pentru ‘ãi dintre noi cãrora ne umbla minea razna cind citim titlul istorioarei de mai la vale tin sa le amintesc ca sint niste perversi mici. perversilor! (ris infundat) “pãsãruca” este titlul unei melodii romanesti despre care am sa vorbesc in cele ce urmeaza, pentru ca astazi vreau sa astern niscaiva rinduri despre muzichie – in speta muzichia care-mi place si care il gidila placut pe Eustachiu. Eustachiu al meu.
din toata discografia adunata de-a lungul vremii – iar aici afirm fara şagã ca detin pe putin citeva mii de albume din stiluri diferite, albumele romanesti le numar pe degetele de la miini. cum vine asta? pai, vine imediat: am niscaiva raritati marca Ioan Bocşa & Corul Icoane (Alba Iulia) – colinde si cintece populare culese de dom’ profesor in decursul citorva ani, mai apoi albumele celor de la Suie Paparude – care, desi au copiat la viata lor note si ritmuri de la altii cam cum copia un scolar ignorant in liceu, au reusit sa scoata si melodii cu iz remarcabil, citeva ritmuri electronice de la Natural Soft Killers (aka DJ Vasile, Matze si inca unu’ al carui nume momentan imi scapa) si… Sistem: clujenii cu butoaiele. de ce doar atit? pai, scuzata sa-mi fie pretentia – dar peisajul muzical romanesc cam lasa de dorit, iar publicul de asemenea. mai nou, cu aparitia Radio Guerilla si (cel mai recent) Clandestino al lui Exarhu, sper ca gusturile romanilor in materie de muzica sa se mai cizeleze. ar mai fi si emisiunile (chiar – or mai fi?!) de la ProFM – cele gazduite de Cristian Tabara si Cristi Diiceanu (una tratind in speta “muzica grea” – aici intrind rock-ul si tot ceea ce tine de underground, muzica traditionala, rapsozi, etc, iar cealalta – sponsorizata de Consiliul Britanic, aducind ultimele realizari englezesti in materie de electronica, break-beat, drum’n'bass, IDM, industrial, alternativ, electro-pop, acid scl… difuzate tirziu in noapte, mi-au fost adesea ‘prieteni de somn usor‘ pe cind locuiam in Bucuresti.
coincidenta face ca recent sa urmaresc o serie de 4 episoade ale unui serial englezesc tratind insasi muzica. “How Music Works” se intituleaza , iar subiectele in discutie sint: melodia, ritmul, armonia, basul. comentariu: in Romania n-am vazut o initiativa care sa trateze istoria macar a unui eveniment, povestea unui scriitor, a unei carti, daramite sa se discute “despre muzica”. ar fi emisiunea de pe TVR2 cu Grigore Lese – una din prea-putinele realizari remarcabile din peisajul audio-vizual romanesc. in rest – silentium et pax.
urmarind serialul de mai sus mi-am adus aminte de lectiile de pian de pe cind aveam 6 anisori, cind profesoara lovea cu diapazonul de catedra iar noi, niste miini de oameni bateam la pianina. dupa douazeci si ceva de ani am invatat ca mai sint si alte corzi care vibreaza, nu numai cele ale pianului – dar asta e alta poveste pe care-o tin deocamdata pentru mine. egoist ce sint 
) revenind – nenea asta, gazda emisiunii, se vede ca e scolit intr-ale muzichiei pentru ca ori de cite ori incepe sa povesteasca cite ceva, are grija sa exemplifice luind cite-o octava ori interpretind o bucata muzicala la cite-un instrument, pentru o mai buna deprindere a telespectatorului cu istoria. si te tintuieste la monitor, vrei/nu vrei! ajungi sa intelegi ce influente a avut armonia vestica asupra intregii dezvoltari a notelor muzicale si sa afli ca pina si-n indepartata Indie ritmurile pe care le-am auzit la Narghita cind umpleam salile cinematografelor (Chal chal Mere Sathi, mere hathi) au influente in armonia dezvoltata in Occident in timpul evului mediu.
- ce va mirati, bre?! nu v-au dus taticii la cinema cind erati de-o schioapa? se servea Stan & Bran, filme indiene si uneori Razboiul Stelelor (iar pentru cine avea video – Indiana Jones) -
avind la indemina o Europa Libera, un vinil cules de taica de pe te-miri-unde – om cu Scoala populara de Arte la dosar, am crescut cu muzichia la urechi. iar asta se vede si se simte, pentru ca actualmente nu poate trece o zi fara sa ascult cite-un sunet. muzica e parte integranta din mine. dixit. dar nu orice muzica! ntz. iar cei care ma cunosc, stiu ce zic. din miile alea de albume amintite mai sus, daca se regasesc citeva comerciale; restul – nume obscure pentru marea majoritate a neofitilor.
am admirat intotdeauna munca depusa de un artist in elaborarea unui ritm, punerea imaginatiei si creativitatii la lucru cind vine vorba de manipularea unui sintetizator (vezi Kraftwerk, Boards of Canada, Aphex Twin, Plaid), a unei viola da gamba (vezi Jordi Savall), a clavecinului (Pinnock), a unei chitari (Johhny Greenwood – Radiohead), a unui tambal (Toni Iordache), ori inflexiunile vocii (David Daniels, Montserrat Figueras) si maiestria interpretarii la instrumente de suflat (Grigore Leşe); pentru mine toate astea au primat in fata unor versuri de doi lei sau a unui ritm dance-pop care tresalta pipotele majoritatii covirsitoare a lumii.
l-am amintit pe nea Leşe pentru ca el a reprezentat fitilul rindurilor de fata – mai cu seama melodia (i.e. “pãsãruca“) la care a contribuit odata cu lansarea SisTemPo - albumul din 2006 al baietilor de la Sistem. o combinatie de industrial/break-beat/muzica traditionala romaneasca care m-a impresionata in mod placut prima oara cind am auzit-o, si anume la concertul Depeche Mode de acum doi ani. mi s-a parut atunci ca mare parte din cei sositi acolo n-au prea miscat la auzul ritmurilor tribale scoase de ardeleni – poate ca multitudinea de sunete era cam greu de digerat. dom’le – daca e ceva care sa ma deranjeze la publicul romanesc este incapacitatea lui de a-l rasplati pe cel care tocmai i-a prezentat un moment de spectacol pe scena; aplauzele sint pentru aia fraieri, eu mai bine sorb din bere, fluier si huidui ca sa plece astia odata si sa vina Depeche Mode, ce @#! mea! se poate sa exagerez, insa din locul in care am stat eu asa am perceput reactia.
ei bine, ascultind pãsãruca asta muncita (ratacita pe una din partitii), i-am vazut iar pe baieti lovind butoaiele alea, pe nenea Lese imbracat in strai popular cu palaria-i inconfundabila, compania placuta si Lia Manoliu rasunind de bubuieli si voce patrunzatoare… jos fesu’!
