Adevarul e ca n-am mai avut chef. De scris, nu de altceva. Imi revin(e) curind.
~ virtuozitate italieneasca la fluieras sopranino ~
Il Giardino Armonico, Vivaldi – Flute Concerto, “Il Gardelino” (RV 428)
…si notte buna in ritm allegro, ca asa a zis Vivaldi
Il Giardino Armonico, Vivaldi – Concerto for flute, “La Notte” (RV 104)
un subiect drag mie – si sint convins ca nu numai mie, dar si celor care binevoiesc sa mai deie cu ochiul prin hermetica. i-auziti aici, ce zice la statistica (nu, nu statistica e subiectul preferat, ci obiectul scriiturii de mai la vale). s-a studiat mult in ultima vreme, s-a analizat – e anul Darwin, era normal – iar concluzia a fost trasa: urmind un ciclu evolutiv firesc erei si mediului nostru, femeile vor avea forme mai… voluptoase si vor scadea treptat in inaltime. acum, sa vedem dupa mintea si potriveala noastra de ce ar putea fi legate ‘voluptatea‘ si ‘statura‘ femeilor si cum de le influenteaza pe ele natura intr-o asemenea masura incit le schimba atit pe orizontala cit si pe verticala.
scurt intermezzo: ca esti mai rotunjor din fire (asta tine ori de traditia stramoseasca dobindita in bucataria mamei, de organism si de propria vointa) au ba – barbat fiind, idealul tau feminin se schiteaza inevitabil avind in minte o silueta trasa prin inel, in spiritul sticlei de Coca-Cola – se stie – frumos conturata, ondulata, cu git lung si subtire, poatrina bombata, talie zvelta, trapez obraznic iar mai incolo pulpite armonios ancorate in ansamblul de mai sus. ei bine, idealul asta uman ramine adeseori la nivel de utopie pentru ca la un anumit moment, prin d-zeu stie ce mijloace ochii barbatului se incetoseaza, obrajii i se inrosesc iar inima ii pompeaza energic in vine atunci cind i se zimbeste gales din coltul vreunei camere de catre o faptura despre care pina atunci nici ca isi inchipuise c-ar putea sa-i destabilizeze naturelul. iar faptura aceasta nu face defel obiectul descrierii succinte de mai sus – ba din contra: ea poate sa aiba o ureche mai clapauga, degete osoase, sa-i lipseasca manichiura frantuzeasca si gleznele subtiri dar sa aiba un je-ne-sais-quoi orbitor. e fapt stiut – poate sa fie si muma padurii, daca tie iti place de ea poate sa se puna mama si prietenii de-a curmezisul cit or pofti!, din ‘sufletel‘ si ‘draguta‘ n-o mai scoti pe aratare mult si bine. si chiar s-ar putea sa fie benefic pentru armonia perechii ca, deh – Mama Natura lucreaza prin mijloace nebanuite.
dar acum sa vedem cum devine cu facultatile… pardon – cum devine cu metamorfozarea asta prezisa de specialisti. tuturor ne-au trecut prin fata ochilor fete cu talie inalta si picioare scurte (ca minciuna) si ne-am gindint inevitabil la un pinguin ori un fundas central de la echipa favorita (Nu E Steaua); ne-a placut ce-am vazut ori am strimbat din nas? am trecut de multe ori mai departe, fara a-i recunoaste fetei meritele pentru care a reusit sa-si pastreze silueta de mai sus: c-a fost vorba de cursuri de bo-tae (tae-bo pentru cunoscatori), alergatura sau balet – nu ne-a interesat si nici nu ne-am gindit citusi de putin. prima impresie desenata prin fata ochiometrului ne-a zgiriat retina asa ca, sensibili din fire am mai luat o gura de bere, am slobozit o gluma proasta si ne-am indreptat atentia catre alte ispite. nu ne-a trecut nicicind prin minte ca ‘produsul’ de mai sus era dealtfel rezultatul selectiei naturale. cam timpurie, e drept – dar intra in categoria ‘evolutiei’. si-atunci, ce te faci? ignori un element net-superior tie din punct de vedere antropologic doar din pricina aspectului? o glezna subtire s-ar putea dovedi usor instabila in anumite circumstante; merita riscul? ca in mai toate intreprinderile riscante, si dragostile au nefericita faima de a se instala pe nepusa masa si nu atunci cind chimia spiritelor coincide. asa ajungem sa ne depanam in cercuri restrinse pina ce ne podidesc lacrimile si ne juram ca gata, nu mai facem, nu mai dregem, sa fiu al naibii daca i-oi mai scrie ceva, “‘ai mai bine mai da o bere!“, dupa care te retragi scurt la baie, de unde trimiti un sms concis: “ce mai faci, draguta? toate bune? imi era dor de tine.” inclin sa cred ca intre fermentarea hameiului si capacitatea de dactilografiere in momente de cumpana exista o strinsa legatura care, dealtfel iese la iveala numai in momente cheie ale existentei.
revenind la schimbarea trasaturilor feminine pina la aducerea lor la un nivel confortabil mingiierii pe crestet, este mentionat studiul ce a avut ca participanti 2000 de femei incepind cu anul 1948. descendentele celor implicate in analiza au masurat in medie cu 2cm mai putin decit mamele lor iar la greutate s-a observat o usoara crestere cu pina la 1kg sau mai mult. reversul medaliei este ca in acelasi timp presiunea sanguina a fost mai mica – la fel si nivelul colesterolului (e de bine). cind vine vorba de sarcina – aceasta s-a produs in medie cu pina la 5 luni mai devreme iar menopauza a fost impinsa cu pina la 10 luni mai tirziu, rezultind o perioada mai indelungata de incalzire a puiului sub aripa. pentru amatorii de detalii – iata aici cum a decurs intreaga analiza. pe scurt, trasaturile ce vor permite femeilor sa duca o sarcina la bun sfirsit vor fi intotdeauna subiectul selectiei. in prima faza, cercetatorii de la Universitatea Yale au masurat succesul reproductiv individual a mai mult de 2000 de femei participante in studiul Framingham pina la atingerea menopauzei. ulterior au analizat trasaturile care conduceau la o reproducere reusita. dupa luarea in calcul a factorilor ambientali (venitul, educatia, stilul de viata) s-a estimat gradul de mostenire al trasaturilor aplicind legaturi intre toate persoanele inrudite iar mai apoi au contabilizat efectele indirecte ale selectiei masurind impactul pe care diversele caracteristici le au una asupra celeilalte – spre pilda, in ce masura o presiune ridicata a singelui influenteaza maturitatea sexuala. mai incolo a intervenit statistica prin care s-a stabilit care anume dintre trasaturi vor fi determinante viitoarelor generatii de femei. si-a dat cu minus la inaltime si plus la grosime. despre barbati nu s-a mentionat nimic; ori n-a intreprins nimeni nici un studiu, ori e in derulare, ori nu facem obiectul evolutiei – stiut fiind faptul ca pentru multi semeni de-ai nostri omenirea si-a incetat progresul odata cu fermentarea hameiului, asa ca la ce buna stradania dezvoltarii individuale cind ai o ratie de six-pack pe saptamina asteptindu-te rece in frigider?
in loc de concluzie – ce-i de facut? cu ce ne ajuta pe noi rezultatul statisticii asteia? cum sa ne pregatim pentru viitor? trebuie sa ne pregatim pentru ceva? sau sa ne culcam pe-o ureche (y-compris cea clapauga mentionata mai sus), in speranta ca ne vor tolera tot ele, dragele, in continuare?… 
cu siguranta ar iesi o povestioara savuroasa elaborind pe marginea subtitlului de mai sus.
LeQuement, sef design industrial la Renault povestind despre Logan. printre altele, adauga: “Doream sa cream o masina fara inflorituri, care sa aiba doar strictul necesar”. Trebuie spus ca seful echipei de design a fost un scotian.” )) ma intreb ce-ar fi iesit daca ar fi tocmit vreun designer francez ori italian sau, ma rog – unul cu o traditie stramoseasca mai… galanta.
asta imi aduce aminte de bancul lui herr Racu: cum a luat nastere sirma de cupru? au gasit doi scotieni in acelasi timp un pence.
iacata ce ne invata astazi stiinta: intensitatea cu care ride un copil e strins legata de succesul vietii sale de cuplu de mai tirziu. astfel, unul din 4 adulti (etichetat dupa pozele facute cind il ducea mama la frizer drept ‘trist, supãrat, nãcãjit’) pune capat relatiei conjugale printr-un divort, in timp ce dintre zimbareti doar 1 la 20. acum… eu, in nemernicia mea – zic: cit de reprezentativ poate fi esantionul ala de femei pe care s-a realizat studiul, urmarindu-le traseul din frageda pruncie pina spre virsta de 55 de ani? unde mai pui ca tot el – esantionul, e in State. adica departe.
intreg studiul e bazat pe tendinta subiectilor de a suride. e fapt stiut ca o faţã zimbitoare iti indica incredere – mai cu seama in cazul fetelor unde exista genul acela de om-alifie, care se lipeste imediat de baiat. exista si un revers al medaliei: prea multa buna-dispozitie afisata in mai toate ipostazele poate ascunde si o nesiguranta de sine; sint oameni care in poze rid mult, actori de circumstanta in propria batatura si care in viata de zi cu zi sint plini de griji, nehotariti ori se pripesc in decizii, scl… ce te faci atunci? mai iei statistica in brate? prefer sa ma incred in propriul instinct.
later update: imi aduc aminte de poza de mai sus, era undeva nu mult dupa ‘90, cind Timpuri Noi lansa un nou album. pe coperta se regasea chiar zimbaretul de mai sus, despre care Artanu a zis la momentul respectiv ca ar fi “domnul Raţiu, cind era mic.” )
exista dragostea la prima vedere? – proverbialul coup de foudre, lovitura de fulger, traznetul care te culca palanga la pamint. un ‘da’ unanim razbate din piepturile tuturor. stim cu totii – am trecut prin eveniment, ne-a lovit pe fiecare in parte cel putin o data in viata. ce se-ntimpla? la adolescenta creierul uman se pregateste pentru comportamentul de reproducere. bombardat de hormonii steroizi, el se echipeaza cu receptori – mai cu seama ocitocina – asa-zisul hormon ‘de legatura’, de atasament.
echipat asa, pina-n dinti cu ocitocina din asta, creierul intra intr-o permanenta stare de vigilenta si urmareste indiciile unei potentiale victime sexuale – indicii de natura vizuala, olfactiva si auditiva. ideal e ca toate indiciile astea sa se alinieze pe un calapod armonios, asadar ochii frumosi (ma intreba odata o fata ce sint aia ochi frumosi?), coroborati cu o esenta fina de iasomie din care razbate o voce suava au mari sanse de a trimite traznetul de mai sus in directia tinarului vigilent.
in launtrul fiecaruia stau scrise trasaturile perechii ideale. pot sa amusinez eu dupa modele gen Charlize Theron pina imi pierd simturile olfactive – daca la un moment dat imi pica ochii pe o creatura ghindoaca, fisneatza, cu urechi mari, care-mi zimbeste frumos, ride la glumele mele seci sint sanse mari sa nu mai am ochi de-acum inainte pentru nici o blonda inalta cu ochi verzi. lucreaza subconstientul ala care are fixat intr-insul modelul ideal sus-mentionat. drept urmare, la fiecare intilnire creierul emite semnale. in citeva milisecunde el e in stare sa repereze inconstient caracteristici si sa ma puna pe mine in stare de alerta. simptomele sint bine stiute: ritm cardiac accelerat, pierderea sigurantei de sine, bilbiieli, gesturi stingace – pina si umorul iti joaca feste, replicile alea istete lasind acum locul remarcilor amabile trezind gentleman-ul din tine. ajuns acasa incepe perpeleala, insomnia, costul facturii la mobil urca in proportie directa cu numarul de sms-uri expediate, talentul scriitoricesc iese si el la iveala alaturi de alte aptitudini pina atunci nebanuite.se cheama coup de foudre. e clar – te-a prins, nu prea mai e scapare.
odata cu o activitate intensa a circuitului placerii si al recompensei care se declanseaza in prezenta fiintei iubite cortexul prefrontal – responsabil cu judecata, e total bulversat. da. in stare amoroasa judecata devine inoperanta. asa vedem multi baieti tiriti in lesa de cite-o ghindoaca ori cite-un urit cu o Charlize Theron la subrat. chestie de cortex.
sa revenim la ocitocina. am mai aflat si eu ca hormonul asta se elibereaza in cantitati notabile mai cu seama in momentele de intimitate – conturind asadar atasamentul. bine, acum nu stiu citi or sta sa se gindeasca la cita ocitocina degajeaza creierul lor atunci cind imbratiseaza fiinta iubita. da’ prinde bine la cultura generala. orisicit, atentie! legatura cerebrala intre amorezi nu e statica. ntz. ea se redefineste neincetat si la un moment dat poate disparea, bine-mersi! pasiunea amoroasa dureaza intre 18 si 36 de luni – ne invata neurobiologii. dupa aceea, dragostea – in sensul de atasament intra intr-un soi de relas si dureaza. din nou – chestie de hormon, a carui eliberare – daca nu e intretinuta poate conduce la incetarea atasamentului. tine de fiecare in parte sa stimuleze robinetul cu hormon din cind in cind cu un sarut, un zimbet, o vorba buna, o fapta laudabila…
o scriitura inspirata de cartulia lui Lucy Vincent, doctor in neurostiinte, si nu de te miri ce intimplare mai veche sau mai recenta
nu toata, ca inca n-am cuprins-o cap-coada. Est -> Vest, da; mi-au mai ramas celelalte coordonate geografice.
cind auzi de Elvetia te gindesti la un locsor in care nu ai acces prea usor, o pata de culoare in albastrul UE. tin minte o discutie veche (sa tot fie vreo 5, 6 ani) cu o fosta amica din Romania care atunci cind ii impartaseam afinitatea pentru popoarele vestice – in speta nemtii si elvetienii, ma intreba mirata daca as accepta rigurozitatea unuia dintre popoarele mentionate; sper ca pina acum, odata si cu iesirea ei din birlog (traiasca mediul corporatist!) sa s-o mai fi clatit nu doar la ochi ci si la minte si sa inceteze a mai pune intrebari copilaresti. asa sint unii – mai cu seama din cei obisnuiti cu colbul; odata ce dau de lux, se simt stingheriti. tot mai bine in ograda lor pietruita. dar sa-i lasam in pace pe cei degraba tematori, nu ei fac subiectul discutiei de azi.
cea de-a patra vizita in Zürich m-a ajutat sa ma edific intrucitva cu privire la stilul de viata al oamenilor din cantonul cu pricina. se prea poate sa ma insel, insa atunci cind parerea iti este impartasita si de alti parteneri de povesti – in speta rezidenti ai urbei, atunci relatarile prind iz de credibilitate. pentru un locuitor intr-una din tarile Uniunii Europene, impactul cu stilul de viata elvetian poate lasa amprente asupra comportamentului cotidian – mai cu seama cind vine vorba de cheltuirea agoniselii de peste luna. asa au ajuns multi sa eticheteze Elvetia drept o tara ’scumpa al dracului’. este, nu zic ba. dar sa ne gindim si la cistiguri, aflate in echilibru cu cheltuielile. om fi platit noi – doi insi, 30 EUR p’o pizza (livrare la maison, party pizza by Domino’s) dar daca astea sint serviciile, cu astea traim si ne multumim. binefacerile unui mediu cum este Elvetia se traduc prin obisnuinta cu o manifestare mai cumpatata, iar larghetei cu care (poate) ai fi cheltuit daca ai fi locuit in alte parti ale Europei ii vine mintea la cap si se concentreaza pe chestiunile esentiale ale existentei. toate astea fara a lasa deoparte micile placeri ale vietii – concediu, un chef ocazional, relaxare, etc. …
lumea din Zurich mi-a lasat o oarecare impresie de vadit snobism avind radacini in statutul profesional ridicat pe care o proportie mare dintre locuitori il impartaseste. proverbialul ‘bat in fund’ era prezent pe mai toate stradutele/terasele/aleile/scl. asta nu ne-a impiedicat sa ne amestecam in multime, poate chiar cu riscul de a lua pe alocuri cite un bat din acelea sus-mentionate – doara spre a ne integra, si nu a face vreo nota discordanta ori a incerca sa ne negam obirsia.
de-a lungul lacului format de riul Limmat se intind parcuri si terase cit vezi cu ochii, iar prin ele cetateni din cele mai diverse natii si populatii ale globului. cea mai numeroasa minoritate – zgomotoasa si pusa pe chef si voie buna, era cea portugheza. am mai sesizat si multi indivizi cu alura mexicana/peruviana – nenumarate soiuri de pierde-vara iesiti la picnic cu cite-un JVC Boombaster si gratar ambulant. te intrebi din ce mama naibii or trai astia? vazindu-le insotitoarele voluptoase puteai gasi lesne o lamurire.
planuind o sedere de 3 zile si jumatate, am tras nadejde ca simbata va fi una plina de evenimente – dupa cum in Zurich se anunta Street Parade-ul raverilor de pretutindeni. s-a dovedit ca alegerea noastra a fost mult mai nimerita si mai binevenita: Geneva, cu companie aleasa si discutii pe masura. revin cu relatari in partea a II-a. pina atunci, tot Zurich:
Bobby McFerrin si Scara Pentatonica la World Science Festival 09
o statistica mai veche, dar peste care am dat de-abia acum. imi place maniera de prezentare, e simpatica. ce ma mira e pozitionarea Luxemburgului. ce s-a intimplat in 2006? cum de se afla cot la cot cu francezii? a sarbatorit ducele ceva anume si-a tinut vreo petrecere ca-n povesti? si ce-i cu atita sobrietate in Brazilia? (statistica a fost comandata chiar de un producator/importator brazilian – asta asa, ca chestie)
constelatia amicilor mei de pe Facebook.
am si-o pentagrama pitagoreica in dreapta-sus, courtesy of web-development team in Stuttgart – simbolul perfectiunii matematice, nu? 
chestii pe care doar Chuck Norris le poate face: sa inchida un ochi fara a-si misca muschii feţei.
Poni Hoax – Antibodies
francezi, deh…
nu stiam ca a aprobat Primaria inscriptii bilingve si pe google.ro
daca vreau informatii in Maghiara ori Germana ma duc pe google.hu ori google.de, nu? parerea mea.
|
