosmaruri in care incerci sa supravietuiesti. Te trezesti dimineata cu gust de tejghea in gura, pielea inca emanind miros dulceag de alcool ne-metabolizat iar capul atirnindu-ti ca o ghiulea pe umeri. Te gindesti daca nu cumva, in nemernicia ta, ai omorit pe cineva cu o seara inainte sau care e motivul supliciului dar mai apoi incep sa-ti revina incet amintirile. N-a fost nimic prea grav, afara, doar de prostia ta monumentala. Primul impuls e sa-i trimiti sefului un mesaj si sa te scuzi ca nu poti veni la serviciu, nu te simti bine, te supara rinichiul, a luat-o o piatra la vale, vezi tu ce-i spui. Dar ce te faci daca ai petrecut noaptea trecuta cu alti veseli-paharnici, colegi de birou? Ce-or sa zica aia? Mda… Si, totusi, hai sa ceri o zi libera. Dar nu mai ai multe si ai promis ca luna viitoare plecati la rudele ei. Uf! Deschizi totusi telefonul si iti sar imediat in ochi mesaje expediate la ore la care liliecii se agata agale de crengi. Le citesti si simti cum iti creste pulsul cu fiecare cuvint scurs. Iti lipesti o palma peste fruntea aia ingusta, iti apreciezi in sine talentul scriitoricesc de care pina atunci aveai prea putin habar iar peste toate astea, brusc iti sare si somnul. Rizi, dar nu e risul tau, te speli, clatesti bine, apa de gura cit pentru o saptamina si te sui in primul taxi care-ti iese in cale. Cum intri la caldura te ia cu ameteli. Cu ultimele sfortari incepi sa ticluiesti planul pentru leacul de mai sus. Adica pentru somn. Nu conteaza ca vei fi la birou, tot trebuie sa faci cumva sa pui geana peste geana.

Trei chestii sint de luat in seama in elaborarea unui astfel de plan: pentru a dormi in timpul orelor de lucru trebuie 1) sa parasesti incinta, 2) sa setezi alarma si 3) sa nu fii vazut de altii. Lectiile astea sint importante pentru orice idiot incapabil sa-si evalueze abilitatile de a metaboliza eficient alcoolul (sau de a sta departe de el). In fine, nu mai e loc de reprosuri. E de-ajuns ca esti mahmur la serviciu si ca trebuie sa traiesti cu rusinea asta. Si cu cea a sms-urilor nocturne. Sau ca i-ai urlat la interfon ca un motan in calduri la ora 2 (stii tu cui). In fine.

Cel mai sigur loc pentru a trage un pui de somn la birou e in propria masina. Sau, daca ai un coleg binevoitor, in masina lui. Daca iti poti reprograma sedintele, cu-atit mai bine. Te sui frumusel in masina, conduci citeva minute pina ajungi pe o straduta laturalnica, te intinzi pe bancheta din spate si pui ceasul sa sune undeva peste 5 sau 50 de minute, functie de gravitatea situatiei.

Daca nu ai sau nu poti face rost de interiorul unei masini, e mai complicat. Complicat dar nu imposibil. Cauta o sala de sedinte fara ferestre, incuie-te in ea si trage un power nap. In caz ca nu poti incuia usa, nu-i nimic; te proptesti cu picioarele in ea. E si un mecanism de alarma eficient; cum intra cineva, te trezesti instant. In tot timpul asta, ai grija sa nu te vada nimeni!

Un prieten de-ai mei mi-a spus cum a folosit odata toaleta pentru a trage un pui de somn. Metoda aceasta imi pare destul de laborioasa, unde mai pui ca e destul de greu sa dormi stind in fund pe un capac de WC alunecos. E doar o parere.

Am mai auzit de mahmuri olimpieni care se antrenasera sa doarma in picioare, cu capul sprijinit de perete dar cred ca este doar un mit urban perpetuat de niste glumeti.

Nu uita de prinz! Pauza de masa e un prilej bun pentru a-ti destinde muschii incordati de-atita suferinta, asa ca profita de ocazie.

Buuun. Acum ca ti-ai mai revenit cit de cit, trebuie sa faci si niste post-nap cleaning. Uita-te bine in oglinda sa n-ai vreo dunga pe fata – de la velurul pe care-ai adormit ori de la rosturile din faianta, naiba sa te ia, tu stii pe unde-ai amortit. Oricum arati praf, atita-ti mai lipseste sa iesi triumfator din toaleta cu urme adinci in frunte sau obraji. Fa repede citeva genuflexiuni ca sa pui singele in miscare, ciupeste-te de obraji sa le dai roseata si iesi din toaleta ca si cum ai fi stirpit toti paianjenii. Cu zimbetul pe buze, doar nu s-a intimplat nimic.

Data viitoare bea naibii mai multa apa sau ia-ti o zi libera si nu mai veni mahmur la birou, golanule! Iar cind ajungi acasa da-ti nadragii jos, arunca-ti camasa, trage un tricou pe tine si arunca-te pe saltea. Meriti, you Bad-Decision All Star!

Sursa foto.

Traps that almost everyone will fall into at some point in their lives

– Staying up way too late, thinking you’ll be just fine for the morning
– Hitting spacebar to pause a Youtube video only to realize you’ve scrolled half way down the page. Btw, I recently learned that you can hit Shift+Space to scroll upwards. My life is markedly better.
– A YouTube ad longer than 15 seconds that’s un-skippable.
– Thinking that there will always be more time.
– Thinking you’re good at video games…… Remember, there is always a Korean kid who is orders of magnitude better than you can ever hope to be.
– “Don’t worry, You don’t have to get me anything for (birthday)”. Really, you don’t have to. I’m dead serious!!! Please don’t!!! […] So why didn’t you get me anything…?
– Kids. Biggest trap ever. Takes you 18 years to escape that trap. Kids are just tapeworms that live outside the body that manage to eat your food anyway. They eat your money too. It’s why I’ll name my son Government.
– Gamblers Fallacy. That’s why one shouldn’t even gamble on a fart. Ever.
– “You don’t need to use a rubber.” But how will I erase my pencil marks?!
– Debt. Spending is easy when you aren’t thinking about it. Lots of people end up in debt because they forget about their spending. Like me.
– Prolonged indecisiveness that eventually leads to missed opportunities. “A man who procrastinates in his choosing will inevitably have his choice made for him by circumstance.” – some random dude on the internet
– Some form of addictive substance. Take beer for instance.
– Being antisocial and letting that lower your self worth.
– Thinking their problems are unique to them and so making it worse with the “why me” mentality. Somebody has probably experienced what you’re going through and gotten out of it fine.
– Attacking the new Death Star
 
#internetwisdom #randomthoughts

Mestesuguri de timpenie moderna

aGw8ALz_700bCu citeva intreruperi minore, am lucrat in corporatii timp de aproximativ 12 ani – partea mea pe anii trecuti, ca-s generos. M-am lovit de suficiente neajunsuri pina acum incit sa simt ba cum o iau razna, ba sa-mi imaginez cum i-ar sta unuia cu o urma de cirpeala peste ochi sau cum ar arata peretele din fata mea decorat cu un laptop. E inevitabil.

Unii oameni reusesc cu greu sa-si stapineasca pornirile (auto)distructive. Si ce fac ei atunci? In prima faza, nimic. E insa suficient ca liderul echipei ori companiei pentru care lucrezi sa adopte un anumit discurs in care pici ca musca-n lapte pentru ca – nu-i asa?, el vine de la o autoritate. Sa-l luam pe recentul CEO Microsoft, Satya Nadella: deindata ce-a fost nominalizat pentru pozitia sus-mentionata, el i-a grait unei femei din organizatia sa despre inegalitati. Ii spunea sa nu fie frustrata ca are venituri mai mici decit barbatii si sa se gindeasca la karma ei si la faptul ca daca accepta asta in mod calm va avea o karma buna. Aplauze din sala, zimbete, cofirmari din cap si priviri, uite, dom’le ce chestie, la treaba asta nu ne-am gindit, si-a zis audienta.

Sigur, Satya Nadella e venit pe filiera indiana > hinduism, e pe de-o parte de inteles de unde abordarea doctrinei asteia a supuseniei. In multe companii occidentale, angajatii sint acum incurajati sa practice meditatia nu doar in pauza de masa, dar li se si platesc cursuri in timpul saptaminii. Ba, chiar li se ofera cursuri de yoga.

Steve Jobs era si el inregimentat in budism si doctrina zen. Coatele tocite, genunchii rasfirati si doctrina de mai sus sint incurajate la lucru. Tendinta asta se numeste mindfulness si a inceput sa patrunda pe toate blogurile si canalele social-media, ba chiar strecurata si in sesiuni de training pentru oamenii de vinzari (cuprinsa sub umbrela generica “Analiza tranzactionala”).

Sint destule coporatiile in care angajatii sint acum incurajati sa practice meditatia – nu doar in pauza de masa ci si in afara orelor de lucru. Iar cursurile de yoga sint printre cele mai vizate de marinimia corporatista. CEO-ul sus-mentionat a gasit si un termen care descrie recompensa asta: “meritocratie spirituala”. Ce se-ntimpla? Intreaga noastra viata, tot greul, toate neajunsurile, ratele la banca, imposibilitatea achitarii chiriei la timp, aminarea plombarii dintilor samd, toate vin din nepregatire spirituala. Avem o dilema, cum procedam? Cursuri de yoga, ca sa invatam sa acceptam greutatile.

Fii bun, accepta ce ti se intimpla, precis universul are un scenariu si pentru tine, ai sa vezi cum se va invirti si totul va fi bine, ai sa-ti gasesti un crestin/crestina (dupa caz), veti face copii frumosi, cu karma buna, bio, de la tara, fara paduchi, fara matreata si frustrari fara rost.

Frustrari inutile… Cam asta transmite filozofia asta orientala a supușeniei. Accepta mersul in curul gol, precaritatea, lipsa solidaritatii umane, accepta umilinta, trage adinc aer in piept, stii ca nimic rau nu te va atinge si nu va lasa urme asupra ta, gindeste-te cit de special esti si cum le va aranja, el, universul pe toate asa cum iti trebuie. Tu fii in schimb zen, ingrijeste-ti karma. Timpenie manipulatoare conform careia daca duci o viata spirituala merituoasa vei avea una materiala pe masura. Fii supus si fa yoga. Yoga blocheaza revolta. Nu fi ridicol, nu te revolta, fa yoga.

Influenta: Salon, The dangerous American myth of corporate spirituality

Sanatatea ma omoara

IMG_3937

Sa se stie din capul locului: n-am nimic cu aparitia legumelor bio, samponului bio, pastei de dinti bio, vinului bio, pietrei ponce bio ori cu intregul curent organic in sine. Unii indivizi au dezvoltat insa un soi de… cum sa-i spun eu… fascinatie pentru logos si logo-uri verzi, pentru cuvinte cu trimiteri pastorale: traditii, taranesc, camara, bacanie, vechi, ardelenesc, tara, bunica – mai putin bunicul, care e adus in discutie mai ales in contexte alcoolice, gen. Ii stim cu totii, ii gasim pretentiosi si incruntati mai ceva ca populatia din metrou, scrutind cu privirea galantarele din magazinele ori raioanele de specialitate si barbotind dinspre lada cu quinoa in semn de apreciere pentru vintage-ul asiatic.

Uitindu-te la ei cu mina auto-suficienta, esarfa pufoasa infasurata in jurul gitului, ochelarii cu rame mari si late, freza tip festival-rock-Fieni-gara ’79, pantalonii de apa adinca, strinsi pe pulpa, parca-ti piere tot cheful de cumparaturi. Nici urma de voiosia si bucuria cu care s-ar presupune ca merge lumea la un shopping de bunatati.

Personal sint un fan al pietei, poate si pentru ca mic fiind ma lua tata dupa el la cumparaturi, unde statea la taclale cu tirgovetele aromance si bulgaroaice care, asa cum imi aduc eu aminte inca mai veneau in pietele din Brasov. Asta se intimpla in urma cu 25, 30 de ani. E drept, nu era atmosfera de tirg satesc unde sa se adune lumea si sa guste brinzeturile ori mizilicurile cu cite-un toi de tuica, dar orisicit, cind vine vorba de lucruri sau gusturi simple reflexul ma trimite inevitabil catre plimbarile din copilarie.

Mai apoi nu trebuie sa fii te miri ce papilo-gustator rafinat ca sa apreciezi ca o lipie pe vatra, o rosie rupta din gradina si stearsa in repezeala pe tricou, si-o brinzica de capra stirnesc cele mai lacrimoase aprecieri. Personal imi aduc aminte de cirnatul iute pe care-l preparau cunostintele alor mei inca de-acum 30 de ani si pe care, afumat, usor uscat il mincam cu rosii condimentate cu sare si piper, linga o piinica proaspata. Aveam 4, 5 ani pe vremea aceea dar gustul care mi-a ramas intiparit este pentru mine cel mai important reper, prototipul oricarei retete de cirnat. Nu mai zic de zacusca home-made, in care se intimpla sa mai pice cite-un ardei capia mai rebel de te facea sa simti bunatatea preparatului citeva ceasuri bune.

Sint sigur ca descoperirea gusturilor bune e o reteta a fericirii. Iar ceea ce maninci iti influenteaza spiritul. Mediocritatea, staganrea si prostia din jur mai vin si din farfurie. Inversunarea cu care isi fac oamenii alegerile evocind principii nobile – ca viata sanatoasa (si minati fiind de guru si sectanti ai sanatatii care-si imprastie intelepciunea prin toate citatele de pe facebook) sint calea sigura catre ratarea iesirii spre acea forma de normalitate in care simplitatea e mai mult decit un cliseu vindut de recentii apostoli ai binelui.

In rest, ramine cum am stabilit.

Avem un vot, cum procedam?

img

Mai intii de toate, ce s-a intimplat: s-a intimplat ca mai tot centrul si vestul tarii s-a inseninat in timp ce restul tarii sta bine-mersi intr-o euforie rosie. (la ora scriiturii numaratoarea pentru Bucuresti & Ilfov nu era finalizata) S-a intimplat ca multi compatrioti de-ai nostri din strainatate au stat ore in sir la rind incercind sa voteze, unii reusind dupa 4, 5 ore in timp ce altii au ajuns obositi, plini de nervi, imbufnati la usile ambasadelor/consulatelor fara sa fi reusit sa-si exercite dreptul constitutional.

Subscriu celor scrise de Iulian Tanase, in sensul ca – da, am luat si eu foarte personal aceste alegeri. E greu sa fii obiectiv cind vezi cum se impart voturile si nu poti sa nu te abtii de la a-i cataloga intr-un anumit fel pe cei care pun stampila cu gindul la stomac. Iar perspectiva de a-l vedea pe Ponta ridicat la rang de presedinte al acestei tari ma infurie peste masura. Imi e groaza cum atitia si-atitia oameni nu vad cum omul este clar un impostor, un ipocrit, un nesimtit, un obraznic de cea mai joasa speta. Sa nu mai zic de presurile de la Antene & co. care nu mai catadicsesc sa-l ridice in slavi si sa ne desconsidere pe noi, astia care – da, reprezentam clasa de mijloc satula, ba! de toate scursurile si manipulatorii astia ordinari! Sa respiram, zic.

Din pacate – pacatele lui, Iohannis asta n-a fost suficient de batos in campania de pina acum. Nene, e vorba de un moment de cotitura, inteleg ca matale, poate ca nu ai prea multe de pierdut insa te-ai angajat intr-o lupta care presupune inghionteala, aplomb, mai un uppercut in barbie, un spirit ceva mai incisiv, ce pacatele!, reprezinti niste oameni, imparti cu ei niste principii, depind multe si multi de prestatia dumitale! In regula, ne-ai prezentat citeva planuri, ai trasat niste linii de dezvoltare pe termen lung dar ele au parut in mare parte platitudini. Complet de acord, e alt tip de campanie, mai molcom, mai asezat, omul care nu spune multe dar face. Insa ce te faci cind vine un cameleon din asta pontac de iti rastalmaceste orice vorba si te ironizeaza orice-ai zice sau face? Taci si-ti vezi in continuare de strategia ta, oricit de paguboasa ar fi? Eu sper sa nu.

Mai sint doua saptamini, timp in care neamtul are munitie venita pina acum mura-n gura. Ii are pe toti puscariabilii din PSD, ii are pe toti condamnatii din PSD, are dosarele astea mamut (Microsoft, EADS), are bataia de joc la adresa diasporei, are discursul post-scrutin al lui ponta (“Vedeti, la Paris daca nu se fraudeaza, se face coada / Am privit cu scarba prezenta lui Blaga, Ungureanu, in sediul USL, alaturi de Klaus Iohannis”) – nene! sari la beregata! A venit timpul pentru putin bîzdîc, nitel arțag, o cafteala, un luat de guler, o trinta barbateasca. Nu mai e timp de bonomie, clasa ori stil. Nu cu astia!

Cit despre noi, astialalti cu minte la cap, trebuie mobilizare. Se pot rasturna voturi, situatii, rezultate. Eu inca am incredere. Ca daca nu… revin la resemnarea din descriere.

Vote wisely in November

afis

HEAVEN AND HELL

While walking down the street one day a Corrupt Senator was tragically hit by a car and died.

His soul arrives in heaven and is met by St. Peter at the entrance.

“Welcome to heaven,” says St. Peter. “Before you settle in, it seems there is a problem. We seldom see a high official around these parts, you see, so we’re not sure what to do with you.”

“No problem, just let me in,” says the Senator.

“Well, I’d like to, but I have orders from the higher ups. What we’ll do is have you spend one day in hell and one in heaven. Then you can choose where to spend eternity.”

“Really?, I’ve made up my mind. I want to be in heaven,” says the Senator.

“I’m sorry, but we have our rules.”

And with that, St. Peter escorts him to the elevator and he goes down, down, down to hell.

The doors open and he finds himself in the middle of a green golf course. In the distance is a clubhouse and standing in front of it are all his friends and other politicians who had worked with him.

Everyone is very happy and in evening dress. They run to greet him, shake his hand, and reminisce about the good times they had while getting rich at the expense of the people. They played a friendly game of golf and then dine on lobster, caviar and the finest champagne.

Also present is the devil, who really is a very friendly guy who is having a good time dancing and telling jokes. They are all having such a good time that before the Senator realizes it, it is time to go.

Everyone gives him a hearty farewell and waves while the elevator rises.

The elevator goes up, up, up and the door reopens in heaven where St. Peter is waiting for him, “Now it’s time to visit heaven…”

So, 24 hours passed with the Senator joining a group of contented souls moving from cloud to cloud, playing the harp and singing. They have a good time and, before he realizes it, the 24 hours have gone by and St. Peter returns.

“Well, then, you’ve spent a day in hell and another in heaven. Now choose your eternity.”

The Senator reflects for a minute, then he answers: “Well, I would never have said it before, I mean heaven has been delightful, but I think I would be better off in hell.”

So St. Peter escorts him to the elevator and he goes down, down, down to hell…

Now the doors of the elevator open and he’s in the middle of a barren land covered with waste and garbage. He sees all his friends, dressed in rags, picking up the trash and putting it in black bags as more trash falls from above

The devil comes over to him and puts his arm around his shoulders.

“I don’t understand,” stammers the Senator. “Yesterday I was here and there was a golf course and clubhouse, and we ate lobster and caviar, drank champagne, and danced and had a great time. Now there’s just a wasteland full of garbage and my friends look miserable. What happened?”

The devil smiles at him and says, “Yesterday we were campaigning, Today, you voted..”

Vote wisely in November

De ce cred unii oameni in bazaconii?

Blood_lettingChestiunea e delicata si nu poate avea un raspuns categoric. Orice intrebare de ordin sociologic va avea inevitabil un raspuns complex. Am sa incerc sa rezist sa dau verdicte simpliste. Totodata pot identifica  unele trasaturi comune tuturor celor care pica in latura ezoterica a vietii si se lasa dusi de valul misticismului. Pentru unii din oamenii astia nu poti sa ai decit compasiune in timp ce pentru multi altii, vazindu-i cit de absorbiti sint de mirajul magiei deznadajduirea e singura reactie.

In primul rind, ce fel de oameni sint atrasi de tratamentele alternative? Raspunsul imediat e oamenii creduli si nerozi. Dar absolutizarea in cazul de fata poate fi eronata. In mod bizar, mare parte din oamenii care apeleaza la tratamente alternative sint oameni cu studii superioare, inteligenti, documentati. Dar aici inteligenta nu prea are de-a face cu logica. In cel mai bun caz, istetimea ii ajuta sa-si argumenteze mai bine alegerile irationale si-atita tot.

Dupa cum am zis, nu exista un raspuns categoric privitor la cei care fac apel la metode de tratament din tagma “Plante, Ierburi, Potiuni si Intepaturi” dar – vorbind la modul general, mai toti ‘sufera’ de niste perceptii si viziuni comune asupra lumii. Sa-i luam pe rind:

1) In general au sanatatea subreda

Un individ cu un nivel de sanatate mai slab decit media e foarte probabil s-o fi trecut prin multe esecuri in tratarea afectiunilor decit o persoana mai robusta. Acesta poate fi unul din principalele motive pentru care face apel la alte metode de tratament, sperind ca va gasi unul care sa i se potriveasca.

E lucru stiut ca oamenii care folosesc remediile alternative sint de parere ca sanatatea lor e mai subreda decit a celorlalti semeni. Multe afectiuni cronice nu raspund bine la tratamentele conventionale iar asta conduce la deziluzia suferindului care, lucru lesne de inteles, va cauta alternative.

2) Somatizeaza (sint ipohondri, bolnavi psihosomatici)

Care-i treaba cu somatizarea asta? Trag nadejde ca fiecaruia ii e cunoscut colegul de serviciu care la primul junghi in coaste, prima batatura-n talpa isi trage figura #17 de om napastuit, ochi mari, umezi si lacrimosi de Puss in Boots si pleaca acasa, convins fiind ca l-a palit nenorocirea. Cu alte cuvinte omul asta manifesta simptome fizice in masura in care nu exista nici o cauza fizica pentru ele. Converteste un dezechilibru mental intr-o stare patologica. Drept urmare el este deseori considerat bolnav inchipuit, cunoscut in popor ca “lepra” sau “lenes”. Putoare. Stigmatul asta, remarcile acide din partea colegilor le aduc frustrari. In consecinta, el se orienteaza (iar in unele cazuri chiar este incurajat de doctorul sau) catre remediile alternative.

Bolnavii astia inchipuiti au dealtfel probleme de ordin psihologic dar le este teama de rusinea si eticheta care vin odata cu recunoasterea lor, de-aici refuzul si respingerea oricaror diagnoze sau tratamente psihologice. Tocmai aceasta lipsa de colaborare si indispozitie de a pleca macar urechea la un samaritean care le spune cu frumosul ca exista o explicatie rationala a problemelor este motivul pentru care ele se manifesta ca simptome fizice.

Adeseori, oamenii in cauza cauta simpatie, confort sufletesc, intelegere si recunoastere (a valorii lor, a conditiei lor, empatie); cauta confort emotional, grija si batai pe umar, luare in serios si cite-un nauc care sa vina cu toate astea la pachet. Practicienii intr-ale alternativelor sint foarte orientati catre pacient, il asculta cu atentie, dau din cap intelegator si lasa impresia ca simpatizeaza cu nevoile ipohondrului mai bine decit o face un doctor; cu toate astea, cauza care sta la baza afectiunii lui nu este tratata defel.

Exista doua aspecte in administrarea tratamentului: remediul si relatia doctor/pacient. Medicina conventionala ofera remedii solide dar consultatia in sine poate fi scurta iar uneori lasa impresia ca e grabita si ca doctorul se uita mai mult in monitor decit in ochii pacientului. Ma rog, asta-i perceptia.

Pe de alta parte, medicina alternativa ofera prea putin (sau nimic) cind vine vorba de tratamente eficiente, insa un practician bun va petrece mult timp familiarizindu-se cu pacientul si necazurile lui. Te intreaba de durere, de familie, de deceptii, de amintiri, apoi ajungi sa intelegi cum de la trecerea in nefiinta a pisicii  – acum 15 ani – ai inceput sa ai dureri la șale. “Bea o dilutie de arnica de 3 ori dupa masa. Intre timp stai sa-ti infig un ac, ca face bine, ai sa vezi. Relaxeaza-te, intinde-te pe spate. Aaasa. Si cum o chema pe pisica?”

Oamenii care sufera de probleme al caror tratament a esuat sau care sint psihosomatici au, bineinteles  predispozitie catre practicieni cu abordari binevoitoare, le lasa impresia ca simpatizeaza mai mult cu conditia lor, de-aici increderea in tratament.

3) Credinte culturale si influente

Panteism. S-a auzit de el? S-a auzit. Pe scurt, ce zice filosofia cu pricina: identificarea divinitatii cu natura. Cam toti credinciosii si maestri orientali traiesc cu panteismul in suflet. Conform filosofiei care le guverneaza existenta, divinitatea reprezeinta esenta spirituala sau forta vitala a universului. Chi, Prana, Mana, Energia Vitala, toate astea sint exemple ale acestei sugerate dar niciodata dovedite forte vitala.

In toate astea de mai sus isi au originea conceptul trup-minte-suflet si credinta in abordarea holistica* a remediilor alternative. Marketingul bine-plasat al credintei asteia reuseste sa adune o liota consistenta de adepti care sint facuti sa creada ca orice isi are radacinile in natural, verde, plante, organic sau se afla in ‘armonie cu natura’ este cumva mai bun decit lucrul fabricat ori alternativele stiintifice. Intregul concept in sine se bazeaza pe Sofismul Naturalist: notiunea falsa ca in natura exista bine inerent.

Medicina alternativa rezoneaza cu viziunea de mai sus. Cei care se considera pe ei insisi spirituali (nu glumeti, s-avem pardon), eco, in constanta legatura cu natura (iau pomii in brate, ii asculta cum scirtiie in bataia vintului si cum le soptesc frunzele), etc, reprezinta cel mai mare grup de pacienti alternativi.

*Holism, si o scurta nota despre el, ca l-am ingrosat mai sus. Bai, nene! (Serenity now…) In Medicina (cu M mare) exista o serie de concepte de care se abuzeaza mai mult decit cel de ‘holism’. Holismul in Medicina, iar aici fac apel la lucrarea unui profesor stimat de la US National Institute of Health, reprezinta “o intelegere deosebit de complexa al biologiei umane, care in timp a dus la imbunatatiri spectaculoase in durata si calitatea vietii pacientilor […]” Omul continua: “Aceasta abordare ne încurajeaza sa luam în considerare transcendentalul fel de mult ca biologia celulara si moleculara a organismului uman. Versiunile “alternative” de holism sunt sisteme de credinta aride si închise, intepenite in timp, incapabile de a face progrese […]” …Pentru restul analizei (si imbogatirea mintii) merita citita lucrarea doctorului.

Holismul nu este proprietatea niciunui fel de medicina si tratament, ci este o caracteristica esentiala a oricarui tip de medicina eficienta fara de care sistemul de sanatate este prin definitie nedesavirsit. Iar asta nu e parerea mea de uom, este si a fost intotdeauna viziunea general acceptata. Este gresit sa intelegem ca medicina holistica este doar ‘alternativa’ sau ‘complementara’. Medicina clinica holistica dateaza hat! incolo, pe vremea lui Hipocrat. Abordarea pacientului ca intreg este mentionata chiar de Thomas Percival in cartea sa (apropo, omul a elaborat primul cod de etica medicala) – publicata pe la 1800 (Medical Ethics, or a Code of Institutes and Precepts, Adapted to the Professional Conduct of Physicians and Surgeons). Iata ideea de baza din codul sus-mentionat: “The feeling and emotions of the patients require to be known and to be attended to, no less than the symptoms of their diseases.” Mai apoi (si mai recent – 1964), John MacLeod in cartea sa “Clinical Examination” aminteste “we should aim to be holistic in our care“. Insist si aduc in discutie si lucrarea lui Michael Balint (The Doctor, The Patient and his illness, text esential) – o lucrare de referinta in ceea ce priveste abordarea pacientului ca un intreg decit ca un caz de patologie izolata. Abordarea holistica nu e doar un moft ci si un concept si o practica sanatoasa sustinuta activ de catre Royal College of General Practitioners. Gata, tac. – am punctat aici citeva lucrari si tratate cu care studentii la Medicina nu doar din Marea Britanie si Statele Unite ci  de pretutindeni se familiarizeaza inaintea si in timpul studiilor. Medicina adevarata

Proponentii medicinei alternative au propria lor viziune asupra holisticii. Cred ca e important de subliniat si de constientizat ce se intimpla aici: sarlatanii au imbratisat repede acest concept (repet – element esential al medicinii conventionale), l-au monopolizat, l-au pervertit si se declara fervent proprietarii lui. Pretind (sau sugereaza) ca sint singurii practicanti cu o astfel de abordare, drept urmare medicina conventionala ramine ciuca bataii acestor holisti recenti pentru faptul ca nu este – vezi Doamne, holistica. <insert sictir here> Credulii pica astfel in mreje iar de pe urma lor profitorii se bucura din cale-afara. Necazul e ca medicina conventionala nu reactioneaza (sau reactioneaza prea putin). Deh, ce sa-i faci, e ca in viata: oamenii modesti cu constiinta valorii de sine nu prea sar la beregata celorlalti, nici nu se bat cu pumnul in piept. Dar ar trebui s-o mai faca si ei din cind in cind, altfel li se gainateaza toti ceilalti in cap.

4) Drept-credinciosii

Astia n-au nici o treaba, cred totul fara nici cea mai palida incruntatura. Ca sa optezi in mod rational, trebuie sa intelegi ce se intimpla. Lor le e de-ajuns vorba lumii, mirarea altora, declaratia vreunui vindecat miraculos sau miscarea teatrala a unui maestru care-ti incarca corpul, marul, planta de interior, apa cu energie. Convingerile beton reprezinta modul lor de-a fi. Astia-s si cei cu care e cel mai greu – daca nu imposibil sa porti un dialog in contradictoriu, sa le ataci credintele. Ei au depasit deja acel prag al credintei oarbe de la care nu mai este intoarcere. Orice le-ai spune, oricum ai incerca sa le ataci credinta e considerat absurd si totodata luat drept un afront personal. Nu-i intereseaza ca acupuncturii nu i-a fost dovedita eficienta in teste clinice ori ca homeopatia e apa de ploaie. Pentru ei, daca simt furnicaturi in stomac ori caldura la nivelul pielii in urma unei sedinte de QiGong e de-ajuns sa creada ca le-a trecut boala. Cum tratezi o durere la umar? Faci o crestatura la omoplat si lasi sa se scurga singele. Sancta simplicitas! (a nu se ride, practica medievala de mai sus inca e promovata – si chiar la noi in tara)

Bun, mi se poate spune: “Pai bine, ma, tie nu ti se intimpla sa mai inghiti galusca asa, pe nemestecate?” Se aplica si in cazul medicinii conventionale; mecanismul formarii increderii in tratamentul respectiv, c-o fi conventional ori alternativ are la baza aceeasi atitudine neconditionata. Diferenta e ca eu prefer sa nu ma amagesc cu cai verzi.

Alte motive

Oameni cu vulnerabilitati, oameni trecuti prin socuri, oameni disperati, deznadajduiti, oameni lipsiti de directie. Din pacate ei sint fîțele si ghiborțul sarlatanilor, fluturii care intra in plasa cu vorbe mestesugite ale unor profesori, practicieni ori maestri care prin comportamentul lor empatic il ‘ajuta’ astfel pe credul ‘sa-si afle menirea’.

“Esti stresat, tumultul zilei isi lasa amprenta asupra bunului tau mers, te dezechilibreaza.” Ce e stresul, nene? Ti se poate raspunde “e un dezechilibru in corp, in psihic. Ia de-aici, zumzaie o mantra si-ti trece.” “Stresul nu exista in urma cu 50, 100, 200 de ani, pentru ca societatea noastra s-a cancerizat intr-asa masura in ultima vreme datorita internetului, comunicatiilor si tehnologiei. Mass-media ne da pe banda rulanta modele de succes, ne seteaza asteptari, de-aici obsesia pentru faima, etc…” La modul serios – stresul este foarte dificil de cuantificat, mai cu seama din punct de vedere istoric. Ce inseamna ceva atit de vag cum e “stresul”? Literatura de specialitate ne arata ca stresul e relativ. Pe mine, de exemplu, ma streseaza din cind in cind colegii de birou, mai ales cind imi rapesc aerul de-afara inchizind geamul, adica tot timpul. Dar nu-i dau niciunuia bucata ca sa ma calmez. Ne adaptam situatiei, o aducem pe fagasul normal si gasim confortul de care avem nevoie, nu trebuie sa facem o tragedie din asta. (Bonsaiul uneia dintre colege stie asta iar daca nu, va afla atunci cind altoiul cu gard viu va inmuguri.) In fine, e naiv sa credem ca oamenii care au trait acum doua sute de ani nu erau stresati. Care era speranta de viata atunci? Cite boli erau tratabile? Cum erau conditiile de munca? Multi nu realizeaza cum era viata cu citeva secole in urma (si se prea poate ca generatiile viitoare sa se uite la noi cu aceeasi ochi cu care o facem noi acum).

Buuun… Stresul. Mai apoi ce avem? Avem toxinele. Toxine in aer, toxine in mincare, toxine peste tot. Vad si la noi in tara cum unii profesori (matematicieni de vaza altcumva), propun in luarile lor de cuvint (sau sedintele educative) tratarea copiilor cu remedii homeopate. – Copiii din ziua de azi au corpul imbogatit cu metale grele, ne zice stiinta – Fac o paranteza si zic ca pina si cind a aparut motorul cu abur al lui Watts, vinzatorii de ulei de sarpe faceau paralele intre leacurile lor si progresul stiintei. Ce nu pricep eu e cum se pupa stiinta exacta cu diluarea apei. […] Oamenii cu fluenta suspecta in vorbire imi creeaza disconfort. Nu e cazul celor care iau parte la astfel de discutii si care ramin inmarmuriti si sorb din priviri amfitrionul. “Dom’le, ca bine le zice.” De ce l-am adus in discutie pe domnul de mai sus? La noi in tara este printre putinii care tine discursuri motivationale, audienta dumisale e in numar considerabil, omul sustine dezvoltarea creativitatii in scoli totodata aducind in discutie multiplele feluri de inteligenta nativa. (nu pot sa nu vad similitudini atit de mari intre discursurile domniei sale si cele ale unui profesor mult mai cunoscut, omul care a si avut ani la rindul cea mai vizualizata conferinta TED – Sir Ken Robinson. Cine a influentat pe cine?) Iar audienta de care aminteam si care pleaca urechea la discursuri mestesugite e tocmai cea reponsabila cu educatia viitoarei generatii.

Revenind la toxine, meme-ul asta cu toxinele (ca nu-o pot spune altcumva) a patruns atit de mult incit nimic din ce ne inconjoara nu mai e sanatos. Fetele nu mai maninca “alba de bostan” sau “neagra de floarea soarelui” ci quinoa. Le zici ca-i vorba de ‘talpa gistei’ si se uita la tine ca la un arogant. Fetele nu mai maninca macese ci goji. Le spui ca e catina de gard si se uita la tine ca la un smecher prost. Fetele maninca nuci cu avocado si piine cu unt de cocos iar toata ziua nu le mai trebuie nimic. Le pui in schimb in fata o tava cu prajituri si zici c-au trecut lacustele.

Avem acces la fructe si trufandale proaspete mai tot timpul anului. Ne putem bucura de beneficiile refrigerarii. Avem la ora actuala o dieta mai variata si mai nutrivita. Ptiu! Nu-tri-ti-va. (scriu de vreun ceas, sa-mi fie cu iertare) Problema noastra e una de exces – mai cu seama excesul de calorii, nu de calitate a hranei.

Remediile alternative – si cu asta ma apropii de sfirsit, le dau oamenilor sentimentul de control asupra propriei stari. Autonomia in situatii de stres, nemultumire, deceptii si te mai miri ce aduce dupa sine implinire. Multi din cei care apeleaza la tratamente alternative sint nemultumiti cu medicina conventionala. Din pacate aceasta nu este perfecta; oamenii au avut si inca au experiente nefericite in urma unor tratamente, iar tocmai esecurile acestea discrediteaza (nu de putine ori) stiinta. Dar adevarul de mai sus se aplica la o proportie mica a populatiei iar pericolul celor care renunta la tratamentele conventionale in favoarea celor alternative este ca fac din cele din urma principala sursa de tratament. Acesti oameni decid de cele mai multe ori sa ia asupra lor responsabilitatea in ceea ce priveste administrarea tratamentelor atit lor cit si membrilor de familie. In aceste cazuri consecintele pot fi vatamatoare, daca nu chiar fatale.

Tratamentele alternative sint atragatoare pentru cei cu idei hippy si care imbratiseaza filozofiile orientale. Marketingul din jurul lor aduce termeni precum “holistic” iar vindecarea este rezultatul aflarii armoniei spirituale. Industria publicitatii (ca se aplica si aici, sa fim seriosi) a imbratisat la rindu-i filosofiile de mai sus si le-a alaturat unor viziuni distorsionate ale lumii pentru a crea iluzia ca tot ce este “natural” si “in armonie cu natura” este cumva mai bun pentru noi. Asta a rezultat intr-o subcultura substantiala sau sector de piata, oameni care cred in conceptul “trup-minte-suflet”, drept urmare cuvinte cum sint “holistic, natural, organic, <<pe baza de plante>>” ii atinge la lingurica. Ei abandoneaza stiinta pentru fantezie si inducerea in eroare a altor creduli.

In ceea ce ma priveste, ce ma deranjeaza cel mai mult este ca proponentii metodelor de tratament alternative isi argumenteaza afinitatile spunind ca tratamentele lor au la baza teste, dovezi de netagaduit, ceea ce este de o gravitate enorma. Distorsioneaza cu buna-stiinta procesul si descoperirile stiintifice (la naiba, am auzit recent de Quantum Healing!!!) pentru a-si sprijini agendele ideologice iar propaganda lor induce publicul in eroare cu privire la insasi natura medicinei. – Nu mai zic de universitati din lume care acorda diplome de BSc sau Masterate in “Plante, Ierburi, Potiuni si Intepaturi”, relativizind astfel meritul celor care petrec 6 ani pe bancile scolii ca sa ajunga doctori. – Din pacate tribunii astia cam au succes si cauzeaza exact acel tip de confuzie de care au nevoie pentru a-si promova tratamentele neverosimile ca si cum ar reprezenta alternative viabile.

Pe final, o lectie invatata pe propria-mi piele: feriti-va de oamenii cu convingeri si de cliseele ambulante. Abuzul convingerii fara principii si fara judecata e periculos. Consider ca simtul ratiunii (dezvoltat timpuriu si cultivat permanent) precum si un cearcan de indoiala sint infinit mai benefice.

Premoniții

flying_pigsȘtiu că e greu de crezut în premoniții. Mie, unuia îmi e aproape imposibil. Mamei, în schimb, cînd îi apare în casă cîte-un păianjen de te-miri-unde, e pricină de veste. Ori musafir. “Cineva tot vine în vizită! Uite-l, era acolo, în colț” – arată spre tavan, “și a dat telefon cutăreasca”, cu care nu mai vorbise de mai bine de-un an de zile. În tot acest timp, tata ascultă cu curiozitate lăsînd impresia că simpatizează cu coincidența. Se abține să arunce vina pe pervazul plin cu ghivece din care, inevitabil mai scapă cîte-un ‘musafir’ pe tavan.

Alteori mai viseaza struguri. Ai mei, fiind de obîrșie viticolă, e de înteles. Pe filiera “struguri > stors > zeama” vine asocierea “struguri = lacrimi”. Asa aflăm ca dupa un episod de vise cu butuci de vie urmeaza lacrimi si plînsete. Citeodata pot trece citeva zile pina la primul semn, iar alteori se intimpla sa apara vestea pe nepusa masa, la citeva ceasuri distanta de la trezire. Cum a fost acum citiva ani cind prima priveliste de la balconul apartamentului nostru era ipostaza unui vecin care parasea incinta blocului cu picioarele inainte. “Vezi, ti-am zis c-am visat struguri.” “Erau negri?” “Da.” “Săracul…”

Citeam mai deunazi ispravile onirice ale lui Ioan T. Morar caruia de fiecare data cind îi pică dinții in vis, se intimpla sa afle a doua zi de cite-o catastrofa in lume. Pina acum visele i-au prevestit moartea Ceausestilor, catastrofa aeronautica de la Balotesti si atentatul de la maratonul din Boston. Daca se tot ambitioneaza sa viseze in stilul asta, precis ca peste alte citeva nopti maestrul va sfirsi cu placa dentara. Iar mai apoi, vorba unuia din comentatori – va urma Pacea Mondiala.

Mai sint apoi pe lume oameni care masoara energia din corpul celorlalti, o supun barometrului propriu iar ulterior iti pun diagnostic: “Rinichii tăi sînt la 3”, îmi zice cineva, mișcîndu-și degetul aratator de la stinga la dreapta. “Uite, mi s-a blocat la 3, nu-l mai pot misca.” “Trei ‘ce’?”, intreb eu mirat. “Trei din cit?”, mai încerc eu sa aflu. “Trei din treisprezece.” “Treisprezece ‘ce’?” Incerc să-i zic să mai insiste cu deștu’ la bulametru dar nu știe de Caragiale iar chestiunea nici nu este atît de gravă (meteorologic vorbind) încît sa aflu toate lamuririle.

“Auzi, dar tie ti s-au materializat lucruri din neant?”, ma intreaba apoi pe un diapazon si o privire potrivite unui copil curios. Primul gind a fost la sesiunea foto de-acum citiva ani din Rarau, iarna grea, ger cumplit, cind dupa o aplecare indelungata asupra aparatului mi s-a materializat ceva pe trepied, o isprava pe care-am tinut la acel moment s-o anunt triumfator: “Coane, mi s-a prelins un muc pe trepied!” Dar nu cred ca despre astfel de materializari dorea sa afle interlocutoarea mea, asa ca i-am raspuns un mult mai simplu si mai sec “Nu.” Ei bine, se vede treaba, ei i se materializasera “chestii” din neant.

Dom’le, nu neg. Nu neg ca unor oameni li se pot intimpla lucruri. Cu unii am si empatizat, dar la auzul materializarii lucrurilor din neant devin brusc sceptic si incep sa pun sub semnul indoielii capacitatea mentala a celui ce vine cu astfel de afirmatii. Poate si pentru ca nu mi s-au intimplat astfel de lucruri imi vine foarte greu sa cred cum unii au astfel de experiente. Eu sint mai simplu. Singura premonitie de care-mi aduc aminte e ca am visat odata cum dau cu palma peste o lampa, pentru ca sa ma trezesc in clipa urmatoare, la rindul meu cu o palma peste ochi. “Te-ai prostit?” Lampa prinsese glas si vorbea ca amicul in garsoniera caruia innoptasem. M-am culcat la loc fara prea multe intrebari si cu speranta ca n-am sa visez o trinta mai serioasa cu mobilierul.

Să nu ne mai cufurim, zic!

Dare de samă pentru oamenii care nu pricep că umorul (meu) este o formă pură de politețe. În plus, nu au habar de funcția de căutare a definiției unui cuvînt pe Google. Sau de cunoștințe de Limba Engleză. 

De cîțiva ani încoace – nu de mulți, a început să circule prin lume ideea ca gheii sînt și ei oameni. Booon. Păi ce, frate? a zis careva că n-ar fi?! S-a luat careva de ei, le-a reproșat că un organ în gură ar fi împotriva firii? E lucru știut că galeria lu’ Dinamo își tîrîie ce-are mai drag prin gura galeriei lu’ Steaua de cîte ori are ocazia. Asta nu aduce după sine anatema homosexuală. A, că vor unii să le-o atribuie – apăi asta e treaba lor.

Gîlceava mea e cu tot lobby-ul ăsta născut în ultimii ani, prin care se încearcă vîrîrea pe gît a așa-zisei normalități. Parlamentul unei atare țări votează liberalizarea căsătoriilor între homosexuali, alt parlament impune acceptarea homosexualilor pe listele de vot, armata nu mai comentează la recrutare, șcl. Mă gîndesc cum ar fi dacă le-ar interzice divorțul. Dar divaghez. Mai al naibii decît lobby-ul ăsta ieșit din comun și care a luat amploare în ultimii ani e suportul oferit de hipsterii mistuiți de corectitudine politică. – aduc aici în discuție tineretul degrabă vărsător de vitriol, cuprins de evlavie și ambîț atunci cînd se pune problema apărării drepturilor celor asupriți. Sau cărora nu li se suflă destul în… mă rog. – Drept dovadă las mai la vale reacția unei foste ‘prietene’ de pe Facebook – această unealtă născătoare și totodată destrămătoare de mileuri amicale, născocită de mintea bolnavă a unui jidov pus pe îmbogățire. (moaaamă!)

Untitled-_2

Take that, Amazon!

Image

Cititor de mare calibru, mă încercase de cîteva ori imboldul de a cumpăra o tabletă special adaptată exercițiului intelectual de mai sus. Mi-au căzut ochii peste Kindle. Ecranul cu pricina – deși optimizat lecturii îndelungate, mi s-a părut cumva rece, fără… suflet. Fără personalitate. Fad. Necomunicativ. Tern. Acum, în toată vîltoarea asta iscată de tehnologie, m-am gîndit că o fi ceva în spatele entuziasmului colectiv. Și totuși, să înlocuiasca o bucată de plastic tradiționala carte? Întrebarea asta a ajuns să mă frămînte și pe mine într-o oarecare măsură așa că, înainte de a lua o decizie finală am zis că-i mai înțelept să stau și să cumpănesc avantajele și dezaventajele unei astfel de achiziții.

De ce nu aș cumpăra un Kindle?

1. Un Kindle nu poate fi folosit pe post de ascunzătoare pentru obiectele valoroase – vezi bancnota aniversară de 2000 de lei (din 2000, anul eclipsei totale de soare din România), sau a pozei fostei tale prietene. Sau a vreunui lănțug ori bijuterie cu care-ai rămas în urma împărțelii. Dacă ar fi fost după Amazon, Andy din Shawshank Redemption ar fi făcut și acum contabilitate în închisoare. Păi, ce, poți ascunde un ciocan într-un Kindle? Cum ar putea fi Amazon atît de obtuz?

2. Umberto Eco avea o vorbă: “Nu de puține ori mă mai întreabă cîte-un idiot – atunci cînd îmi priveste biblioteca, dacă am citit toate acele cărți.” Cu un Kindle îți vine peste mînă să etalezi tomul din Război și Pace, darămite să mai trezească în musafiri mirarea “Cine citește Război și Pace?”, care să aducă după sine răspunsul meu plin de modestie: “Vrei să spui – cine recitește Război si Pace?”

3. Kindle, spre deosebire de orice altă carte, nu poate fi folosit pentru a lipi un țînțar de perete. Sau, mă rog, poate fi folosit, însă doar o singură dată.

4. Băiețelul de clasa I n-o să poată niciodată să-i spună marii sale iubiri “Pot să-ți duc eu Kindle-ul pînă acasă?” Nu numai că fata cu pricina nu va avea încredere să lase pe mîna amorezatului Kindle-ul de 200 de euro, după ce l-a văzut cum arunca iarna trecută cu bulgări în celelalte fete dar toată ideea ar crea probleme severe de lipsă de încredere. Relația lor de trei săptămîni ar avea serios de suferit. Iar lipsa de încredere poate lăsa sechele pe termen lung.

5. Un Kindle nu mai poate fi folosit la întregul său potențial dacă îl uiți în plasă și îndeși lîngă el cartofi, praz, pătrunjel, mere, ulei. În plus, dacă-i desenezi vreunui personaj mustață, îi faci ochi roșii ori îi atîrni te miri ce alt obiect decorativ, Kindle-ul devine obsolete. Arată bine, e frumos, simpatic – ba chiar ar putea stîrni cîteva rîsete, dar rămîi cu o bucată de plastic inutilă atunci cînd te zgîndărește creativitatea.

6. În încercarea de a balansa o masă cu un Kindle acesta se va sparge cu siguranță. Temă pentru Amazon: cum să atragi clienții care au nevoie de cărți pentru echilibrat mese?

7. Dacă pui 10 Kindle-uri unul peste altul ca să schimbi un bec, Kindle-urile vor ceda – aici nu încape loc de polemică.

8. Cariile au șarmul lor aparte într-o bibliotecă. E-book-urile nu pot avea carii ci cel mult viruși care sînt mult mai înfricoșători și pot să-ți creeze neplăceri rezultate în urma furtului de identitate. Cărțile sînt în circulație de sute de ani și în tot acest răstimp n-am auzit de vreun furt de identitate cauzat de un car.

La urma urmei, recunosc, o carte nu se va ridica niciodată la abilitatea de a putea fi înlocuită cu doar 200 de euro după ce ai scăpat-o în toaletă.

Tomnatic, partea 1

Am patit mai deunazi o rusine mare cit o zi de post. Sa tac si sa tin in mine? Ar fi pacat. S-o impartasesc tuturor? Asa mai vii de-acasa.

Dar mai intii de toate se cuvine a relata pe scurt despre nu-tocmai-meteoricul-si-intensul nostru popas pe plaiurile teutone – tarim de care m-am despartit nu fara putine regrete acum ceva mai bine de un an. Planul era in derulare de vreo 3, 4 luni cind socotisem noi ca ne-ar prinde bine o pedalare prin munti; dar nu oricare munti! Nuuu. Alpii Elvetieni, taicule. Zis si facut, ne-am pus pe treaba, am ochit trasee, peisagii, corturi, biciclete, casti, tricouri, rucsaci, cabane, bani. Bani. Banii in Elvetia sadesc vrind-nevrind in tine un profund sentiment de conservare; l-am simtit si noi cum a inceput sa creasca, i-am dat ghes iar mai la urma ceea ce incepuse cu o idee de “low-cost Switzerland” s-a transformat fara prea multa vociferare intr-o “high-class Germany”. Pai, doara urma sa fie concediu nu izmeneala.

Am mai cooptat in aventura noastra un alt strasnic compatriot, om deprins cu greutatile unei intreprinderi socio-cultural-artistice cum era a noastra. Ca tot veni vorba de “noi si-ai nostril”, sa lamurim de la bun inceput cine sint participantii: doi musterii din Romania s-au dus la alti doi musterii Romani stabiliti in Germania, unde i-a mai acompaniat si-un al 5-lea – tot roman verde, stabilit si el recent in Germania dar in alta urbe. Ne-am reunit cu totii in Garmisch-Partenkirchen, statiune bavareza cu care citiva dintre noi mai facusem cunostinta in urma cu 4 ani. No, acum ca am lamurit cum sta treaba cu participantii la trafic sa presaram citeva condimente si sa aratam cum a compromis o mina de oameni o intreaga statiune bavareza, un intreg imperiu si-o natie, familiile, copiii, in fine, tot.

“Maitre, cind avem avionul?” “Poimiine. Treci tu sa ma iei dimineata?” “Da, Maitre, vin cu taxiul.” Zis, impachetat si facut, la doua zile distanta de conversatie stateam nerabdator ca un pisic in fata usii, asteptind cursa. La nici 5 ore distanta lasasem in urma Bucurestii cu toate neajunsurile sale si ne plimbam picioarele pe pamint curat, proaspat, reavan, din cele bune – nemtesc, din Stuttgart.

“Alo, nu gasesti cheia, nu?”

“Pai ai zis c-ai pus-o sub… E bradul asta, vad piatra.”

“Pune-o, ma la loc. Ma, tu ai ridicat-o si-ai bagat cheia in pamint.”

“Care cheie, ca nu e nici o cheie!”

“Sirbule, deci… cheia – ma!, cum intri in curte e bradul ala mare, doua dale de piatra sprijinite de gard…”

“…da, aici sint.”

“…asa, ridica, ma dala aia si…”

“Aaaa, gata, ma, stai asa, uite-o!” Asa-i cind lasi chei sub pietre; risti s-o afunzi cu totul in pamint daca ridici de coltul care nu trebuie. In fine, am intrat in casa, ne-am lasat bagajele si-am zis ca n-are rost sa mai dormim ca dup-aia ne trece ziua. Da-i si preumbla-te prin oras, mai o cumparatura, mai o cafea, mai un furajer, mai o berica (doua, trei, patru) cu dragii mosului dragi iar mai tirziu somnique de voie. A doua zi – Weinfest 2013, festivalul vinului in oras. De acuma, tin-te!

[…] Vinuri, schnapsuri, punch-uri, struguri, veselie, oameni frumosi, cheflii, fete surizatoare, glume, aduceri aminte, imbratisari lacrimoase, iar peste toate astea o nemtoaica. Draga de ea, nestiind cum sa ne intre in gratii a zis ca – na, om duce lipsa vreunui obiect la mare cautare pe mesele clientilor asa ca a incercat sa ne imbie cu scrumiera ei virfuita. Contrariati de marinimia fetei  nu raminem, totusi nici noi mai prejos si luam un bolovan, o piatra cubica si-i zicem frumos: “Stii, de unde venim noi, e un obicei: daca imi dai ceva atunci trebuie sa-ti dau altceva la schimb, altfel se rupe prietenia. Uite, tine piatra asta, sa-ti aduca aminte de noi. Hai, ia-o, serios.” Cu stringere de dinti si inima pune nemtoaica mina pe piatra, se intoarce apoi la ea la masa, nu inainte de-a ne mai intepa nitel la originile noastre, pipaindu-si buzunarele ca nu care-cumva, vezi-doamne, sa i-o fi disparut ceva. Si da-i si hlizeste-te la noi, umorul, vezi bine fiind treaba serioasa la ei.

Dupa atita tavaleala de ris ne-am mai clatit gurile cu ceea ce s-a prefigurat a fi mai tirziu pierzania noastra, adica o vaza intreaga de punch. Punch in moalele capului, aia am simtit a doua zi – toata ziua, pe tot drumul din Stuttgart pina-n Garmisch. L-am convins in schimb inainte pe rapsodul Weinfest-ului – un neamt veritabil, sa ne arate la pianul lui de piept cum simt suporterii romani dragostea de tara cind ii despart mari, munti, tari si pahare de plaiurile lor. “Bai, La-Minoru’ ala!”

“Auzi, da’ ce-ai avut de-ai alergat aseara cu afisul ala electoral pe strada?”

“?!”

“I-ai mai ridicat si aluia stergatoarele de pe parbriz.”

“?!”

“Si tu ce faceai, ma, de te dadeai pe invirtitoarea copiilor in parc?”

“?!”

Hai in Garmisch.

Era binisor in masina. Temperatura optima, vinticel, geamul usor lasat atit cit sa adie nitel si sa mai atenueze din nicovala ce-mi apasa pe frunte. Flescaiala mare, orisicit, probabil de la caldura cu toate ca e destul de racoare.  Atipesc usor pina la primul popas unde mai dezmortim oasele, mai ridem la toate cite s-au petrecut cu o noapte inainte apoi ne luam talpasita. Crosetam granita dintre Germania si Austria, dam de munti de pe-acum. Alta viata, alt peisaj.

Incepem de joi la amiaza.

Unu’ din noi mai volubil ia contact cu fauna locala, incercind sa se imprieteneasca. L-am lasat in voie, prea topaia vesel.

Image

Mai tirziu vezi-ne acolo, pe mine, pe ailalti trei musterii – mai potoliti, ce figuri facem la usa Getraenke Mark-ului. “Ma, ne ajunge?” “Ne ajunge.” “Pai, cite avem? Hai, mai baga si asta.” Vinzatorul priveste la noi cu mult respect, crezindu-se negustori sau degustatori straini, veniti sa secatuim de tot izvoarele montane ale statiunii. Umplem sacosele cu cele de-ale gurii apoi ne vedem de drum pina la cabana. Prima zi in statiune a trecut fara incidente majore – nici n-avea cum altcumva, de-abia ce descalecasem cuminti si cu dor de aventura montana. Bicicletele incepeau sa prinda luciu, lanturile s afie unse, nimic nu parea sa tradeze vreun cutremur ori eveniment nelalocul lui.

I-am iesit vineri 30 August, intru intimpinare la gara la Garmisch. Era – binisor… il luase controlorul la puricat ca numele din pasaport nu corespundea celui de pe cardul de credit: “Maiher, pe card scrie F.M. in timp ce pe pasaport scrie M.F. Sint eu, e una si-aceeasi persoana! …ta de neamt stupid!” “Bitte?” “Nimic, nimic.” In fine, acum era formatia completa, ajunsese sic el de-al 5lea membru al expeditiei. “Hai.” “Hai.”

[…]

Nu-l puteam lasa pe noul-venit sa isi inceapa aventura bavareza pe inima goala, asa ca am purces cu totii spre locul pierzaniei, unul din restaurantele cu specific local. Prezenta noastra nu trece indiferenta; ba, daca n-as fi asa de modest, as putea afirma ca producem oarecare senzatie. Chelnerita ne imbie cu un schnaps, doua, trei – hai cinci, cite unul de fiecare. Dupa citeva repetitii ca cea de mai sus ne posomorim cu gindul ca domnisoara nu vrea sa ne tina companie – ba unul din noi se scandalizeaza grozav si, stapinind cu greu un gaz captiv zice: “Ti-am zis sa nu venim aici si… ca… nu, ca stiu cu ce se lasa.”

S-a lasat si gazul.

Revine si chelnerita – despre care aflam ca ne e vecina (Bulgaria), ne aduce fiecaruia mincarea in timp ce noi ne facem ca ne suparam, dar nu ne putem birui suficient un suris de infumurare. Decide pe loc sa ne insoteasca la celelalte doua exercitii, ciocnind cu noi cite-un schnaps de incurajare. Plecam zgomotos intr-un tirziu, nu inainte de-a lua si felinarul de pe masa – gindindu-ne noi sa-l folosim pe post de blitz la… o poza. Ne surprinde in flagrant aceeasi domnisoara asa ca ne curma din start creativitatea. Lasam restaurantul in urma pe la miezul noptii si ne indreptam inspre alt loc interesant.

Cel mai mare si aproape cu certitudine singurul club din Garmisch-Partenkirchen are alura cuminte a unui camin cultural. Lumea e bine, asezata, muzica aproape ca e in surdina pentru ca oamenii sa poata socializa. E incurajata discutia libera, dezinhibata, consumul de “Long-Island” la draft de 5l, flirtul e nevinovat, la fel si prietenii care aclameaza de pe margine pe un diapazon potrivit cu vastitatea locului: “Băăă! Hai, odata!” Putin conteaza ca la auzul astor indemne domnisoarele vizate de flirtul amintit dispar in noapte mai repede ca o naluca. Cam asa am disparut si eu la un moment dat – infomentat fiind la ceas de noapte. N-am bagat de seama ca – ocupat fiind cu indeletniciri ale caror detalii nu incap aici, stabilimentul fusese inchis. Cu mine inauntru. M-as fi obisnuit cu capcana daca mi-ar fi lasat angajatii la indemina toate ustensilele, ca sa-mi prepar si eu un hamburger, un… ceva acolo. Dar oamenii inchisesera tot, tot – cuptoarele, frigiderele, usile – tot! Dupa 20 de minute de ridicat din umeri cineva se milostiveste si ma elibereaza. Imi iau cel mai American accent cu putinta si multumesc salvatorului, dupa care ne regrupam. “Unde-ai fost, ma?”, se revolta unul. “Imbecili… un gest larg cu mina inspre McDonald’s… M-au incuiat aia pe dinautru.”

<va urma>

_0

Sunday tea-time

Image

Usoare, de duminica. Azi avem un cover dupa taticii shoegaze – Cocteau Twins,  via Foxes in Fiction (aka Warren Hildebrand, un producator de muzica din Toronto). Instant favorite.

Courtship vine cu un remix la fel de visator, de asta data la melodia Castratii-lor (australieni la origine). Digerabil, atinge simturile cu placerea primei brize usoare de primavara. EP-ul se poate descarca de pe site-ul trupei.

Autolux sint niste clienti mai vechi din repertoriul subsemnatului; dupa o pauza de 6 ani au venit acum alti 3 cu un album – nu foarte bun dar suficient de bine prelucrat incit sa atraga atentia. ‘Transit Transit‘, cu ritmu-i pasnic aduce intrucitva aminte de citeva arpegii de-ale lui Sigur Ros sau mai cunoscutul ‘Videotape‘ (Radiohead).

Suzanne e rezultatul colaborarii lui Hope Sandoval (ex-Mazzy Starr, contribuitoare pe alocuri la citeva hituri de-ale Massive Attack, Chemical Brothers – amongst manycu Colm Ó Cíosóig (My Bloody Valentine). Avem o balada dream-pop/shoegaze numai buna de pus pleoapa peste pleoapa, pufait alene si motait…