in completarea celor scrise mai jos, ‘imprumutate’ de pe site-ul Dilemei Vechi, continui cu o scriitura mica – o sinteza a ceea ce mi-a provocat mie atita lehamite in Romania de am ajuns sa-mi doresc sa plec si sa las in spate tara care m-a facut sa ma simt mai strain decit s-ar simti un papuas in New York.
cazul mediatizat al actorului George Calin, ciuruit in plin vazul lumii la o terasa bucuresteana. zice-asa: George isi astepta o prietena care in momentul parcarii masinii a spart un ghiveci cu flori, proprietate a terasei cu pricina. un angajat al localului, dupa ce a vazut patania a zis ca e bine sa faca legea in prispa lui asa ca dupa ce i-a pus pistolul la timpla celui care incerca sa-si apere prietena, i-a tras un glont care cu o interventie providentiala a perforat unul din obrajii ‘obraznicului’. umflarea in pene precedata de “te omor, ma futu-ti gura ma-tii!” s-a continuat cu indiferenta neamurilor proaste si inmuiate de frica, apoi cu grija politistilor care au sugerat victimei ca ar fi mai bine sa pice la pace cu agresorul, pentru ca – nu-i asa, de ce sa aiba mai multi probleme. da, celui care cu citeva secunde in urma ii zburasera amintirile prin fata ochilor i s-a cerut sa dea mina cu criminalul – si de cine? de catre chiar politistii care trebuia sa ia masurile cuvenite in astfel de cazuri. scursuri ale sistemului care se cufuresc pe ele de frica, pentru ca mita din mina patronilor de terase si restaurante de fite s-ar putea sa nu mai aterizeze in buzunarele lor de nesatui, iata exemplul care nu ma poate impiedica sa generalizez starea actuala a justitiei romanesti.
un sistem constitutional care incurajeaza hotia la drumul mare, pastorit de cel mai de dreapta guvern de stinga pe care l-am avut vreodata si mentinut de o clica de parlamentari pastrati in functii de insasi impotenta intregii clase politice, lipsita de perspectiva de a propulsa oameni capabili si cu simt de raspundere – toate astea contribuie la perpetuarea slugarniciei si nesimtirii vesnic asemanata cu ‘Romania’.
mda… ce avem acum… ma anunta cineva mai de dimineata ca urmeaza sa bintuie strazile bucurestene in vederea destinderii cu ocazia zilelor orasului. laudabila initiativa Primariei – pina la urma urmei asemenea manifestari au loc in toate orasele care se respecta. dar de ce am respecta Bucurestiul? pe linga faptul ca m-a propulsat intr-un mediu de afaceri competitiv iar accesul la diverse elemente culturale a fost substantial, ramin multe amintiri urite legate de urbea in care mi-am petrecut 7 ani din viata. iar ele primeaza in fata celor pozitive.
urmaream un chestionar adresat atit trecatorilor cit si personalitatilor bucurestene, in care li se cerea fiecaruia sa spuna de ce iubeste/detesta orasul in care locuieste. e un exercitiu folositor, care in anumite instante ne ofera imaginea celor care ajung sa imbratiseze traiul in astfel de conditii. imi sare in minte un raspuns al unei tinere pe care-l dau mai la vale:
„A fost dragoste la prima vedere. Deşi transpiram într-un autobuz supraaglomerat, i-am iubit forfota. Vin din Vâlcea, un oraş destul de mic, iar Bucureştiul am simţit că mi se potriveşte din prima. E ca mine: agitat, zvăpăiat. Îl iubesc pentru că e mare, are clădiri frumoase. Bucureştiul nu e plictisitor. Oraşul ăsta e pentru cei puternici.“
Alexandra, blogger
nu stiu ce blog are aceasta ‘Alexandra’ si nici nu face subiectul scrierii de fata. explicatia data de acesti tineri aspiranti la viata agitata ma face sa zimbesc usor, cu o oarecare urma de compasiune. oameni precum fatuca de mai sus au ajuns sa populeze Bucurestiul intr-un ritm ametitor, aducindu-l la stadiul in care se gaseste acum: sufocant. vii dintr-un oras mic iar asteptarile tale sint invers proportionale cu dimensiunile curtii in care-ai crescut. esti oarecum ca un copil tinut in casa din pricina pojarului, iar cind ai scapat din friu nu mai stii incotro sa alergi, sa te zbengui. oameni care impart parerea cu persoana de mai sus ajung treptat sa intareasca rindurile tinerilor afaceristi de succes pentru care etichetarea cu ‘Manager’ in coada titulaturii devine obligatorie, a se imbraca ’smart business’ este imperios necesar iar a se imbata cleste in weekend sa fie recompensa pentru truda de peste saptamina.
tineri cu bani pentru care a cumpara ‘de la reduceri’ este un ‘must’ – chiar asa, cum naiba se face ca tot cei cu bani gonesc dupa chilipiruri? motivele sint multiple; de la “cheltui mai putin in Germania decit as cheltui in tara” sau “pai cind vezi tricouri la 1 euro, de ce sa nu iei si tu?” pina la apartenenta la specia de cumparator atrasa invariabil de mestesugul marketingului subliminal si mai departe la – pot s-o spun cu mina pe inima, zgircenie. mai sint apoi si cei din tagma celor care gindesc ca pentru o geaca Hugo Boss o lucratoare e platita cu 10 EUR iar produsul se vinde cu 100, drept urmare prefera sa comande ciurucuri de la te miri ce magazine din coltul strazii (ori marginea internetului), care la prima ploaie se desira de tot.
am trait sa vad dezvoltindu-se in jurul meu aceste specii de oameni pentru care singura satisfactie era cea de a accede ierarhic intr-o pozitie care sa le confere siguranta (coroborata cu aroganta, intretinuta de casa, masina si petreceri mondene); conta prea putin ca experienta dobindita la locul de munca si din interactiunile umane le putea dezvolta interesul in mult mai multe directii decit cele strict pecuniare. iar cei care au reusit sa ramina cu picioarele pe pamint sint putini. si, adaug aici – imi sint prieteni foarte buni.
“praf, mizerie, cladiri gri, tiganie, mirlanie, trafic greu! si ce? nu dati cu piatra in noi, e orasul nostru, ne identificam cu el, il iubim asa cum e!” asa suna discursul unui alt trecator chestionat de Departamentul Social Bucuresti. “Eu nu-l urăsc, poate pentru că m-am obişnuit atât de mult cu el încât senzaţiile pe care mi le oferă sunt aplatizate. Încă mai cred că dacă merg conştiincios la vot, cândva o să aleg un primar atât de bun încât să-i facă bine. Şi mai aştept dimineaţa aia în care aleile din părculeţul de lângă metrou să nu mai fie acoperite de seminţele sparte de „bucureştenii“ crescuţi pe băncuţa din faţa porţii.
„Oraşul ăsta sunt eu!“, aşa ar trebui să-şi spună dimineaţa, în oglindă, fiecare, înainte să iasă afară şi să arunce cu piatra. “, asa isi continua interlocutorul nostru argumentul. si n-am cum sa nu-i dau dreptate. hai s-o spunem p’a dreapta: toti cei care blamam Bucurestiul (ma rog – majoritatea covirsitoare), sintem cei stramutati din provincie, obisnuiti cu alte valori si crescuti intr-un spirit mai molcom. insa tot cei din rindurile noastre sint parte integranta din aceasta mizerie la care au contribuit cu virf si indesat. odata ce incep sa constientizeze derapajul de la sistemul cu care au fost obisnuiti, incep sa puna anateme asupra mediului inconjurator si sa loveasca in dreapta si-n stinga pentru ca ei, ajunsi deasupra pulimii, nu-si mai permit sa stea la rind cu toti ’saracii’, ‘mojicii’ si pirlitii. iar comportamentul asta golanesc il perpetueaza atunci cind, avizi dupa ‘relas’, se duc acasa sa-si viziteze parintii/prietenii/rudele – drum pe care il parcurg cu ‘flash-urile in oglinzile mocofanului din fata’, ignorarea pietonilor, a locurilor de parcare special amenajate, a linistii in zonele publice samd.
initiative civice au inceput sa rasara ici-colo, timid dar destul de sigur. un lucru e cert: fara o mobilizare in masa, nimic nu se poate pune in practica. tin minte demersurile ciclistilor, care in Bucuresti au manifestat de nenumarate ori pentru amenajarea pistelor dedicate lor. pina la urma s-a concretizat ceva. cum insa Romania e parca blestemata sa nu faca un lucru bun pina la capat sau, mai rau – orice s-ar face tot nu este pe placul tuturor, acum s-a gasit pedestrimea care protesteaza si bombane neincetat ca nu mai are loc pe trotuare. drept urmare, spatiile destinate biciclistilor sint impinzite de pietoni ori masini parcate, bineinteles pe domeniul public. e vizibil ca si aceste mult-titrate piste s-au realizat pe alocuri fara cap si fara un proiect bine pus la punct, insa pe linga toate astea mai exista si factorul uman, prost, cu obraz gros care isi marcheaza teritoriul precum cinii. iar de astfel de specii scapi greu.
dar am lasat in urma manifestarile neplacute, n-am chemat nici medicul, nici farmacistul ci am cautat singur leacul iar acum profit de binefacere.
mai la vale, reactiile unor forumisti:
de PRO DOvleaC(Vizitator), vineri, 19 septembrie 2008 – 13:10
poti scuipa pe jos, lua spaga, face afaceri cu arabetii. unde se mai poate asa ceva? in turcia si-n provincie, la constanta.
hai bucale rsr!
de Pantilimon Mihail-Radu(Vizitator), joi, 18 septembrie 2008 – 22:30
Un francez care a calatorit prin Bucuresti la inceputul secolului trecut a reliefat cu cea mai mare acuratete viata din noua si vechea metropola.
“Suntem la portile orientului,unde totul se infatiseaza mai putin grav”
Sa inteleaga si ardelenii cine reprezinta bucurestii
de SfPetru(Vizitator), vineri, 19 septembrie 2008 – 10:50
…adica prostitualtele manelistii si primarii de sector anagramati. Dati voi ora exacta, oricum nu va bagam in seama…
pt “sfpetru”
de cLeM, vineri, 19 septembrie 2008 – 11:47
anagramati zici, ei? dupa criteriile tale chiar esti bucurestean, pt ca esti AGRAMAT
de denisa(Vizitator), vineri, 19 septembrie 2008 – 08:46
E frumos Bucurestiul, pacat ca e locuit!
Nu exista natie mai spurcata ca bucarestenii!
esti nesimtita denisa
de cLeM, vineri, 19 septembrie 2008 – 09:19
si neinformata pe deasupra. e un articol dragut, scris cu ocazia unei aniversari. probabil esti o taranca din vreun oras minuscul care a dat de internet acum trei zile. bucurestenii adevarati (nascuti aici, la fel ca si parintii lor) sunt putini. si stiu sa se comporte. respecta legea si pe cei din jurul lor. imi permit sa spun asta pentru eu asa fac. tigani de prin imprejurimi sunt multi. aia nu sunt bucuresteni. si cei din provincie sunt multi. vin la facultate, vin pentru un loc de munca mai bun, etc. ai exact mentalitatea spaniolilor si italienilor care dau romanii afara, zicand ca sunt tigani. nu-i nimic, atat te duce capul.
La multi ani Bucuresti, si la mult mai multe zile linistite! mai jos, programul manifestarilor culturale in perioada 20 – 21 Sep.
Am reactionat cu un soi de oftat launtric la auzul vestii care confirma lepadarea General Motors de ‘cancerul‘ suedez – termen preluat din publicatii straine (e.g. Bloomberg, NYTimes) si lichidarea companiei incepind cu Ianuarie 2010. Reactia nu tine de afinitatea mea cu automobilul per se ci mai degraba cu aprecierea pentru unii jucatori din industria mondiala, iar Saab m-au surprins intotdeauna prin simplitatea si eficienta dovedita a modelelor lor. Nu sint posesorul vreunuia, desi 9-3X-ul din imagine mi-ar suride. Chiar si 9-3-ul 
Dar asta e alta poveste…
Warum kommen rumänische Roma nach Berlin?
