plai de dor

Plai de dor si duca. Duce-te-ai…

Ca am plecat nu mai e de mult e o noutate, si nici nu mai trimbitez pe-aici care mi-au fost motivele. Altele sint ofurile mele acum ca sint departe de tara.

Chiar inainte de a pleca purtam o conversatie cu o amica, in care – printre altele, aflind ca urmeaza sa parasesc plaiurile natale, m-a intrebat: “[...] si, pleci asa singur? Nu ti-e frica?” Am vrut sa o intreb si eu pe ea daca nu ii e frica sa ramina, insa am preferat sa-i raspund sec si impasibil “Nu.” Si chiar nu imi era. Ajunsesem la limita superioara a rezistentei si, in plus, principalul motiv de duca a fost o totala neadaptare la mediul tumultuos care incepea sa se deseneze pe suprafata bucuresteana. Adauga la asta un strat de politica si economie mai degraba paguboasa, un parvenitism al tinerilor ajunsi in corporatii care ma imbufna peste masura, o… na-ti-o frinta, ca iar ma apuca.

[...]

Cred ca a trecut 1 an pina sa revin in Romania si sa am un rendez-vous cu prietenii mei din capitala. Pesemne ca degajind un soi de vioiciune nu mica mi-a fost surprinderea cind alti doi m-au abordat – mai intii nesiguri iar mai incolo din ce in ce mai convinsi, spunindu-mi ca si pe ei ii macina ginduri de stramutare. Mie, motzul cocotat in virful pomului, mi-a tresarit inima de bucurie! “Ba, bravo voua! Veniti, ingrosam rindurile emigrantilor.” A trecut o luna, doua, trei, sase, un an, doi si tinerii mei tot n-au plecat din tara. Unii s-au resemnat cu actuala stare de fapt si nu mai au asteptari de la nimeni si nimic iar altii si-au pierdut increderea in angajatorii din Vest (“…nu te baga nimeni in seama, am trimis ‘j de siviuri“, etc). N-a zis nimeni ca e simplu. La urma urmei si premeditarea mea a tot durat vreo 10 luni – 1 an de prospectare intensa pina la momentul “bilet avion – one way“.

Inevitabilul s-a produs, iar cu el au venit si alte neajunsuri (pentru ca – nu-i asa, nu se poate sa-i dai omului prea mult bine). Relatiile amicale – de la strinsoarea in care se tineau odinioara au ajuns incet incet sa mai slabeasca; ce faci in cazul asta? Arunci vina pe distanta. Comunicarile prin messenger, asa goale de miez cum sint mai au totusi meritul ca intretin relatia. O intretin dar n-o consolideaza. Cred ca teama multora care isi doresc sa plece dar nu o fac este data de simpla dar macinatoarea intrebare: oare plecind, nu pierd mai multe decit daca as ramine aici? Nu poti trai cu inima la distanta. Viata asta asa inregimentata in compromisuri cum e ea, te mai “mingiie” cu cite-o ghioaga in moalele capului, da cu tine de pamint, te trezesti, te dezmeticesti si-o iei de la (alt) capat. Asa e-n tenis, spune Caragiu…

Luind o decizie cu impact mare asupra propriului mers trebuie sa-ti asumi citeva riscuri. E inevitabil. Apoi, odata intrat in hora, bunul simt si ambitia personala trebuie sa dea tonul viitoarei directii de dezvoltare; stiind ca ai luat o hotarire majora, mai departe tine de tine sa faci sa iasa bine toata aventura asta. Iar odata cu plaiuri noi vin si oameni noi, si intimplari noi. A boscorodi insa obirsia este mai degraba apanajul mirlaniei si neam-prostiei – neajunsuri de care am vrut sa scap; a o critica pertinent tine de alta croiala. De aceea ori de cite ori simt ca acolo, unde au ramas ai mei lucrurile inca nu intra pe un fagas normal, nu am cum sa nu ma zburatacesc si sa cricnesc cind vad vreo nedreptate ori o delasare. Asa ca voi mentine abordarea

[...]

Astazi se serbeaza ziua Romaniei. Nu sint genul patriotului (ce-i drept, definitia difera de la un individ la altul) – desi am arborat acum stindardul la balconul hermeticii. Cred ca si chestiunea patriotismului la noi e mai apropiata de cele sfinte, asa cum imi spunea odata un mosneag simpatic: “dom’ne, zice, eu sint credincios.” – pauza lunga – “Dar nu sint bisericos.” Si mai lua un clondir de ‘dicament.

Hai ai nostri! La multi ani!

un răvaș într-o zi de noiembrie

stiti ce inseamna ”vagiant”? part vampire, part giant

Mi-a plăcut ”(500) Days of Summer”; chiar mult di tăt. Genul de ”feel good movie”. Subtitlul n-are legatura cu acțiunea; și nici nu reprezintă tot ce mi-a rămas în minte din toată aventura. E doar o spicuire minusculă, un instantaneu surprins în timpul proiecției.

Posterele îl anunță ca fiind o comedie romantică. Romantism – este, dar comedie… nu atît de multă. Se mai putea insista pe alocuri la dialoguri. Situațiile au comicul lor aparte iar cine a fost blagoslovit de-a lungul existenței cu întîmplări similare va suspina înțelegător la împletirea firului narativ.

Pentru mine ziua de 24 Noiembrie este o zi importantă din cîteva motive. Unul dintre ele este acela că în urmă cu 29 de ani s-a născut cineva care 19 ani mai tîrziu, prin însăsi felul său de a fi a reusit să-mi dea alte perspective asupra orientării mele în spațiu. Dacă am ajuns unde sînt i se datorează în mare parte și ei. Numele nu îl menționez, pentru că și-l știe și ea foarte bine. Într-un fel, rîndurile de mai sus țin de un la multi ani sincer, onest, pe care am ținut să-l împărtășesc și aici din varii motive lesne de tălmăcit. Vorba cuiva mai poet ca mine – aceasta este o sticlă aruncată în mare, o sticlă care, în toţi aceşti ani, s-a scris singură, pe dinăuntru si care – adaug eu, va continua sa plutească.

mostre din coloana sonora

The Smiths – There Is A Light That Never Goes Out

The Temper Trap – Sweet Disposition

hmmm…

Cred ca… dar deocamdata e doar un gind – e drept, destul de serios, dar cred ca in curind, foarte curind o sa schimb profilul blogului astuia. Ce se-n timpla: pina la momentul actual (iar asta dureaza de aproape 3 ani) nu m-am axat pe ceva anume; am tot strins aici nimicuri din toate cite mi-au trecut mie prin fata ochilor si prin proximitatea urechilor insa fara a lasa impresia ca hermetica are o identitate aparte (nici macar eu n-am impresia asta, daramite cei care mai dau prin ograda din te miri ce motive). Asa ca, tinind cont de ob’ectul si profilul muncii mele de pina acum si de-acum inainte, iar mai incolo si de preferintele care vin odata cu prestarile de servicii, am in minte un continut axat in special pe Design, Inspiratie si Creativitate. Ce cãuta românul în Germania® ramine neschimbat, poate doar subtitlul sa sufere modificari. Mai departe, cind o sa simt deranj si zbucium intern legat de cine stie ce intimplari notabile – ori ma va stimula vreo muza creativa, atunci ii voi da la vale cu continutul nascocit de mintea si potriveala mea. Da. Cred ca e mai cuminte asa.

Si pentru ca ‘avertismentul’ de mai sus sa fie luat in serios, iacata o prima mostra creatoare/creativa de la The Mill, o companie care pina acum nu prea a dat gres cu realizarile. Pe linga Goodbye, Silverstein & Partners cred ca sint printre cei mai puternici in domeniul efectelor speciale pentru publicitate.

musique semnata de White Lies – Death (alb. To Lose My Life, 2009)

Facebook + Twitter = ?

live status: ma scarpin la oo as we spik

15 people like this

Riscul in intreprinderile online e ca nu stii niciodata cine te urmareste. Prima oara cind am auzit de studierea arhivelor Sec… nu, asta e alta caciula. Sa reluam: prima oara cind am auzit de studierea profilurilor prezente in retelele de socializare online a fost in timpul unei sedinte cu reprezentanti ai unui grup multimedia major (Publicis). Se intimpla in urma cu cca 3 ani si recunosc ca m-am revoltat cu acea ocazie. Pe scurt, se vorbea despre diversi aplicanti care isi trimiteau CV-urile agentiei sus-mentionate iar persoana responsabila cu recrutarea cauta profilurile lor online si in functie de pozele postate pe Facebook ori parerile impartasite pe blog-uri ii descalifica instant. – procentajul celor care erau considerati pentru un potential interviu era mic in comparatie cu deraiatii – Subiectivitatea de genul asta m-a iritat la momentul respectiv, mai cu seama cind argumentele (dupa parerea mea destul de obtuze) se duceau pina-ntr-acolo incit a-l numi pe candidat sociopat, alcoolic, etc… Concluzia era lesne de tras: “daca asta isi pune pe Facebook o poza cu paharul in mina, e alcoolic.” Englezul cu pricina – vede-se treaba, ori era mormon – iar in comparatie cu ei oricine e alcoolic, ori nu participase niciodata la o petrecere corporatista.

Din nefericire am mai auzit de astfel de practici si in alte parti (Germania, Romania), iar mai nou analiza profilului candidatului de pe Facebook, Twitter, LinkedIn, Xing este la ordinea zilei. Zic “din nefericire”, iar aici pot elabora intr-o postare ulterioara, pentru ca descalificarea unei persoane prin prisma imaginilor si ideilor pe care le afirma in spatiul online nu garanteaza ca acel om ar adopta un comportament similar la un loc de munca. Atita timp cit experienta profesionala este in limitele asteptarii angajatorului, omului ii trebuie acordata sansa de a-si expune viziunea. Eu traiesc intr-un soi de utopie in care oamenii de la Resurse Umane mi se prezinta ca niste specialisti desavirsiti intr-ale analizei profilului profesional al unui candidat. Dar am trait sa vad si oameni ale caror aptitudini de recrutare ramasesera undeva adinc, jos de tot, in putul conceptelor HR iar mai incolo se ridicase la suprafata doar un tipar in baza caruia se trasa profilul viitorului angajat. La capitolul acesta – Romania vs. restul tarilor din Vest da un rezultat clar in favoarea ‘restului’, cu toate training-urile prin care sint caliti HR-istii din corporatii. Nu stiu citi din ei vad ca devin incet dar sigur inregimentati unor percepte venite de peste mari si tari la care ei nu isi aduc nicidecum aportul; dezvoltarea Resurselor Umane, ajungindu-se pina la promovarea adevaratelor valori lasa de dorit. Iar departementul HR – sita prin care trebuie cernute viitoarele valori care sa asigure succesul unei intreprinderi, are gaurile cam mari. Dar divaghez.

[...]

Recent, in Romania, la Webstock 2009 – pe linga alte prezentari legate de Web 2.0 si-au facut loc si slide-urile Bogdanei Butnar (vataf la MRM – divizia web&digital marketing de la McCann Erickson). Scurta paranteza: pe duduie nu o cunosc foarte bine, desi am purtat o scurta discutie in urma cu aprox. 1 an ca sa identificam o potentiala colaborare. Telefonul debutase cu “nu stiu cite stii despre MRM si McCann, sau daca stii cine sint eu...” Hehe!… Un ego un pic cam mare sau poate mi s-a parut mie din tonul ei rostogolindu-se cu repeziciune. In fine, paranteza inchisa si, poate chiar inutila. Inainte de a intra in detalii vreau sa punctez ca Webstock-ul romanesc aduna ‘floarea’ online-ului din Romania (mai ales) – reprezentanti ai unei industrii mature pe pietele occidentale. Cum sta insa industria sus-mentionata la nivel danubiano-pontic – asta e alta poveste. Tot e bine ca se misca iar companiile au inceput sa investeasca in promovarea pe internet.

Social Networks And Private Life

Revenind la prezentare – las deoparte aspectele design-ului si consistentei (ma surprinde totusi ca un power-point venit de la o persoana de calibru e cam vaduvit la elaborarea grafica). Totul se poate rezuma la “retelele sociale sint un pericol.” Nonsalanta scriiturilor se poate intoarce impotriva noastra iar increderea pe care o acordam tuturor ‘prietenilor’, impartasind cu ei instantanee din cotidian se poate dovedi gaunoasa.

Sincer, nici acum nu pricep ce e cu atita freamat in jurul lui Twitter (acest mIRC mai evoluat) – dar daca advertiserii gasesc potential in aplicatie – sa-i dea bataie! (da, da, bine – dpdv al oportunitatilor de afaceri nu e de neglijat, pentru ca reprezinta un vehicul de promovare rapid, instant si cu impact direct la un numar foarte mare de utilizatori.) Mai departe, Facebook. O folosesc, iar in ultima vreme sint destul de activ. Ce inseamna ‘activ’: public cite un link/doua pe zi, mai toate legate de muzica ori articole din presa straina care mi-au atras atentia. In rest, cind mai catadicseste vreun contact sa dea cu “destu’ la bulametru” si sa comenteze ceva, ii duc isonul. Dar asta nu se intimpla atit de des, asa ca din 8 ore de lucru concertat pot spune ca cca 20 de minute/zi sint pierdute pe socializarea online. LinkedIn n-a mai fost actualizat de aproape 1 an, dar solicitari de acceptare a cite unui contact mai tot vin. O zi pe saptamina primesc si e-alerte de la diverse grupuri in care m-am inrolat prin intermediul site-ului, in care sint propuse anumite subiecte de dezbatere (in general legate de Online Marketing). De citeva ori am intrat si eu pe forumuri, in speranta ca voi afla ceva cu adevarat util. Am ajuns la parerea ca a-ti atasa un logo in coada profilului este o chestiune ce tine mai degraba de orgoliu si dorinta de recunoastere a valorii, asta neconducind neaparat la vreo dezvoltare profesionala. Toate discutiile iscate pe forumurile vizitate erau goale de miez.

In ceea ce priveste poate cel mai important motor de socializare online – Facebook, el este si cel mai riscant (privit prin prisma persoanei aflata in cautare de schimbare a carierei si care din neglijenta si-a publicat acolo intimitatile). Cu putin discernamint iti poti pastra profilul si impartasi pareri cumsecade cu anturajul tau, fara a pica in latura ‘alcolistilor’ (asa le zic eu, cu un ‘o’) si petrecaretilor fara masura. Intimitatea si parerile prea personale n-ar trebui sa-si gaseasca locul in retelele sus-mentionate. La urma-urmei, nu intereseaza pe nimeni ca adineauri te-ai scarmanat in fund iar toata isprava asta a meritat o postare de 200 de caractere. A, ca poate atrage dupa sine discutii! …ma rog, e dreptul fiecaruia. Dar cu ce impact? Sa nu mai zic de exprimarea frustrarilor personale legate in speta de locul de munca. Atunci sa te tii!  In final ii mai avem pe postacii de ocazie, oportunistii, aia care la fiecare update simt ca trebuie sa se bage in seama. Avem mai jos citeva mostre de spontaneitate puerila:

cale libera spre o mare familie fericita?

Intr-un final, dupa 8 ani de euro-scepticism (bazat si pe teama ca proprietatile nemtilor din regiunea Sudeta, confiscate dupa WWII vor fi apoi inapoiate mostenitorilor), nenea Klaus – presedintele Cehiei, si-a dat acordul asupra Tratatului de la Lisabona. Cu inima inca neimpacata, primul sau comentariu a fost ca tara sa si-a pierdut incepind cu 3 Nov. 2009 suveranitatea.

Odata cu intrarea tratatului in vigoare se da cale libera la alegerea unui Presedinte al Uniunii Europene, pentru un mandat de 2 1/2 ani. E de urmarit inspre ce functii vor inclina principalele forte politice europene. Daca pina mai de curind Blair era vazut ca un potential conducator al Uniunii, ultimele reactii il cam scot din lumina reflectoarelor – sprijinul socialist pierzindu-se (atit Jose Luis Zapatero cit si Faymann – cancelarul austriac, retragindu-i sustinerea si orientindu-se mai degraba catre obtinerea postului de sef pe politica externa). Dintre toti conducatorii tarilor Uniunii, momentan doar premierul luxemburghez si-a manifestat interesul pentru candidatura la postul suprem. Presa straina mai speculeaza alte doua nume – Balkenende, premierul olandez si Van Rompuy, omologul sau belgian – cu sanse reale in cursa, tinind cont de stabilitatea pe care a adus-o in tara dupa un an in care Belgia a cunoscut schimbarea a nu mai putin de 3 premieri. – umbla atunci si zvonul cf caruia flamanzii s-ar separa de restul populatiei. Acum se pare ca s-au mai calmat spiritele -

Recunosc – pentru multi e un subiect plicticos, dar din punct de vedere social/economic/cultural si filozofic Uniunea Europeana este cel putin atragatoare. E o discutie cu implicatii vaste. In ceea ce priveste Romania – chit ca s-au facut multe compromisuri pentru a fi acceptati la masa, eu o vad ca pe un fapt benefic. De bine, de rau exista o legislatie si-un bici care mai este plesnit din cind in cind, atunci cind politicienii nu-si fac temele. Daca am fi fost lasati de capul nostru, cu siguranta ar fi fost mai rau. Ce sa-i faci, impinsul de la spate e trasatura impamintenita

liberté, egalité, vérité

niechste halt: Berlin

…nothing so liberalizes a man and expands the kindly instincts that nature put in him as travel and contact with many kinds of people. – Mark Twain

am decis ca pentru alte citeva zile sa vizitez si alta parte de tara, iar de data asta am ales Berlinul. stind asa si analizind periplurile mele de pina acum am observat cu o oarescare mirare ca nu m-am plimbat prin Romania timp de 20-si-ceva de ani atit cit am facut-o in mai putin de 2 ani de cind ma aflu in Germania. m-a tinut ceva/cineva pe loc atit cit am trait in .RO? nu prea. si-atunci, care s-o fi fost motivul letargiei? obisnuinta cu mediul?! lipsa curiozitatilor? lipsa incurajarii drumetiilor de catre autoritati?

pe scurt, cum a inceput planificarea pentru Berlin: rezervare bilet avion, hostel, comanda brosurica + bilet 48h pentru Berlin & Potsdam (18€), impaturit tricouri, camasute, batistute, periute si gata. in 150 de pagini de marimea buzunarului ai toate obiectivele turistice si traseele propuse de municipalitate, la fel si un calendar al evenimentelor pe anul in curs + harta transportului in comun. stiu ca doua zile n-or sa fie suficiente pentru trecerea in revista a tuturor cite mi-as dori, dar in mare sint convins ca o sa mai dau peste lucruri noi si interesante care o sa-mi capteze atentia. la fel s-a intimplat si cu toate celelalte destinatii pe care le-am vizitat pina acum; m-am intors mereu cu o experienta noua, cu cite-o istorisire, o povestioara, un suvenir.

ani de-a rindul s-au strofocat guvernele romanesti sa iasa in lume cu un brand de tara; de la “Eterna si fascinanta Romanie” la “Fabulospirit” iar mai nou la “Romania, the land of choice.” (slogan lansat de madam Udrea in urma cu vreo doua saptamini).

cred ca orice agentie de publicitate din Romania ar prelua responsabilitatea brand-ului de tara ar avea de furca in a gasi niscaiva elemente specifice spatiului mioritic pe care sa le impacheteze frumos si sa le prezinte mai apoi lumii intregi. cu ce il atragi pe un neamt in Romania? sau pe un norvegian. ori un francez. prima intrebare pe care mi-a adresat-o o colega de serviciu – nemtoaica, a fost “cum e infrastructura la voi?”. care infrastructura? de ce ar veni un neamt la Marea Neagra? poate doar in Delta, apoi o halta la mosia lui Dinescu ca sa probeze bucate traditionale – asta l-ar mai inveseli nitel. pentru cei cu dare de mina si relatii, ii invitam pe mosia lui Tiriac de la Balc, la vinatoarea anuala de mistreti.

ce traditii avem care sa adune multimi de oameni petrecareti? spre comparatie, in Baden-Wuerttemberg se intimpla sarbatoarea primaverii (Fruehlingsfest), mai incolo a vinului (Weinfest), apoi vine cea a berii, iar strecurate intre ele alte si alte bilciuri care nu lasa urbea linistita mai mult de o luna. in alte landuri, alte sarbatori. am fost intr-un orasel de linga Stuttgart unde fiinteaza citeva fratii vechi de secole, iar baietii se intrec anual intr-o competitie cu ambarcatiuni de lemn pe riul care trece prin urbe, in timp ce toata suflarea sta pe maluri si-i aclameaza. nu zic ca in Romania nu au loc asemenea manifestari – bineinteles, tinind cont de specificul local, insa ele sint atit de razlete iar unele atit de necunoscute incit au ramas doar in sinul unor colectivitati mici. nici macar romanii nu-si cunosc intregul calendar, asa ca ce asteptari sa mai ai cind vine vorba de-a ne face cunoscuti peste hotare?

cultul miscarii, al calatoriei, al bunei-dispozitii tine mai mult de o utopie si de o dorinta de a vedea animozitate si pe plaiurile natale. da, in Romania ma simteam bine iesind ocazional la cite-o bere, ori o petrecere improvizata la vreun amic. s-a intimplat sa mai facem si deplasari la munte, atunci cind reuseai sa-i urnesti pe toti din adapostul corporatist. de cele mai multe ori, cei mai multi erau prea obositi ca sa mai fie in stare de socializare. oamenii nu se schimba; si daca o fac, din nesuferiti pot deveni si mai nesuferiti. iar ca sa ma multumesc cu putin, amagindu-ma cu gindul ca “nu e chiar asa de rau nici aici”, ei bine – nu, multumesc, nu mi-e felul. o evolutie nu se cladeste pe resemnari.

in final, imi permit sa-l citez pe Dragos Manac, un baiat care scrie pe Hotnews.ro si care m-a inspirat oarecum sa astern rindurile de mai sus. intr-o postare de-ale sale spunea asa: “Ma bucur ca sunt roman tocmai pentru ca e suficient de rau incat sa invat sa apreciez binele si suficient de bine incat sa fiu ferit de raul absolut. E o pozitie foarte buna, extrem de motivanta!” si el a ales sa plece din tara, ca raspuns la noul slogan turistic al Romaniei.

PS. revin peste 3, 4 zile cu impresii

chestie

isi aduce careva aminte de vreo comedie care s-o fi cistigat Oscarul? intrebarea mi-a venit in minte citinid cronica lui ‘Slumdog Millionaire’ de Andrei Gorzo in Dilema Veche. preferinta asa-zisilor critici de film pentru mizeria umana in toate formele ei este de neinteles – pentru mine. de ce le-o fi placind unora sa vada suferinta, chin, tragedie – si mai apoi s-o mai si slaveasca? “mai, este vorba despre conditia umana, puterea spiritului celui care nu se lasa invins de nedreptatile sociale.”, mi se sopteste din public. mprtz! inrolati-va la ‘Medici fara frontiere’ sau Amnesty International, plecati in Rwanda, Uganda, Sudan, Sri Lanka, uitati-va la nenorocitii aia cum traiesc de pe-o zi pe alta, si va promit ca n-o sa mai fiti oameni cel putin citiva ani de-aici inainte! dar, deh – astia sintem, ne uitam la altii in filme cum se tirasc prin colb si razbesc intr-un final sau – de ce le mai multe ori, sfirsesc mizerabil lasindu-ne cu un gust amar si-o exclamare inconstienta din tagma “bine ca m-a ferit Natura de o asa pacoste”.

cu o reteta ideala pentru stors lacrimi – asa se infatiseaza si gaselnita bollywoodiana care a luat ochii si mintile Academiei Americane de film. “4, 3, 2“-ul lui Mungiu – croit si el pe un calapod asemanator (mi-a venit inevitabil in minte). dar despre cinematografia romaneasca ma abtin; adica nu comentez prea mult. tot ce scot tinerii nostri cineasti e inevitabil legat de comunism, de parca tara asta n-a avut si alta istorie inainte de WWII – ori a inova si a veni cu un dram de originalitate este de-a dreptul imposibil. scurta paranteza: de ce au priza la public astfel de productii. simplu: occidentul nu este obisnuit cu decaderea drepturilor umane intr-un asemenea hal. de aceea, cind vad ca la altii a fost cu putinta batjocura la nivel de societate, li se pare fascinant. “cum, si asa a fost la voi in comunism?!” o spun doara din experienta proprie, si nu jucindu-ma cu imaginatia; in unele medii, prezentindu-ma din Romania eram vazut ca un soi de aparitie exotica, o curiozitate geografica. in extenso, masochismul asta gaunos prinde la multi si le da subiecte de discutie. tristetea si constientizarea mizeriei umane ar trebui sa se instaleze atunci cind realizezi imposibilitatea intrajutorarii celor napastuiti. clase sociale defavorizate vor exista, din pacate intotdeauna. inchei paranteza.

cit despre originalitatea cinematografica in Romania – lipsindu-i promovarea, “Restul e tacere” al lui Nae Caranfil e destinat sa ramina in mintea citorva privitori care l-au urmarit si priceput, drept una din marile realizari romanesti iar regizorul va avea satisfactia concretizarii unui proiect vechi de-o viata. in rest, il mai asteptam pe Mungiu sa mai gaseasca vreo poveste studenteasca de camin P14 din Regie si sa ne mai dea pe un ton gri imaginea subjugarii concertate la care-am fost supusi 50 de ani; poate la urmatoarea incercare iese si Oscarul.

revenind la intrebare – isi aduce careva aminte de vreo comedie laudata la Oscaruri? fara suche pe Google.

Raven Maize – The Real Life, de destindere

Io non sape, “net” vole saper

exista inca destui rataciti care iau in brate dictonul de mai sus, si pe de-o parte ii inteleg: la ce sa-si mai umple mintea si-asa destul de ingramadita cu atitea detalii si informatii?!…

WWW-ul. “ce-i ala?” World-Wide-Web. “bun, si – de la ce vine? cine-a nascocit triada asta lexicala?” sint o multime de aspecte pe care le luam ca atare, rare sint momentele in care ne intrebam care e povestea din spatele obiectelor care ne inconjoara. de-aia imi place mie ‘How It’s Made‘ de la Discovery: vad si eu ca in spatele unui dop de pluta nu sta doar vinul din sticla, ci un intreg proces tehnologic. sau, si mai interesant – ‘Connections‘, de la BBC.

“asa, si? chestia asta te face mai inteligent?” n-are a face cu istetimea. culegerea informatiei tine mai mult de curiozitate, de satisfactia ca nu trece o zi in care ai zacut ca o leguma in frigider. si, in plus – cu atita butoneala la indemina, trebuie sa stii sa faci selectii. spre pilda, acum, aleg sa nu ma mai intereseze de Mi’aela Radulescu si de cum perpeleste ea toata mass-media romaneasca zi de zi. pur si simplu! dar sint unii care din astra traiesc, cu asta se hranesc – cu columbenisme – asa numesc eu stirile astea gen-tabloid.

Nietzsche spunea despre experienta personala ca in masura in care lipseste mai mult, cu-atit evidentiaza mai nuantat caracterul uman. e drept, in anumite imprejurari in care nu poti face apel la precedente, nevoia te invata cum sa te comporti/adaptezi. dar ce te faci intr-o intreprindere intelectuala, cind dezbaterea solicita argumente pertinente si nu incapatinare ori sustinerea uneia si buna: “eu am intotdeauna dreptate!” (a nu se confunda incapatinarea cu principialitatea; sint doua chestiuni diferite.)

azi sint cam serios – poate-i de la osteneala, c-am alergat multisor. nu voiam decit sa ajung la un articol luuung despre impactul pe care l-a lasat internetul asupra noastra, inca de la dezvoltarea lui de 2j de ani incoace. noi, astia – specia asta de internauti care nu putem sta o zi fara ‘veveve‘ ne-am cam modelat dupa un tipar pe care rar il constientizam. de-aia scriitura de mai la vale pica numai bine, zic eu. lectura.. cum sa-i spun… sprincenata!

“What the Internet is doing to our brains“, preluat de pe The Atlantic

adaugare: WWW, Nietzsche, Mihaela Radulescu, tabloid, caracter uman, latina, documentare BBC, amalgam – cu alte cuvinte cam ce se gaseste si pe internet, nu? calitatea o face insa abilitatea de a alege. uuu! profund.

creatie vs. evolutie

coincidenta au ba, de ziua lui Darwin incep sa rasara statistici si reportaje privitoare la nivelul religiei si-al apartenentei la cele sfinte printre diferite popoare. de pe continentul nostru se remarca Estonienii, cu cel mai ridicat grad de… hai sa nu-i zicem ‘ateism’ ci mai degraba “dezinteres” fata de scripturi. doar 14% dintre respondenti s-au declarat cu mila de D-zeu in timp ce restul, D-zeu cu mila – iarta-i, D-ne ca nu stiu ce fac, ar zice un ultra-ortodox. Suedia si Danemarca ii urmeaza indeaproape, cu o pondere relativ apropiata – 17, respectiv 18% dintre cetateni declarati smeriti.

coborim nitel pina-n Cehia, unde procentele pocaintei urca pina la 21% iar restul tarilor – adica Franta, UK, Finlanda, Olanda, Letonia si Bulgaria stau si ele in balansoar cintarind aproximativ la fel, exprimindu-si parerea vizavi de religie printr-o viziune mai agnostica. de partea cealalta trag in jos Italia, Portugalia, Polonia, Grecia si Romania care prin ridicarea in slavi a prea-sfiintiilor lor Tomitane, Daniil, Haralambie & co. sint aproape de Egipt, Iran, Irak, Bangladesh si Sri Lanka – unde mai bine de trei sferturi din populatie il au pe Domnul in trup si suflet, amin.

analistii Gallup concluzioneaza ca intr-o oarecare masura apartenenta la religie este determinata si de standarul de viata al populatiei, cu alte cuvinte saracia din batatura – neavind solutie imediata, atrage dupa sine saracia duhului care alina oile sufletele (adesea) ratacite. e discutabila concluzia asta, dar daca te uiti mai cu seama in curtile nordice tinzi sa le dai dreptate ‘Gallopantilor’.

la noi in tara (Romania) a reintrat in discutie problema teoriei Evolutioniste si reintroducerea ei in manualele scolare. cadrele competente au decis ca pina in clasa a VIII-a copiii n-ar trebui solicitati mental cu detalii darwiniste, asa ca pina atunci li se va cultiva ceva pe intelesul tuturor, adica plamadeala lui Adam si-a Evei – unu’ din lut, alta dintr-o coasta. e mai simplu – ceva in genul jocului cu plastilina din gradinita. mai tirziu se va da in cap ideii, cind anatomia ne va arata ca am ramas cu un numar de coaste par, sadind si mai multa nesiguranta in invatatura de pina mai deunazi. dar, ce mai conteaza? „Darwin spunea că lumea a fost creată de Dumnezeu, tot regnul animal, inclusiv maimuţa. apoi a dezvoltat ideea conform căreia omul a evoluat din maimuţă. idee pe care mai apoi, la maturitatea fizică şi emoţională, a retractat-o“, spune preotul şi profesorul Ion Dragu, din Vrancea – citam din Evenimentul Zilei de azi. saracu’ Darwin – dupa mintea si potriveala popii, si-a dat seama la batrinete cind se incovoiase de suprasolicitare ca toate concluziile pe care le trasese zaceau dealtfel in jocul cosmic al divinitatii. la ce si-o mai fi irosit talentul academic, parol!

parerile agnostice ale lui Darwin nu s-au schimbat nici pe patul de moarte, asa ca denaturarea adevarului istoric de dragul impacarii celor doua teorii este pur si simplu o ipocrizie specifica BOR. dupa ce in ultima vreme au rascolit masele pentru a protesta impotriva pasapoartelor biometrice, acum asist si la sustinerea predarii religiei in scoli, ca exercitiu de educare spirituala a tinerilor. s-avem pardon! teama bisericii este in eliberarea mintilor care odata devenite independente vor pune sub semnul intrebarii patrafirul, tamiia si cadelnita cu tot adapostul lor crestin. dar pina la desteptare mai e cale lunga, din pacate – pacatele lor.

despre spirit civic

am zis-o si-o mai zic: anul asta mi-am propus sa nu mai ma narvozez. punct.

imi trece pe la ochi/urechi o stire relativa la o intimplare petrecuta mai deunazi in plin centrul Brasovului: un criminal da o spargere la o casa valutara, omoara doua persoane, iar in timp ce fugea spre Timpa e vazut de un batrin care incepe sa strige ‘Hotii!’ – vitejie taxata cu un glont in inima.

te crucesti, iti pare rau de nenorocitii aia iar mai mult de-atit nu prea ai ce sa faci. daca pina si in Brasov, unde linistea omniprezenta nu trada niciodata dereglaje in comportamentul oamenilor s-a ajuns la acte din astea… nu stiu la ce sa ma mai astept in viitor.

pe tiganii si şuţii din autobuze i-a luat careva de guler? pe de-o parte intelegi cum romanului de rind ii e frica sa ia atitudine atunci cind vede o ilegalitate: se gindeste ca i se pot intimpla lucruri mai rele. dovada e batrinul care a platit cu viata sesizarea de mai deunazi.

citeam in EVZ cum ca anul trecut in Septembrie, politistii din Braila au testat vigilenta cetatenilor inscenind un furt intr-o piata aglomerata din oras: unei tinere i-a fost furata geanta. din toata lumea care a asistat la fapta, doi barbati au luat-o la fuga dupa infractor. pusi in fata deciziei de a aparea ca martori in proces, au refuzat.

subrezenia legislatiei faciliteaza infractionalitatea in cele mai multe cazuri; iar de-aici pina la instalarea unui simt civic solid, tare mi-e ca au s-o pateasca si altii care vor fi minati de corectitudine.

de somn usor

3 candles, de Hans Dampf. musique de Eric Satie – Gymnopédie no. 3

imi place. pur et simplu.

intr-o nota mai melancolica, parca ma trimite nitel cu gindul la Bistro de l’Arte si linistea din P-ta Enescu.

nerv, zvicnire, batere de pleoapa

oricit de mult as vrea sa ignor o situatie care ma apasa, imi este cu neputinta – asta-mi e felul, ma consum oricit de lipsita de insemnatate ar fi ea. iar chestiunea de mai la vale e mult mai spinoasa; tine de orinduirea romaneasca si masochismul neamului geto-dac de a se lasa guvernat de tot aceeasi si-aceeasi indivizi aroganti, nesimtiti, smecheri, indolenti, imbecili, cretini care fac cartile de aproape 20 de ani incoace: PSD & co.

mai mult decit ignoranta multimii “sarace si cinstita” (identificata cu cucuveaua lor favorita) care a iesit sa puie stampila pe trandafiri ma irita nou-conturata clasa mijlocie care alege sa-si bage picioarele ori de cite ori vine vorba sa-si puna amprenta pe-o hirtie intru schimbarea la fata a Romaniei. juni capatuiti care nu gindesc la mai mult de 5 minute inaintea lor hlizesc prosteste cind se aduce vorba de politica si arunca un “imi bag picioarele, da-i in %!# mea” care pina la urma se intoarce tot impotriva lor. si incep sa injure si sa suduie, mai ceva ca mine acum la ceas de seara – insa sudalma lor are, vezi d-ne, greutate, pentru ca pe ei ii apasa nevoile acolo, nu pe mine descalecat pe alte tarimuri. iaca vorba: imi bag si eu picioarele, de-aci, de departe, ca prosti mai sinteti! si multi! nu pot sa nu vad cit de miserupisti sinteti o gramada!

asa s-a ajuns acum citiva ani cind, dintr-un teribilism si-o ambitie prosteasca de politehnisti din P14 a ajuns Vadim in finala cu Iliescu, punind lumea sa aleaga intre raul cel mai mic. iar acum stau inmarmurit si ma uit cum struto-camila PD-L-ista e la un pas de-a pecetlui intelegerea cu PSD-ul, acest partid plin de coruptie pina-n maduva. cit despre liberali, sper sa intre in istorie si sa ramina acolo, ca ce-au facut in ultimii ani numai succes nu poate fi numit. norocul lor a fost pur conjunctural, pentru ca la Bruxelles s-a dorit integrarea uneia din cele mai mari tari din UE in rindurile civilizatiei, pentru o mai buna crestere economica si dezvoltare a regiunii. dar cu lepre nu poti face treaba buna, este peste poate!

dupa ce le-au cintat in struna PSD-istilor pret de citiva ani, iacata ca PNL-ul cade triumfator in neant, mai intii in opozitie iar mai departe, sper cu toata increderea, sub pragul electoral de 5%. oricit de liberal te-ai considera ca gindire si doctrina indrumatoare, nu poti vota la nesfirsit niste personaje sinistre care sa faca jocurile lor si-ale afaceristilor care le sint prieteni. de-aia prevad un scenariu identic cu cel care i-a aruncat pe taranisti in beciul istoriei, unde prind in continuare mucegai.

rasfoiesc zilnic presa romaneasca si mai vad cum comisia parlamentara juridica recomanda neinceperea urmaririi penale pentru cel mai penal dintre penali – recte Nastase, totul intr-o sedinta cu usile inchise, secretos, la adapost de ochii jurnalistilor. apoi cum liberalii voteaza trecerea Registrului Comertului din subordinea Ministerului Justitiei in cea a Camerelor de Comert, facind astfel sa se transfere cea mai mare baza de date cuprinzind activitatile tuturor societatilor de pe teritoriul Romaniei in miinile unui dobitoc de prim rang, inrudit cu actualul ministru al Internelor. o afacere de zeci de milioane de euro, care in loc sa ramina in patrimoniul statului (la fel cum se intimpla in 24 din cele 27 de tari membre UE), trece sub paza si protocolul acestul individ care va urma sa gestioneze dupa cum il duce mintea si potriveala un profit ce se anunta de aprox. 50 mil. EUR pe 2009 (plus accesul la informatiile sus-mentionate – nepretuit.)

in curind trebuie sa se anunte si viitorul premier – sursele indica un membru PD-L, treaba lor, am decis ca de-aci inainte o sa mi se filfiie. mai rau o sa fie cu aia ramasi in tara si care au putere de discernamint – dealtfel nu foarte numerosi; pe ei e mai greu sa-i consolezi, pentru ca indura mizeriile la care sint supusi prin deciziile mesei covirsitoare de ignoranti. iar perspectivele, daca e sa ne luam si dupa ultimele constatari UE, sint cam sumbre.

nu sint pesimist, dar schimbind mediul de trai si vazind ca normalitatea poate exista si totodata perpetua pe alte meleaguri in contrast izbitor cu iresponsabilitatea balcanica nu pot sa nu ma revolt si totodata sa ma scutur ca de o povara grea ori de cite ori imi iau zborul din Bucurestii plini de glod. ceea ce le doresc multora!

ca sa vezi

cit de bine a punctat Nietzsche: o femeie poate fi prietena cu un barbat, dar pentru ca relatia sa dainuiasca e nevoie de putina antipatie fizica.

time to fink about it…

update (la 5 zile distanta de la scriitura initiala): unul din primele ginduri care vine in minte e “ce se intimpla atunci cind dispare antipatia cu pricina? ce se instaleaza in loc?” pt conu’ Bobotan (si nu numai), nitica materie de rumegat – sau mai degraba o aplicatiune practica, urmare a panseului elaborat de Nietzsche.

avem, asadar un baiat si o fata. doi amici. se stiu de mult timp. in primul an s-au multumit sa schimbe reciproc pareri diverse; in al doilea el incepe s-o studieze pe amica si sa-i caute alte atuuri, pe linga simpatia debordanta. ii vede glezenele prea groase si nu-i plac, se uita la degetele ei si i se par prea noduroase – strimba din nas; se uita la nas (al ei de data asta) si il gaseste un pic lipsit de armonie in forma; mai apoi, il deranjeaza statura: prea ghindoaca. ramin ochii: sinceri, limpezi, zimbitori. amicitia continua. dupa al treilea an si mai multe intilniri, nasul incepe parca sa-si gaseasca un loc in toata configuratia feţei, armonizindu-se cu ochii si buzele carnoase. dupa al patrulea an parca nici gleznele nu mai sint atit de groase. ce se-ntimpla? a slabit? nu, la mijloc e doar o chestiune de perceptie. ‘necazul’ incepe atunci cind perceptia baiatului se schimba, iar antipatiile cedeaza locul exercitiului admirativ.

nu-i mai bine sa ramii cu antipatii de genul celor mai sus mentionate daca vrei sa pastrezi o amicitie? pentru ca trecind de la o relatie in care distanta insemna totodata si un respect reciproc la o apropiere care poate destabiliza toata orinduirea, risti sa pierzi totul.

ma intreb cite prietene i-au trebuit lui Nietzsche pentru a concluziona astfel?

silent mode

Boards of Canada – Peacock Tail (peace & relaxation made in Scotland)