break it up, son! joke’s over.

Vine un moment in viata unui om cind se impune o pauza. Si daca se anunta zapezi, troiene si alte asemenea evenimente, cu-atit mai bine! Barem sa avem peisaje de surprins pe film

Asa ca pentru o vreme las deoparte politica, ecologia din Copenhaga (aveam ceva de zis despre miscarile de-acolo dar am lasat-o balta), design-urile, conceptele, muzichia, stresul, agitatia cotidiana. Daca mi-o mai trece prin minte ceva laudabil poate mai ajung si in spatiul ista. Pina la revedere, auditie placuta si s-auzim de mine! …asta, de bine! Asa. Si inainte de-a pune lacatul, inca o muzichie pe gustul fin al subsemnatului. (hihi!)

Circlesquare – Hey You Guys (un electro-duo cu origini canadiene, stabilit in Berlin si recent descoperiti – urmare a unui mix de-al lui Andy Weatherall – nenea responsabil cu muzichia celor de la Primal Scream (printre altii)). Albumul experimental (Songs About Dancing & Drugs) merita savurat in solitudinea casei, cu o pereche buna de casti.

promite

Azi dimineata, degraba temator si cu ochii de-abia mijiti am indraznit totusi sa scot cornu’ din perna si sa ma indrept alene spre fereastra. Sezonul a debutat timid dar promitator.

somnique usor

Incasator mai bun ca Basescu n-am vazut. Poate doar Lucian Bute sa primeasca asa de bine iar spre final sa fie in stare sa puna adversarul la podea. Cu toate televiziunile asmutite asupra sa, Baselu s-a tinut tare pe pozitie. In toata agitatia asta a contat foarte mult si jocul contra-candidatului care – la o adica, nu a fost decit o mimare palida a ceea ce  ar fi trebuit sa fie intruchiparea unui spirit bataios si gata sa intoarca spontan replica zeflemistului din corzile portocalii. N-a fost sa fie asa, ba din contra – MG s-a innodat in propriile-i gesturi, sfirsind prin a ingenunchea penibil.

Gestul care i-a siderat pe multi dintre analisti a fost fara indoiala tainica vizita nocturna la numitul SOV. Nu conteaza cit de alb si imaculat esti sau cit de nevinovat e taticul FNI-ului (presupunind ca varianta asta ar exista) – ideea bine insurubata in mentalitatea electoratului este una buna si simpla: SOV + Patriciu = evil doers. Reactiile staff-ului la auzul pataniei impricinate au spus totul: in necunostinta de cauza cu privire la vizita sus-titrata Johannis a ramas inmarmurit, Antonescu a inghetat cu un zimbet ce degaja mai degraba o jena vizibila iar Dinescu si-a pus miinile in cap. Parca transpira din toti intrebarea “pe cine am venit noi sa sustinem azi?” Pentru noi, astia de pe margine era elementar: cind stii ca Basescu sta pe tine cu ochii ca pe butelie, asteptind cea mai mica schiopatare ca sa sara la beregata, de ce ii dai dom’ne prilejul sa te atace? Pagubos masochismul, sa mor de nu!…

In final s-a votat cu ura, s-a votat din ura – ‘functie de parti, iar la final jumatate plus 0.6% din alegatorii cu drept de vot l-au luat in brate pe marinar. A nu se intelege gresit ca cealalta jumatate a fost literalmente ‘ciuruita’, cum se trimbita azi-noapte. Dar de respect de la centru nu ma astept; nu m-am asteptat in ultimii ani, daramite acum.

Recunosc ca si pentru mine a fost un vot emotional, chit ca ma despart citeva mii de km de granitele tarimului de obirsie. Intr-un raspuns scurt adresat jupinului Mage care argumenta eliminarea votului pentru cei stramutati din tara de mai bine de doi ani, am reafirmat cele de mai sus si-am adaugat: beneficiind (zic eu) de cel putin o minima informare cu privire la mediul politico-social din Romania si stiind ca deciziile de la tzentrum ii privesc si in mare masura ii afecteaza pe ai mei ramasi acolo, avind la indemina instrumentul votului nu pot sa nu il exercit; dar nu relaxat ci cu speranta ca daca pina la momentul actual situatia nu a decurs asa cum mi-as fi dorit, de-acum inainte si-ar putea urma cursul sperat. Nu zic ca mecanismul asta intelectual e lipsit de hibe, dar acestea fiind datele si aceasta fiind mintea si potriveala mea, am actionat ca atare.

Mai departe las sa ne imbie un cintecel, ca prea a fost mult freamat in zilele ce-au trecut…

Lymby Systym – …so we can sleep

Somaj in Elvetia, solutii, chestii, socoteli

La cererea audientei, nene Iancule – the conclusion.(tocmai cind vroiam sa public urmatoarul episod despre muzica)

<jingle! sa intre reclama!>

Aminteam mai ieri-alaltaieri de o dezbatere initiata de radio Couleur 3 (Lausanne) privind somajul crescind in rindul tinerilor elvetieni cu virste cuprinse intre 20 si 24 de ani. Discutia s-a intins pe 3 ore mari si late piperate cu cite-o pauza muzicala iar in rest moderata intr-un spirit foarte degajat: Le mardi 17 novembre – dans le cadre de la soirée “Chôm’Day” – Couleur 3 te donne la parole, pour pousser un coup de gueule ou exprimer tes ambitions professionnelles!

Duja, unul dintre DJ-ii postului responsabil cu moderarea emisiunii a avut grija sa strecoare cite-o duma la fiecare replica de-a audientei. Duja asta e cunoscut pentru umorul lui sec si negru rau de tot de care nu s-a dezis nici acum. Are o rubrica permanenta la Couleur3 in care sint prezentante instantanee de spontaneitate stradala. De exemplu – “Bonjour, c’est pour Couleur3. Pouvez-vous nous dire comment regler le probleme de la famine dans le monde? “Bein… if faut arreter de manger!“

Participanti la emisiune au fost un grup de tineri absolventi cu talente de scos la vinzare, profesori, doi politicieni – un tinar liberal radical si secretarul Partidului Socialist – filiala Lausanne plus un reprezentant SeMoY (Semestre de Motivation d’Yverdon-les-Bain) – o societate sprijinita de catre guvern prin subventii si a carei menire e de a plasa si forma tineri in cautarea unui loc de munca. Jupin Duja a inceput cu o incurajare catre tinerii aspiranti intr-ale carieristicii, punctind nevoia acuta de forta de munca in segmentul groparilor care – mai cu seama acum, in timpurile astea cind sinuciderile somerilor au crescut, nu duc lipsa de activitate. <risete, aprobari, aplauze>

In debutul si pe parcursul emisiunii a fost lansat un mesaj catre ascultatori prin care erau incurajati sa intre in direct, sa se prezinte si sa isi prezinte competentele; cu ocazia asta a fost deschis si un forum online in care iti puteai inscrie CV-ul si pregati pentru o potentiala abordare din partea vreunui angajator. La fel – angajatorii si-au putut posta anunturile si, daca tin bine minte in public au fost prezenti si agenti economici.

Nemultumirea tinerilor se baza in speta pe decizia limitarii ajutorului de somaj, in masura in care politicienii continua sa aduca in discutie indatorarea mult prea mare a tarii. Argumentele au fost de ambele parti ale baricadei, cu sublinierea unuia care mi-a ramas in minte. Unul dintre tinerii absolventi a subliniat faptul ca – desi la nivel politic se tot bate moneda pe indatorare, Elvetia ramine in top 3 al celor mai bogate tari din lume. Asadar, politica datoriei nu face nimic altceva decit sa dea apa la moara liberalilor care marseaza pe teama si (uneori) ignoranta cetatenilor. Or, in Elvetia banii nu sint o problema – iar ca dovada s-a dat exemplul sprijinului federal acordat UBS. Peste toate astea, impozitind mai mult persoanele foarte bogate care locuiesc in Elvetia (mister Ikea himself a fost dat drept exemplu razlet) s-ar rezolva problema datoriei – implicit pe cea a ajutorului de somaj. Totodata, cum motivezi tinerii ca sa isi caute un loc de munca? – de-aici incolo s-a picat un pic in latura foarte sociala a problemei, cu intrebari retorice de genul “cum sa facem sa existe pentru fiecare un loc in societate?” Sint framintari pe care le au si ei, la urma urmei si elvetienii e oameni. Cu toate astea, criza actuala nu o vad ca pe un esec al capitalismului – asa cum trimbiteaza multi; de-aici a pornit nemultumirea generala si multi tineri incep sa imbratiseze concepte sociale care li se par mai apropiate de sufletul dar mai cu seama de nevoia lor imediata. Gestionarii crizei au fost cei care au infundat unele societati in datorii si stres, atragindu-si oprobriul public. Insa nu poti sa pui mereu anateme pe altcineva iar tu sa astepti sa-ti pice pleasca de undeva; ai optiuni: ori sa te resemnezi cu actuala stare de fapt – iar in ignoranta ta poti sta linistit pentru ca nimeni n-o sa ceara mai mult de la tine, ori sa incerci sa schimbi ceva in primul rind investind in pregatirea personala care cu siguranta va da roade pe termen lung. Capitalismul inseamna competitie iar mai ales acum, pe timp de criza se cern valorile. Continuind sa blamezi un sistem care te-a propulsat intr-o pozitie cit de cit privilegiata nu se cheama decit ipocrizie. Restul e tacere.

Na, ambalindu-ma m-am lasat un pic dus de propriile-mi ambitii si pareri, indepartindu-ma de emisiunea luata in discutie. Sa nu se mai repete! [...] Asa cum am prins ideea in cca o ora de auditie (din 3 posibile) am inteles ca exista initiative la nivel local prin care tinerii sint si vor fi in continuare stimulati/sprijiniti in aflarea unui loc de munca – chit ca va fi pe perioada determinata au ba. Iar ofertele nu conteneau sa apara – firmele reprezentante la dezbatere oferindu-se sa specializeze tineri in diverse domenii.

Stiu ca la un moment dat fusesera abordate si celebrele raspunsuri de genul “thanks, no thanks!” pe care HR-istii le trimit dintr-un copy&paste instant aspirantilor la vreo pozitie. A ajunge sa le ignori tine de o imunitate care se dobindeste in timp, completata de mentinerea increderii in sine si constiinta propriilor competente.

Imi vine greu sa inchei postarea asta, stiind ca nu am acoperit intreaga dezbatere iar mare parte din ideile enuntate mai sus reprezinta doar frinturi din auditie. Ascultindu-i pe tinerii cantonezi spunindu-si pasul am realizat totusi ca problema somajului este mai mare si mai stringenta decit vor sa accepte multi dintre noi. Mai departe, peste tot exista elemente comune in ceea ce priveste piata muncii: burse de locuri de munca pentru absolventi unde pretentiile se potrivesc mai degraba unui profesionist cu minim 5 ani in cimpul muncii, lipsa motivatiei individuale, a stimularilor din partea angajatorilor, etc… Cu toate astea, dorinta de a munci exista in fiecare si nimeni nu se dadea in laturi de la a accepta un job mai putin bine platit in masura in care acesta ii oferea posibilitatea sa invete lucruri noi si in primul rind sa nu depinda de un ajutor social.

O voce mai… umana a intervenit la un moment dat spunind: “Nu stiu daca realizam, insa cerem prea mult din partea tinerilor! In momentul de fata copiii nostri trebuie sa invete bine la scoala, sa faca sport, sa fie in pas cu moda pentru a se integra cit mai bine, sa stie ce vor sa faca cu viata lor – toatea astea pina la 15 ani! Nu e destul? Sa privim putin mai departe: cum pot ei sa acceada la mijloacele necesare pentru a intra in actualul sistem social cu politicile sale capitaliste? Sa le facilitam accesul la acest sistem, lasindu-le ocazia sa-ti traiasca tineretea! Oare n-am putea fi un pic mai solidari si sa nu lasam totul pe umerii lor?” Mai incolo am fost nevoit sa plec…

Later update: inregistrarea emisiunii, aici.

Avem somaj, cum procedam?

In Elvetia. In restul lumii se stie. Dar azi este Elvetia la rind. Postul de radio pe care il ascult  intens in ultima vreme – recte Couleur 3 (bazat in Lausanne) organizeaza in seara aceasta o dezbatere pe tema somajului in rindul tinerilor. Iar cind zic ‘tineri’ elvetienii stiu ce zic: se refera la junimea cu virsta cuprinsa intre 20 si 24 de ani, mai precis portiunea din bobor care a ingrosat rindurile intrajutoratilor social cu 35,000 de oameni in ultimul an. Dezbaterea sub numele Chôm’day si intinsa pe 3 ore cauta sa afle cauzele cresterii somajului cu peste 75% in rindul tinerilor elvetieni si mai cu seama cum pot fi ei sprijiniti. Previziunile sint sumbre, tinind cont de ultimele revizuiri ale legii privind asigurarea ajutorului de somaj. Dreapta elvetiana justifica sigiliul pe seiful cu ajutor prin indatorarea tarii, in masura in care pentru 2010 este prevazut un deficit de 6 miliarde de franci.

Stau sa ma gindesc ce faceam eu la 20 de ani si mai cu seama ce-ar face Romania acum pentru segmentul de populatie sus-mentionat si aflat pe plaiuri bastinoase. Daca pentru prima parte a afirmatiei am raspuns, pentru a doua as mai putea sta mult pe ginduri.

Dezbaterea e in curs, poate mai revin cu detalii (asta in masura in care am timp/chef/rabdare sa ciulesc urechea 3 ore la difuzor).

hotel intr-o geanta

din PeDeVe-ul meu, si anume al chiriasului grabit, chestia de mai jos mi se pare cea mai tare inventie ever!

Dimensiuni: W 100 x L 200 cm, Roll  30 x 55 cm
Greutate: 7.1 kg
In pachet: Saltea PVC, pompa electrica, adaptor 230 V, cearsafuri, asternuturi bumbac, perna din microfibra

Pret: 198 EUR

inainte de culcare

despre scris, varianta engleza

cale libera spre o mare familie fericita?

Intr-un final, dupa 8 ani de euro-scepticism (bazat si pe teama ca proprietatile nemtilor din regiunea Sudeta, confiscate dupa WWII vor fi apoi inapoiate mostenitorilor), nenea Klaus – presedintele Cehiei, si-a dat acordul asupra Tratatului de la Lisabona. Cu inima inca neimpacata, primul sau comentariu a fost ca tara sa si-a pierdut incepind cu 3 Nov. 2009 suveranitatea.

Odata cu intrarea tratatului in vigoare se da cale libera la alegerea unui Presedinte al Uniunii Europene, pentru un mandat de 2 1/2 ani. E de urmarit inspre ce functii vor inclina principalele forte politice europene. Daca pina mai de curind Blair era vazut ca un potential conducator al Uniunii, ultimele reactii il cam scot din lumina reflectoarelor – sprijinul socialist pierzindu-se (atit Jose Luis Zapatero cit si Faymann – cancelarul austriac, retragindu-i sustinerea si orientindu-se mai degraba catre obtinerea postului de sef pe politica externa). Dintre toti conducatorii tarilor Uniunii, momentan doar premierul luxemburghez si-a manifestat interesul pentru candidatura la postul suprem. Presa straina mai speculeaza alte doua nume – Balkenende, premierul olandez si Van Rompuy, omologul sau belgian – cu sanse reale in cursa, tinind cont de stabilitatea pe care a adus-o in tara dupa un an in care Belgia a cunoscut schimbarea a nu mai putin de 3 premieri. – umbla atunci si zvonul cf caruia flamanzii s-ar separa de restul populatiei. Acum se pare ca s-au mai calmat spiritele -

Recunosc – pentru multi e un subiect plicticos, dar din punct de vedere social/economic/cultural si filozofic Uniunea Europeana este cel putin atragatoare. E o discutie cu implicatii vaste. In ceea ce priveste Romania – chit ca s-au facut multe compromisuri pentru a fi acceptati la masa, eu o vad ca pe un fapt benefic. De bine, de rau exista o legislatie si-un bici care mai este plesnit din cind in cind, atunci cind politicienii nu-si fac temele. Daca am fi fost lasati de capul nostru, cu siguranta ar fi fost mai rau. Ce sa-i faci, impinsul de la spate e trasatura impamintenita

despre “the Untouchables”

…si linia de demarcatie dintre elita si naivitate.

Sa tot fie vreo 4, 5 ani de cind incepusem sa cochetez cu ideea de a achizitiona un Macbook Pro (la care o sa ne referim de-acum inainte prin ‘MBP‘, cf jargonului iFan-ilor). Venitul meu la acea data se invirtea in jurul fabuloasei sume de 300$ net/luna + bonusurile pe care le luam pentru prestarea nocturna. ~ ce-am zis-o; n-ar intelege nimeni ca e vorba de un job de Customer Service si nu de dans la bara, da’… ma rog, sa mergem mai departe ~ In noptile lungi de straja ma familiarizam cu noile tendinte din domeniul IT & T si ale Social Media (isi mai aminteste careva de Spymac.com? La vremea aia era un site simpatic, cu o interfata in genul celei de pe apple.com in jurul caruia se concentrase o comunitate de utilizatori fideli care impartaseau te miri ce – de la poze pina la bloguri scl. A fost primul furnizor de email cu capacitate de stocare de 1GB din cite imi aduc eu bine aminte.). In paralel, cochetind cu web-design-ul (in speta experimentele cu Flash AS) ma gindeam serios sa pun mina pe o scula care sa imi inlesneasca muncile si pe care sa nu fiu nevoit sa o imbunatatesc odata la 6 luni. Asa am dat peste MacGallery.ro – la vremea aceea dealer oficial Apple in Romania. I-am si vizitat (pe undeva prin P-ta Natiunilor Unite). De prisos a mai mentiona preturile. Contactasem Raifeissen Bank pentru un eventual imprumut si, in nemernicia mea am gindit ca – deh, nu-i de colo o rata de 180$/luna, plus chiria de 2 milioane (ca stateam cu o babutza in P-ta Amzei), asa ca nu mult a lipsit sa ma leg la cap. DAR, a triumfat ratiunea! Numai gindul de a plati 40 de milioane pe un MBP ma imi contracta muschii sfincterului dindu-mi in acelasi timp o senzatie de teama profunda. Timpul s-a scurs, am plecat din tara, am schimbat alte laptop-uri , MBP-ul a ramas undeva in urma iar mai nou nici ca-mi trece prin minte sa fac vreun efort financiar atit de mare doar din vreun orgoliu personal. ~ zic asta doara spre a nuanta faptul ca si acum, la 5 ani distanta, un MBP nu a suferit schimbari majore in materie de pret ~

Am abordat subiectul ‘Apple’ din considerente ce tin doar de o analiza a succesului companiei; iar asta a venit si odata cu citeva articole citite recent (via ZDNet sau NY Times). In ele era vorba despre reusita ‘Cupertinilor’ de a ramine pe linia de plutire – ba mai mult, de a iesi cu un profit uimitor in aste vremuri de criza si, in paralel despre produsele cu care compania imbie unii clienti – produse care se disting in primul rind prin pretul exorbitant, lasind la o parte adevarata utilitate. Sa le luam pe rind, incepind cu ultima idee: Magic Mouse, ultima gaselnita Apple, este un mouse total lipsit de butoane si la care toate comenzile sint efectuate prin intermediul unor sensoziri tactili. Jucaria vine cu o eticheta de $69 (69EUR pt. Germania; bizara conversia valutara).

Bun, esti fan Apple, se presupune ca deja ai un MBP sau un iMac – preferabil cu modelul de mouse anterior (ala cu biluta mica, mica si pe care apesi cu totul cind vrei sa dai ‘click’; nici ala nu era prea ieftin – 50EUR la ultima verificare de pret). Cu toate astea, ai fi dispus sa scoti din buzunar 69 de dolari/euro pentru un dispozitiv periferic? Mai cu seama in timpurile astea in care cuvintul ‘economie’ inca e la ordinea zile.

Citind prezentarea Apple iti dai seama cum pipota iFan-ului este stimulata incetisor si motivata pentru a mai scutura portofelul in vederea unei achizitii cool:

The Multi-Touch area covers the top surface of Magic Mouse, and the mouse itself is the button. Scroll in any direction with one finger, swipe through web pages and photos with two, and click and double-click anywhere. Inside Magic Mouse is a chip that tells it exactly what you want to do. Which means Magic Mouse won’t confuse a scroll with a swipe. It even knows when you’re just resting your hand on it.

Aminteam in urma cu citeva luni cum m-am blagoslovit singur cu un iPod Touch pe care il regret si-n ziua de azi – prin simplul fapt ca la capitolul audio (ceea ce ma interesa cel mai mult) este mediocru; mai bine suna muzica daca leg la jack doua tigai din tabla de 3. ~ daca e pe-aici vreun amator de chilipiruri, sa ma contacteze; il dau la sfert de pret – barem e bun pentru experimente (email/e-reader/joace mici/calendar/contacte, si cu o pereche de Sennheiser poti spune ca esti in caminul cultural din Corlatele.) ~

Buuun. Cu toate astea, cum se face ca produsele alb/argintii au asemenea succes? Tinind cont ca mai cu seama acum, in vremuri de rastriste diferenta o face spiritul antreprenorial, creativitatea si inovatia, Apple si-a luat mai nou apelativul de ‘The Untouchables‘, in comparatie cu ceilalti jucatori de pe piata, mai putin creativi. Mare parte din companii – in speta departamentele IT din cadrul lor, merg pe acelasi sistem si arhitectura invechita pe care o mai actualizeaza din cind in cind – iar asta datorita obisnuintei cu rutina si mentinerii costurilor de achizitie/training/educatie la un nivel nu foarte ridicat. Ei reprezinta proportia covirsitoare de profesionisti ale caror servicii sint bune in orice loc si la orice ora. La polul opus se situeaza minoritatea creativa, cu spirit de initiativa, antreprenorii care pentru a se misca intr-un ritm rapid si a avea succes au nevoie de ultimele tehnologii, drept urmare nu fac rabat de la cheltuieli suplimentare daca asta aduce cu sine imbunatatirea randamentului de lucru. E un fapt – pentru a reusi, ai nevoie de cele mai bune unelte – si, dupa cum bine puncteaza editorialistul NY Times – “un timplar nu isi alege cea mai proasta dalta, un bucatar nu lucreaza cu cutite de proasta calitate”, si tot asa… Iar jucatorii din segmentul digital sint constienti de aspectul acesta esential, asa ca isi imbunatatesc utilajele cit mai repede cu putinta (dovada si adoptarea rapida a lui Mac OS-X Snow Leopard). Este un punct de vedere pe care nu il combat.

Fac o paralela cu moda – iar cine ma cunoaste, isi aduce aminte ca am unele mofturi cind vine vorba de aspectul vestimentar. Deh, o aschie si eu Totul e strins legat de maniera de prezentare si interactiunile pe care le ai cu diversi interlocutori – iar peste toate astea respectul fata de propria persoana. Lasind insa la o partea lauda de sine, stau si ma gindesc daca toata apologia aceasta a specialistilor IT care mi-a inspirat postarea de mai sus este intr-adevar demna de luat in seama – atunci cind vine vorba de Apple. Pe linga aspectul estetic, cit de practic este un MBP atunci cind testezi zeci de aplicatii zi de zi, organizezi seminarii web, configurezi servere? Pina una alta, rata de penetrare a Apple in segmentul corporate cred ca este foarte mic (zic “cred” pentru ca nu cunosc cifrele exacte, insa ele nu sint greu de banuit) – ori productivitatea la nivel global este strins legata de numerosii jucatori ce depind de tehnologie. Iar deocamdata clientii cu care ii aud pe oficialii Apple laudindu-se ca i-au ‘momit’ sint mai degraba tineri in pas cu tendintele IT si pasionatii de gadget-uri cool. Mai ramine o proportie relativ mica de artisti (muzicieni, graficieni) si freelanceri iar in rest… puncte, puncte.

Pentru moment, comparatia cu titlul capodoperei lui De Palma ramine – zic eu, la nivel de titlu. Iar la mijloc nu este abordarea unui amator de chilipiruri ci sentimentul ca sub un invelis “glamourous” nu se ascunde neaparat calitatea mult-trimbitata la conferinte si pe bloguri dedicate. Se vorbeste despre viteza lui Mac OS X vs. Windows 7 ori despre securitate; mai putin despre aplicatii compatibile cu ambele sisteme de operare. Iar peste toate astea, intrebati posesoerii de computere Apple ce fac cu ele in afara de a asculta muzica, viziona filme, actualiza profilul pe Facebook si trimite email-uri. (gata, mi-am facut cel putin un dusman; Robert, nu sari la jugulara )

Ramin la HP-ul meu onest

estetica uritului

sint o tzira ostenit zilele astea… sau poate pur si simplu mi-a pierit cheful pentru povestiri elaborate. e o stare trecatoare. momentan am ales sa ma delectez cu lecturi usoare, muzichie si din cind in cind cite-o clatire de ochi cu imagini din cele de mai jos: sculpturi in sticla infatisind virusi mortali. responsabil: Luke Jerram, un baiat din UK.

ideal workspace

intr-o lume ideala cam asa ar arata spatiul meu de lucru. nu ca acum n-ar fi lumea ideala dar, vorba aia – mereu e loc de mai bine.

nocturn

chestii pe care doar Chuck Norris le poate face: sa inchida un ochi fara a-si misca muschii feţei.

Ridzi a plecat. Cine urmeaza?

“…Geoană dă impresia că e orientat mai tehnocratic, are cunoştinţe, citeşte, dar pe urmă apare cu Năstase la braţ şi strică tot. Crin Antonescu e uimitor, are aerul că nu s-a prins nimic de el în atîţia ani de politică, mă întreb dacă ar trece un test de cunoştinţe elementare, dacă ştie care sînt instituţiile de la Bretton Woods sau din cine e format boardul Băncii Europene Centrale. Radu Duda e mai presus de orice comentariu, pentru el viaţa e un cenaclu.“

cititi, cititi si nu uitati! interviul din Catavencu cu Alina Mungiu Pippidi

muntii nostri sint mai falnici decit muntii lor

hai, baieti/fete/oameni mari/copii – toti care mai dati prin hermetica, mobilizati-va pentru un vot in contul Retezatului, sa auda lumea de pîrşii, viezurii si zimbrii nostri! pai, ar fi pacat, nu?

mai sint 4 zile la dispozitie, timp in care se pot vota cele 7 minuni naturale ale lumii. atentiune – ca votul nu merge cu un click, cu doua – e nitel mai laborioasa intreprinderea: trebuie autentificare, apoi selectia a 7 parcuri naturale de pe cuprinsul Terrei, confirmare, verificat email, din nou confirmare – si gata, ca sa nu se mai repete patania de acum citiva ani cind intr-o zi urcase Brincusi pe locul 2 (cu ocazia altui vot).

succes!