Away we go!…

filmele care ma ating la sentiment sint putine. le enumar: Big Fish, Into The Wild, Phenomenon, Finding Forrester, Dean Spanley si Predator (rofl ). exceptind ultimul, toate celelalte titluri enumerate au un loc aparte la mine in raft. urmeaza apoi altele care m-au delectat prin atmosfera creata: American Beauty si Road To Perdition. ‘vinovatul’ cu cele din urma – Sam Mendes, a reusit sa mai transmita audientei o vibratie pozitiva prin ultima pelicula regizata de ‘mnealui: “Away We Go” – povestea unui cuplu in cautarea unui rost. genul de film care are un personal touch, se simte implicarea regizorului, dedicarea. nu e o capodopera – departe de asta, dar atmosfera relaxata reuseste sa te tina tintuit de pat pina la final. un indie flick pentru cei de a caror virsta ne apropiem si noi, astia care inca mai copilarim acum la ~30 de ani.

reteta ideala pentru o seara cuminte. de preferinta in doi; cumintenia ramine apoi la latitudinea fiecaruia. dar divaghez.

nota 10 pentru soundtrack-ul indie/pop/folk – genul de muzichie numai buna de ascultat intr-o duminica dimineata.

“we in the killin’ Nazi business”

atentie: poate contine spoilere, jante din aliaj, eleronuri si alte accesorii

Quentin Tarantino nu e nebun degeaba. Si ca orice ins sarit de pe fix care se respecta, uneori mai are si sclipiri; s-au vazut in Pulp Fiction si pe alocuri in Kill Bill vol. I. In Inglourious Basterds ele sint mai dese.

mi-ar fi placut sa am scenariul la indemina, ca sa pot improviza citeva replici pe marginea lui. (cred ca daca sap destul de adinc, precis dau de el prin vreun cotlon al internetului). in fine, care-i ideea: pentru un film al carui trailer anunta razbunare, evrei suparati pe nazisti, etc, etc – ei bine, domoliti-va! hooo! brrr! nu e atita actiune precum lasa sa se astepte. dar… nu plecati, ca nu e nimic rau in asta; ba din contra! acolo unde lipseste killareala avem parte de dialoguri istete. daaa! iar nenea Tarantino – se vede bine ca a lucrat intens la scenariu, ca e mai fistichiu; si in plus beneficiaza de genialitatea lui Christoph Waltz – ofiterul SS ale carui abilitati poliglote fac deliciul audientei. paranteza: citeam ca prima optiune fusese Leo DiCaprio; ar fi fost interesant de vazut cum se comporta Leo in rolul unui ofiter SS cinic, stapinind la perfectie Engleza, Franceza, Germana si Italiana. si nu numai. inchid paranteza~ iar aici – ca tot veni vorba de audienta, am avut parte de o experienta cel putin interesanta – asistind la proiectia unui film care abunda de dialoguri in limba Germana, intr-o sala aproape plina cu spectatori nemti. sint unele subtilitati lingvistice pe care n-ai cum sa le savurezi daca nu ai habar de ce ‘balmajesc’ oamenii aia acolo pe ecran, iar cind vezi ca sala reactioneaza pozitiv la replicile ticluite, iti dai seama ca mr. QT nu s-a ostenit 10 ani de pomana.

buuun. dialoguri, replici, ce altceva… a, da: killareala. este. si e brutala. o scalpare, doua, o zdrobire de craniu cu o bita de baseball, un interogatoriu un pic cam dureros, o ciuruire pina la desfigurare si niscaiva explozii, toate marca Tarantino®. dar nu dureaza mult; atit cit sa te faca sa stringi un pic din pleoape.

personajele: fiecare in sine reprezinta un deliciu vizual. da. Brad Pitt, cu un puternic accent american de la mama lui divale din Tennessee, frumoasa frantuzoaica Mélanie Laurent in rolul Shossanei Dreyfus (bag sama ca QT a ‘croit-o’ pe Shossana dupa propria-i imagine a femeii ideale – frumoasa, rebela, frantuzoaica si detinatoare a unei sali de cinema), pe Waltz nu-l mai aduc in discutie ca ii intrece pe toti, Bridget von Hammersmark, Stiglitz (de retinut!) scl… chestiune (tocmai ce-mi trecu prin minte): scene pe care le-am zarit in cele 4 trailere aparute pina la lansarea filmului nu s-au regasit in proiectia cinematografica la care am asistat. astept blu-ray-ul, director’s cut, pentru edificare.

in loc de incheiere, subliniez citeva din filmele alaturi de care o sa pun si DVD-ul cu Inglourious atunci cind o aparea: Pulp Fiction, Reservoir Dogs, Miller’s Crossing, In Bruges, Layer Cake, Scarface, No Country for Old Men. nu degeaba pina si QT este mindru de munca lui: scena finala spune totul.

recunoasteti personajele?

mersi mult, Diana!

WHERE THE WILD THINGS ARE – TRAILER #2

un film in regia lui Spike Jonze pe care il astept cu interes.

Tron Legacy (2010) – trailer

sequel-ul la Tron.

attention all personnel!

M*A*S*H

dupa indelungate sesiuni nocturne am reusit sa termin de vizionat intregul serial – 11 serii a cite… pfff.. multe episoade. sa zicem doar ca fiecare serie are cite 3 DVD-uri. asa. de-a lungul lor au plecat si au venit alti actori, fiecare aducindu-si aportul la succesul filmului. dupa prima jumatate axata mai mult pe comedie a urmat MASH-ul mai dramatic, regizat in cea mai mare parte de catre Alan Alda (aka Hawkeye Pierce). cu toate astea, inspre final baietii inca au fost sus de tot, pe val. foarte bine ca au ales sa incheie aventura, pentru ca altfel prea s-ar fi intins pelteaua. (au intins-o ei, e drept, cu urmarea – “Aftermash”, care nu si-a mai avut nici un rost).

unul din cele mai bune personaje pe care le-au putut crea Metcalfe & co. a fost (dupa parerea mea) Charles Emerson Winchester the 3rd, antagonistul lui Pierce & BJ. restul sint la fel de memorabile – Radar, Klinger, Hotlips Houlihan, Trapper McIntyre, BJ Hunnicutt, Frank Burns, Henry Blake, Sherman T. Potter si Benjamin Franklin Pierce (aka Hawkeye).

citeva mostre de timeless humor, dupa cum zicea amicul Paul:

“Forward… Drink!” – Hawkeye (nu stiu de ce-am inceput neaparat cu asta)

“This is Frank Burns, one of our best surgeons. A real killer.” – Henry

“Ah, Klinger, my constant reminder that Darwin was right!” – Charles

“Attention all personnel. When filling out GI insurance forms, be sure to state your age and sex at the time of your last birthday.“

Radar (intr-o scrisoare): As usual, I’m writing slowly because I know you can’t read fast.

“Well, I guess that’s a bear we all gotta cross.” – Radar

“Every time he tickles those ivories, the entire elephants’ graveyard turns over.” – Charles despre parintele Mulcahy cintind la pian

“Get away from me before I get physically emotional!” – Radar

“Carbon paper in the safe – what brilliant foresight! In only 2000 years it will turn into diamonds!” – Charles catre Klinger, care pusese foile de indigo in seif

“What happens in the event that figure ‘A’ is attracted to figure ‘B’ and wants to get married, but figure ‘A’ is already married to figure ‘C’ and figure ‘B’ is engaged to figure ‘D’, but figure ‘A’ can’t keep his hands of figure ‘B’ because she’s got such a great figure?” – Trapper (asta e din ciclul “trebuia sa fii acolo ca sa intelegi” ))

gata, ca deja am o jena la stomac. Farewell and Goodbye, M*A*S*H!…

Wall-E – genericul de final

un material interesant despre povestea din spatele genericului de final al “Wall-E”. uneori epare greu de crezut ca s-a investit atita munca intr-un proiect ca acesta. succesul vine dupa efort sustinut, nu?

>> inauntrul mintilor de la Pixar

>> secventa YouTube

ironia, bat-o vina

m-am inhamat la un maraton cinematic in urma cu pfff… citeva luni bune. M*A*S*H, ca tot facui rost de DVD_uri. o sa-l periez dupa ce voi fi terminat cu vizionarea. ce mi-a atras acum atentia a fost un episod din cea de-a 9-a serie (din 11 posibile), in care apare un june Patrick Swayze in rolul unui soldat bolnav de… leucemie. nenorocita potriveala pe omul Patrick Swayze sa fie acum, la 30 de ani distanta de filmari suferind de aceeasi maladie.

atit.

Dean Spanley

pina acum nu credeam ca l-am mai intilnit pe Lord Dunsany. numele imi era cumva cunoscut, dar ramasese ingropat undeva in strafundul mintii, genul de amintire care sta sa iasa la suprafata atunci cind cine stie prin ce mijloace e rascolita de o intimplare recenta. cu toate astea ramine timida dupa colt, nu indrazneste sa scoata nasul in lume si sa lamureasca audienta la ce anume se facea referire atunci cind i s-a rostit numele. a fost nevoie de doua ore de sedere continua la lumina imaginilor miscatoare, alaturi de un joc actoricesc rar intilnit si-o poveste pe masura talentelor cooptate ca sa-mi aduc aminte de “In the land of time, and other fantasy tales“, de Lord Dunsany – Penguin Classics, prafuita acum prin raft, acasa.

nu e un film pentru toata lumea; unii l-ar muta direct in categoria “Hallmark” – usor, de weekend. si le-as da dreptate. dar peste toate astea e o experienta placuta mai cu seama pentru mintile inaintate in virsta care prefera sa umble uneori bezmetice. dupa cum spunea CS Lewis: “…someday you’ll be old enogh to start reading fairy tales again.“

nota 10 pentru interpretare, imagine, atmosfera victoriana recreata in detaliu iar peste toate astea coloana sonora compusa de Don McGlashan si interpretata de New Zealand Symphony Orchestra

putin, foarte putin despre Oscaruri

in spiritul tendintei asteia, astept ca urmatoarea statueta sa fie acordata unei pelicule care va trata nenorocul unui puradel de pe coclaurile vreunui sat din Oltenia, blestemat de soarta sa-si piarda copilaria in colb, batut de parinti, frati, rude dar recunoscut de gasca atunci cind ii sclipeste mintea la furat de pepeni. Puiule, Mungiu – aveti ceva de genul asta in proiect?

sint curios citi isi vor mai aduce aminte de ‘Slumdog Millionaire’ peste vreo 3 ani.

mai in gluma, mai in serios, i-a apostrofat bine Sean Penn pe membrii Academiei: “..you homo lovers!” (parca am mai avut un Brokeback Mountain care a rasunat bine in inimile unora dintre datatorii o(ri)ficiali cu parerea intr-ale artei cinematografice, nu?).

parerea mea.

Ip Man

suna a administrator de retea, da’ nu e chiar asa. adica nu e ‘deloc’ asa! Ip Man e jupinul care… pardon – “a fost” jupinul care l-a initiat pe Brusc Lee intr-ale Kung Fu-ului, mai cu seama stilul Wing Chun.

ce ‘Crouching Tiger…” sau mai stiu eu ce ‘Hero’… arte martiale fara balet, in filmul cu acelasi nume. pe eroul principal l-am mai zarit – e drept, in ‘Hero’ cu Jet Li, in care a avut un rol scurt: a murit in lupta dreapta, rapus de spada; sacrificiu pentru o cauza nobila. despre sacrificii e vorba si-n pelicula de mai sus, cu mentiunea ca aici nu ne moare eroul.

recomandat fanilor filmelor de gen, si nu numai. Donnie Yen rupe! (pelicula in format HD, se intelege. altfel nu merita efortul)

damn it!

cu referire la o postare de-acum mai bine de un an, cind terminasem cu “24″ – serialul. acum a inceput difuzarea celei de-a 7-a serii. uuuu! sa te tii suspans! primele 5 episoade difuzate pina mai deunazi au venit frumusel in captura HDTV e bine, inca se pastreaza nota de incurcatura si dramatism din celelalte serii.

am si eu un microb, asta e! singurul serial care ma tintuieste cu ochii-n monitor. imi place aventura, rasturnarea de situatie, nu ma dau in vint dupa “Desperate Housewifes feeling Lost because they don’t have any Friends, and whose only comfort is in studying Grey’s Anatomy while having Sex (and the City)”. eu tin cu eroii, dom’le! go Jack Bauer!

peseu: in Romana n-ar fi sunat asa de bine ca in Engleza, nu? parerea mea.

tot despre filme

daca tot sint acasa am facut o cura scurta de filme. unul pe care l-am asteptat inca de acum citeva luni, cind am vazut primul trailer (i.e. “The Curious Case of Benjamin Button“) si altul despre care am citit scurt pe citeva site-uri dar pe care nu speram sa-l vad prea curind – Nunta Muta, a lui Horatiu Malaele. mai am pe lista ‘Gran Torino‘ a veteranului Clint Eastwood; aud ca mosul inca se tine bine.

despre Benjamin Button: povestea unui om care se naste batrin si moare tinar. curios, nu? te nasti batrin iar interesul tau se manifesta in directia pipei, a lecturii enciclopedice, analizei iar pe masura ce intineresti ramii cu impresia ca ai trait o viata intreaga din care nu-ti aduci aminte mai nimic, iar pasiunile tale intelectuale sint la nivelul jucariilor. hm!

scenariul filmului e mult diferit de nuvela lui F. Scott Fitzgerald, dar nu-i lipseste nimic din atmosfera de poveste spusa la gura sobei.

“it was a pity that the best part of life came at the beginning and the worst part at the end.“, Mark Twain dixit. ce-ar fi daca am lua-o de la capatul celalalt? 2:40h de actiune presarata cu umor vor raspunde; poate nu dupa placul fiecaruia, dar cel putin ideea in sine a meritat sa acord atentie peliculei – poate una din cele mai bune de anul asta.

Nunta Muta

incepe cu un fel de “bine, bineee!“, continua cu o atmosfera rurala romaneasca usor cam ‘ProTevista’ – taranii prezenti acolo nefiind prea naturali, si se termina tragic rau de tot. ufff!, ‘r-ati ai dracu’ de comunisti! nea Malaele, cu toata admiratia ce i-o port – mi-as fi dorit sa scoata ceva mai natural, mai neaos – pacat de tot buchetul actoricesc invitat sa figureze pe-acolo; ar fi putut iesi ceva genial.

ideea e ca petrecerea unor tineri insuratei este zadarnicita de moartea to’arsului Stalin in ‘cinstea’ caruia s-au declarat 7 zile de doliul national, precum si coborirea steagului in berna. “in ce, ma?“, intreaba socrul mic. “in bezna“, i se raspunde. de-aci incolo incepe tragi-comedia, iar chinul de 50 de ani de comunism si interdictii este sintetizat perfect intr-un sfert de ora de mutenie a nuntasilor strinsi in jurul mesei si nevoiti sa nu scoata nici un zgomot, pentru a nu se auto-desconspira. pina cind pulberea unuia dintre socrii prinde flama.

nitica naturalete – nu zic s-o fi fost ceva ca in Morometii, ar fi greu de egalat, dar se putea incerca. abordarea lui Malaele in exploatarea subiectului este cu siguranta una noua, un suflu proaspat in cinematografia romaneasca, si din care cu siguranta se pot invata multe. cred ca se impune o revedere, acum se prea poate sa mi-o fi scapat oaresce detalii.

mentiune notabila pentru coloana sonora care ajuta mult la atmosfera pe alocuri suprarealista.

visatori de cariera

…la statia de cercetare McMurdo situata in Antarctica. oameni din diferite medii, un cumul de pregatiri si profiluri intelectuale, minati de un singur spirit: cel al aventurii asa cum era ea vazuta odinioara prin ochii lui Amundsen, Shackleton si altii care au purces la cucerirea extremelor. asta ii uneste acum pe un specialist IT si lingvist care acum ingrijeste de plantele din sera statiei de cercetare, un filozof care manipuleaza un Caterpillar, un fost bancher care a schimbat biroul cu pupitrul de comanda al unui mastodont pe roti, zoologi, fizicieni, etc…

“Encounters at the end of the world” – un documentar putin mai ‘altfel’ despre Antarctica. de fapt despre oamenii care lucreaza acolo si nu despre pinguinii din salbaticie. nota 10.

dada? da, dada.

dadaismul asta cu obirsii in tara cantoanelor dar cu influente ale unuia de la noi din Tzara a fost un curent… pfff… iaca pozna ca nici nu stiu bine cum sa-l definesc. a fost… este… ma rog, e greu digerabil si cu asta basta. nu e pentru toti ochii/toate urechile, asta e clar.

m-am straduit sa pricep ‘Man on the moon‘ al lui Forman. acu’ ca sint rapus de o raceala sora cu gripa si gutunarul trebuie sa ma mentin ocupat, si-am zis sa urmaresc pelicula cu pricina.

cred ca e unul din rolurile care i s-a mulat ca o manusa lui Jim Carrey. pe linga asta… dom’le, m-am plictisit. rau de tot! unii zic despre Kaufman ala ca a impins comedia pe culmi nemaiintilnite, ca a fost un geniu al genului (ce inlaturare de cuvinte). mprtz! pe scurt – un soi de artist ale carui gaguri induc participantii intr-o asemenea eroare incit credibilitatea personajului principal este pusa la indoiala pina dupa disparitia acestuia de pe pamint. da, nu l-a crezut lumea nici cind a murit, daramite in timpul vietii.

si unde-i umorul? perceptia mea a fost ca omul suferea de o acuta nevoie de a se stii celebru, cu toate ca glumele si spectacolele lui il amuzau doar pe el. ceva in genul indivizilor care rid singuri la glumele lor – ii cunoastem cu totii, sint din belsug in jurul nostru. si-unde-i geniul? cred ca in explicatia mea simplista mi-a scapat sclipirea lui Kaufman si mi-a ramas doar egoismul unui copil rasfatat.

ce ma mai mira e cum de a fost acceptat personajul de contemporanii lui, pentru ca era evident ca nevoia lui de atentie era in contrast izbitor cu asteptarile publicului.

sa fie ca un vin care pe masura ce imbatrineste devine mai bun? nu prea cred. cel putin nu in cazul de fata.

mi-a placut finalul – nu numai pentru faptul ca in sfirsit venise ci pentru ultima imagine cu Kaufman intins pe o masa de spital si asistind la ultima farsa pusa la cale de un vraci filipinez. traiesti cu ironie, ce ironie c-o sfirsesti tot asa…

bonus REM – The Great Beyond. pentru ca e faina.