dreptul meu la replica lui

mai aveam o datorie, de asta data comentatorului meu fidel despre vinuri, da? asadar, concentrare:

zici matale ca eticheta nu vinde neaparat produsul, si ca mai degraba o emblema cu “Squeezing grapes since 1600” da mai bine la ochiu’ clientului. referitor la broscanul care a deschis discutia, iti citez direct de pe site-ul producatorului:

Arrogant
An adjective that according to the latest studies best defines the French people.

Frog
The nickname given by the American and the English to the French because we eat Frog’s legs.

I call this wine Arrogant Frog, because in the past, the French have for many years considered non French wines as inferior to ours.

Our myopia has opened the door to New World Wines which are more focused on what the consumer likes.

In the past French winemakers were more focused on what they liked themselves. The result is that consumers have turned to the non French.

I dared to call this wine ARROGANT  Frog, because I agree we are ARROGANT, I agree that we eat Frogs’ legs BUT I make wines to be enjoyed by the consumer and I LIKE THEM TOO! end of quote

acum, nitica istorie. individul din spatele lui Arrogant Frog e un pasionat de vinuri si reprezentantul celei de-a patra generatii de fabricanti de licori (asadar vorbim de o traditie de vreo 250 de ani in domeniu, nu?). scolit intr-ale economiei si publicitatii – si fiind si tinar pe deasupra, a decis sa abordeze curajos promovarea produsului. cred ca rar un vin nou reuseste sa cistige teren in fata traditiei – iar aici sintem amindoi pe-acelasi calapod. s-o spun p’a dreapta, nici nu cunosc vreun vin ‘nascut’ recent si care sa se descurce bine pe piata.  da, in Romania ar fi citeva exemple, insa in tari cu traditie de sute de ani ca Franta, Italia, Spania, Portugalia nu prea cred ca mai e loc de inovatie. asa ca ramine rebrandarea (nu-mi place termenul asta, da’ n-am gasit alta rima).

in Romania, un vin despre care am auzit ca se inscrie incet dar sigur in categoria fineturilor este Merlot Menestrel ’stors’ in 2007 si limitat la o productie anuala de 120.000 de sticle. (35 RON pe evinoteca.ro). rodul muncii producatorului (Misa Rotenberg), oenologului Liviu Grigorica (Vicepresedinte al Asociatiei Degustatorilor Autorizati din Romania) si unui freelancer in comunicare (designer-ul etichetei). deci, se poate. chiar sint curios cum e la gust – am sa-l rog pe tata sa faca o comanda si sa pastreze recipientul la nisip

in loc de concluzie: brandul ajuta la comercializare, iar o abordare non-conformista nu stirbeste calitatea produsului – ci din contra, poate sa-i dea un boost. iar in cazul broscarului eu zic ca a reusit (desi am testat doar o mostra – anume rose-ul cu pricina). in genere nu prea-mi plac vinurile frantuzesti – le gasest mult prea seci pentru papilele mele, e ca si cum ai mesteca nisip. dar se mai gasesc si finetzuri – iar aici trebuie sa fac apel la Robert sa-mi aminteasca cum se numea vinisorul ‘cela primit anul trecut de ziua lui. stiu c-am mai testat un Pineau de Charrentes (tot frantuz, dar licoros) care intrece toate licoroasele gustate pina acum. din nou – greu de gasit. dar nu ma las!

le tour de frog

francezii au reusit sa intoarca stereotipul de aroganti si apelativele gen ‘froggies‘ in avantajul lor. si al meu (dar la alt nivel). nu de mult am pus mina pe un Ribet Pink (Syrah Rose) din 2007, sub emblema “Arrogant Frog“. cind m-am uitat mai atent pe sticla am vazut ca producatorul este din Languedoc – sudul Frantei (Midi-Pyrénées). toate bune si la locul lor. urmeaza eticheta frontala, cu motivul scos in relief: un broscoi la costum, cu bascuta, esarfa de matase si baston, tinind in.. labuta stinga un pahar cu vin rose.

mai departe, citam din memorie: “Arrogant Frog offers Arrogant Quality and Arrogant Pricing“. de acord: la 6.50 €, e o investitie mai mult decit sanatoasa. si pentru ca inca se mai anunta cel putin citeva zile calduroase, ar fi pacat sa le lasam netratate cu cite-un paharel de rose rece pentru ca amintirea verii sa ramina intiparita cit mai mult. unul din cele mai bune rose-uri care mi-au trecut pe sub nas, si-o zic fara aroganta.

bonus: blogul producatorului, plin de informatii utile.

a venit caldurica

…iar odata cu ea si elementele necesare tamaduirii. pe timp de arsita prinde bine organismului sa se racoreasca cu un rose de soi, in cazul de fata – spaniol. Mederaño Rosado de Freixenet, baietii responsabili cu sampania, dar care acum au adus prin filiera spaniola un demi-sec usurel cu arome florale si de fructe de padure, un light-touch very sensitive pe limbuta.

rodul unei pierderi de vreme pret de 20 de minute printre rafturi, s-a dovedit in cele din urma a-si merita osteneala. din cind in cind pica bine cite-o licoare mai usurica si de cursa lunga.

Pax, vobiscum

in seara asta, brusc, trebuie sa ne aducem aminte ca “sigur exista ceva acolo sus, si are grija de noi, si ne pazeste, si ne mingiie pe crestet”, ca asa zice popa si daca zice popa trebuie sa-l si credem pentru ca daca nu l-am crede am parea pacatosi in ochii lumii iar asta cu siguranta nu ar da bine, asa ca sa fim buni, ascultatori, mironositi si sa ne aducem aminte de toti prietenii si dusmanii nostri. <ding! dong!> – zgomot de clopote

pina si justitia a decis dupa 3 respingeri ale apelurilor ca la al 4lea sa puna stampila pe ‘eliberare’  si sa slobozeasca infractorii in vinerea a’ mare. (a cui eliberare – nu mai zic, pentru ca am promis ceva in urma cu citeva postari)

“vinovatul” cu toata smerenia asta nu trebuie sa ramina nepedepsit, iar dovada de mai jos sta marturie pentru dreptatea care s-a facut cu ocazia sarbatorii pascale. that wascally wabbit! na, ca ti s-a infundat! degeaba stai speriat cu ochisorii tai mari si umezi – nu mai impresionezi pe nimeni!

gata, vine miezul noptii, se da drumul la spartul ouţelor – sa ne traiasca apropiatii si sa-i vedem cu bine atunci cind i-om intilni!

bonus, pentru copiii cuminti: Easter Yeggs

…si pentru ca si noi sintem oameni din popor si tinem cu sarbatoarea, s-o cinstim cum se cuvine cu o licoare dulce la care asezonam un desert, pentru ca altcumva ii piere toata naturaletea gustului.Velhotes Fine Tawny, un vinisor de Porto plamadit in butoaie de stejar timp de 4 ani si scos la lumina intru ambetarea simturilor amatorilor de licori fine (dupa cum ii zice si numele).

the Italian connection

aaa, come se dice la voi la Romani – questo vino di.. aaa.. hmm… no. forse avrei dovuto provare di nuovo. alora, vinul saptaminii asteia se traduce prin ‘catifea, rosu, demisec, buchet bogat, consistenta, parfum, raritate’. dintr-un total de ~95,000 de sticle imbuteliate in 2006, una a binevoit sa poposeasca in bratele subsemnatului, si nu cred s-o fi avut vreun regret. nici ea, iar subsemnatul cu-atit mai putin.

Montepulciano d’Abruzzo, DOC (Denumire de Origine Controlata) – ca mai intreaba unii “ce-aia aia DOC?’. acum, iertata sa-mi fie ignoranta – eu i-am spus ‘demisec’ desi recomandarea pivnicierului a sunat in modul urmator: “doriti un vin sec, dar care sa nu aiba asprimea specifica acestei categorii?” raspunsul afirmativ a venit inevitabil. Montepulciano d’Abruzzo sta nitel in regnul miresmelor Amaronei di Verona dupa care mi s-au topit papilele acum un an de zile, dar pretul este de cca 3 ori mai mic, asadar recomandabil celor care din cind in cind binevoiesc sa se rasfete cu un şvarţ fin. (ii spun asa doar cu gindul la culoare)

din toate vinurile gustate pina acum, Montepulciano sta undeva sus pe piedestal, si sigur o sa ramina acolo pentru o perioada buna de timp. nu ii gasesc echivalent in Romania, cu-atit mai putin in Germania. (da, pina acum, din tot ce-am mentionat aici, nu cred sa se regaseasca vreun vin german bun. ce-am testat a fost ori vinaigrette bun de umezit laptucile, ori nisip – material antiderapant. pacat, mai cu seama ca zona in care ma aflu e impinzita de vita de vie; mai stii – poate n-am nimerit eu butucul care trebuia?!)

de desert

saptamina trecuta aduceam in treacat vorba despre un vinisor licoros numai bun de potolit setea de dulceata din organism. (si setea, si pofta de dulceata – un soi de 2-in-1). acum il descriem (noi – eu, cu mine si cu noi doi.)

esenta – ca mai toate parfumurile, vine in flacon mic – in cazul nostru 375ml. asa e modelul. Vin Santo del Chianti Classico, DOC Castellare di Castellina, an de gratie 2000. pe eticheta avem o pupaza (lat. Upupa Epos Epos), privind falnic inainte, spre viitor. legatura intre pasaret si alcool inca n-am sesizat-o, chit ca din sticla a mai ramas doar pluta. putintica istorie, si aflam ca ‘Vin Santo’ are o traditie veche de ~ 7 secole; pe-atunci insa se chema Vin Pretto, ne spun cronicile. “vinul ospitalitatii”, Santo era nelipsit din orice gospodarie iar fiecare musafir era imbiat cu cel putin un paharel din licoare.

aflu despre procesul fabricatiei ca a ramas aproape neschimbat: de la selectia strugurilor pina la fermentare. astfel, selectati bob cu bob, strugurii din soiurile malvasia si trebbiano sint apoi lasati aprox. 60 – 90 zile sa stafideasca, dupa care mustul rezultat este depus butoaie traditionale (caratelli) sigilate cu ceara. acolo ramine timp de 4 ani, dupa care e bun de scurs in sticla.

4 ani petrecuti in procesul de fabricatie, alti 8 pe raft, si-apoi citeva clipe in paharul clientului. imbietor, si n-am cuvinte! este un vin pentru care ‘catifelat’ este atributul cel mai potrivit. usor afumat cind il destupi pentru intiia oara, iar apoi primul aspect sesizabil e consistenta; o tenta  uleioasa, iar aromele fine de banana, vanilie – lejere, atit cit sa simti ca mesteci cite putin din fiecare. mai rontai un piscot, o prajiturica si dupa 16 grade ridicate rind pe rind de la masa catre coltul gurii simti ca te zzz.. aaa… zzz asta… moleseala… pe sub gene… plescai usor din buze… si incepi sa motai.

in vino veritas

hoje eu decidi falar de um delicioso vinho produzido a partir de uvas finas Português aaa… asta… vin Portughez de origine controlata. asa. sa ne revenim, zic.

a aventura começou com a pequena loja situada mesmo ao virar da esquina pfff… mai pomenisem acum ceva vreme de magazinelul de linga mine – Portughesische Spätzialitäten; atunci ma desfatasem cu o Lagrima aromata pina-n maduva. acum am schimbat nitel mireasma – mai degraba am adaptat-o la bucatele care-mi erau la indemina. da, uneori mai gatesc; rar, dar se intimpla. iar de data asta a fost vitel la tava, impanat cu usturoi si zimber. asta… ţimbru. ptiu! cimbru! nu stiu daca e prin vreun manual de bucatarie, da’ mie imi place.

vinul din stinga e un demi-sec din 2005 – Cabriz Reserva Dão. cu Germana portughezului de la tejghea si miinile mele am reusit sa gasim unul din cele mai bune vinuri demiseci de la el din tara – pret usor piperat (totul e condimentat in scriitura de fata) ~ 15 EUR, da’ ce mai conteaza cind ocaziile ca cea cu vitelul se ivesc atit de rar. profiti, si ca sa simti ca tacimul e complet, asezonezi cu licoare de calitate.

aflind ceva mai multe detalii despre fermentarea vinului de fata parca ma incearca un usor sentiment de vinovatie cind ma gindesc la cit de nerabdator am fost sa scot pluta. dar, deh – asa am gindit atunci, atit am putut, asa ca remuscarile nu-si au rostul. si zice-asa: macerat timp de 15 zile, apoi dupa fermentare tinut 9 luni in butoaie de stejar frantuzesc iar inainte de imbuteliere petrecut prin placute de celuloza, pentru mentinerea structurii. vinul, dupa cum am ‘invatat’ si din “Sideways” (In Vino Veritas – titlul in lb. Rom.) – un film tare simpatic – este viu, traieste! nu mult – mai cu seama daca il desfaci imediat dupa achizitie, dar traieste. si noi traim, si mai turnam un paharel, partea noastra pe ziua in curs, ca sintem generosi…

saptamina viitoare despre un licoros italienesc de desert. parfum! dixit.

recomandarea zilei

blogul lui Cezar Ioan, un cunoscator intr-ale licorilor bahice, coordonator al echipei din spatele Vinul.ro.

pur si simplu te imbie

dulce. semi-dulce.

…cu limba-ntre dinti, ca e in Spaniola nu in Romana: “semi-dulce”. de desert. bun, dom’le, bun, ce sa mai!… Semi-Dulce Marquesa, de la “El Mercado Espanol” din urbea svabeasca, 13% tarie numa’ buna de adormit oamenii in etate. in etate de douazeci si ceva de ani (nu spui citi!).

daca-i zice ’semi-dulce’ inseamna ca se simte oarescum si-o secatura la marginea limbii, atit cit sa plescai multumit si sa zici “Maître, fii bun – mai pune unu’ mic.” gîl-gîl cu Popescu, gîl-gîl cu Ionescu, da’ pîna cind atita gîl-gîl?! 75cl, ii versi pe toti cu grija ca sa uiti de-o grija – vorba aia, apoi completezi cu o prajiturica, un chec nemtesc cu stafide si uiti de tine pina a doua zi de dimineata, cind te trezesti ma’amur si intrebi: “unde-i sudul?”

mai departe iesi din casa si te duci in ţentrum unde se petrece Weihn.. Wein.. Weihnachtsmarkt – Piata de Craciun. (dar ‘Weihn” asta aduce nitel cu “Wein“, care in traducere libera inseamna “vin“. mda, e clar, consumul e ridicat.) iar la Weihnachtsmarkt se serveste – dupa datina, Gluehwein (pre limba lor – vin fiert.). po’ sa zici nu? nu poti. vinul fiert la nemti are aproximativ aceeasi alura cu cel romanesc, cu deosebirea ca la nostru e mai bun. )))))) bine, nici al lor nu e mai prejos, e chiar dulce – dar, lucru curios, difera de la o zona la alta. exemplific: in Stuttgart e nitel cam sec, in Muenchen e mai dulceag, iar in Zurich n-are nici un gust. e neutru. bag sama ca tine de zona. )))))

scoti cuiul cu inca o cana de Gluehwein, maninci un curry wurst (cirnat pirlit pe plita, taiat in rondele aproximativ egale, inecat intr-un sos de tomate peste care se presara condiment) si simti ca-ti trece mahmureala! dar o singura canutza.. plinge. asa ca mai iei una; cel mai bun tratament!…

PS. mi-ar placea la nebunie sa vad macar o bruma de incercare la ai nostri romanasi si sa asterne aceleasi casute primitoare in fiecare oras, la care sa se stringa lumea cu mic cu mare si sa se imbie unii pe ceilalti la o canuta cu vin, o mincarica, o voie buna… ce naiba o fi asa de greu?!!?

rosso. vino rosso.

vinul saptaminii asteia soseste tot din Italia (deh, comersantul la indemina), mai precis din Sicilia. e rosu la culoare, sec la aroma, cu miresme de fructe de padure pe alocuri (mure, dude, etc..), o usoara senzatie de “ba, mi se face gura punga!” dupa inghitire dar daca reusesti sa completezi ritualul saptaminal si cu nitica brinzica ori mincare consistenta pe baza de fripturade vita, senzatiile neplacute dispar pe loc, lasind loc placerilor nebanuite.

saptamina viitoare revin cu detalii despre un semi-dulce din Spania si vinul saptaminii/lunii/sfirsitului de an in Germania: gluhwein.

verdict: *** (din cinci posibile)

vinisor di poama raraaa!!!

hopa-sa!

Castellare di Castellina. draga de ea… Castellina. zona buna, dom’le! controlata de mine. parol! am luat un ‘Chianti Classico‘ din regiunea de mai sus, ca sa testam. si sa sarbatorim. ce sa sarbatorim? nu conteaza, in fiecare zi e ziua mea, asa ca nu mai trebuie cautate motive peste tot. a-propos, citisem de curind despre un musteriu britanic care de vreo 20 de ani sarbatorea Craciunul in fiecare zi. isi oferea cadouri, impodobea bradul, gatea, tot tacimul. acum, cu criza asta economica omul s-a vazut nevoit sa renunte la apucaturi. ma rog, asta-i alta caciula.

Chianti-ul de fata se prezinta numai bine – cam scumputz, comparativ cu alte licori din aceeasi familie, dar face toti banii. catifelat la gust, nu are asprimea specifica vinurilor seci asa ca poate fi considerat ‘de cursa lunga’. imbujorarea se realizeaza in acelasi ritm progresiv, insa daca dregi intre pahare cu o portie de tortellini al forno scapi de combustie.

concluzie: **** (din 5 posibile)

vinul saptaminii asteia

2004 – an bun. bun de tot. atit de bun incit in zona Veronei s-a facut si vin, cu struguri culesi pe la finele lui Septembrie – inceputul lui Octombrie.

simbata asta ne-am incurajat si noi cu un recipient din zona sus-mentionata, pe numele lui de botez – “Rocca Sveva, Valpolicella”, produsa de Cantina di Soave. suava de-a dreptul!

licoare neagra la culoare, cu tente rosiatice (sau invers – rosiatica, cu tente intunecate, functie de directia din care privesti) iar la gust cu o usoara asprime – dar nu din cele care-ti fac gura punga, ci din contra – care te imbie la inca o degustare, si-nca una, hai si-a treia!, partea mea pe ziua-n curs, ca-s generos. mi-a placut combinatia de arome de fructe de padure, cirese si vanilie, nu foarte accentuate dar prezente suficient incit sa le poti distinge.

aventura cu vinurile bune italienesti a inceput cam acum un an de zile, cind am probat o licoare catifelata – Amarone di Verona, superba! pretul insa m-a cam tinut departe de ea, asa ca m-am multumit cu ’sora’ ei mai putin dulce – Valpolicella de mai sus. insa am pus ochii si pe-un Amarone din ala, asa ca urmeaza cit de curind o cronicuta plina de desfatare; asa presimt.

apoi, pentru cine prefera si-un desert linga un vinisor rosu – desi unii m-ar putea acuza de blasfemie, eu zic doar atit: un Turrón de Alicante de la ‘El Mercado Espanol’ din tzentrum, si ai o seara completa.

fou, tous les moments courent!

merde, a trecut saptamina si n-am anuntat vinul! “cum te cheama pui de dac? Gyula, d-le presedinte!” cam in acelasi ton a fost si licoarea din stinga – pe numele ei “Esterházy“, denumire maghiara controlata in Austria. repede, repejor, ca nu mai avem timp: pinot noir, pret accesibil, tarie (12.5%), culoare (motorina), o tzira picant (da, avea un soi de ‘asperitati’ la nivelul lichidului, insa nimic care sa deranjeze prea mult), imbujorare progresiva, efect scurt.

recomandat in serile in care ori dati vreo etapa (i.e. FIFA 08) ori sinteti prea dornici sa adormiti asa ca un stimulent la indemina e cea mai buna solutie.

plinsul ratiunii

…finca si ea, ratiunea – draga de ea, mai varsa cite-o lacrima, nu-i asa? insa cind ratiunea se smiorcaie, oful nu ascunde neaparat ceva rau. lacrimile nu sint numai de durere, nu? asa am gindit si eu cind am pus mina pe un recipient de ‘Branco Lágrima‘, de la magazinul din colt – pe numele lui de botez ‘Portughesische Spetzialitäten”.

cu cine vorbesc eu acum?! cu mine. asa ca zic: “imagineaza-ti o ‘Lacrima lui Ovidiu’, adauga citeva flori la buchet (recte, “%” la volum pina ajungi la 19.5), cerne licorosul de Murfatlar prin tifon si obtii… licoare portugheza.” adaugi un ciorchine de strugurel cules de pe dealurile din Baden Wuerttemberg, o brinzica Camembert imbalsamata in Franta si… Vamos fujir!

edit: strugurel, brinzica – iar pe linga ele, de data asta am mai adaugat si biscotti (pe romaneste – piscoturi). ca fara asa ceva, vinul asta de desert n-are nici un farmec.

un Merlot, doi Merloti (?!)

un Merlot. pentru ca merit. Rigattieri, Grave Merlot din 2007, pentru ca la alea vechi n-am mai avut acces. in orice caz, respect italienilor pentru grija cu care-si storc boabele si pentru sulful adaugat in doza optima. de restul gustului s-au ocupat o brinzica si niscaiva strugurei. nu c-ar fi fost sec. nu, c-ar fi fost sec! (chestie de nuanta)

12% alcoolemie imbuteliata in 750ml, atit cit sa binedispuna audienta si participantii la cursa. licoarea nu pot sa spun ca se remarca prin elemente notabile, insa usurinta cu care s-a lasat dezmierdata ne-a minat mai departe la destuparea altui recipient. sot ata… tot asa, pina cind nea Ene s-a infatisat in mod categoric si ne-a pus pe fiecare la respect, in patuc.

gindurile cu care am adormit nu le pot prezenta aici, neavindu-si locul intr-o publicatie asa de cuminte (bine, tinind cont de radicalitatea mesajului anterior – ala despre broboade, turbane si-alte otrepe, ce-ar fi urmat acum ar fi fost petale de trandafiri, comparativ cu ciulinii de mai jos).

asa ca incheiem scurt si cuprinzator, cu promisiunea ca urmatorul recipient va contine ceva mai demn de atentia si admiratia noastra. acum a fost doar o licoare de umplutura, dar care a trecut totusi testul. altfel nu ajungea la rubrica, nu?

update: avem o sticla de vin, citiva prieteni dar nici un tirbuson. cum procedam? raspunsul mai jos, in ‘pontul saptaminii’