…si pentru ca un vin nu merge niciodata pe inima goala, sa ilustram mai jos povestea mincarurilor romanesti, asa cum a incropit-o Radu-Anton Roman in a sa carte de bucate. editia in limba franceza e nepretuita – pentru cine mai trece pe-aici, dati cu mina prin Amazon si comandati-o; e valoroasa.
raminem tot in sfera buchiselii. pentru fanii lecturii nocturne – o lampa la indemina.
nene Iancule, mi-ai adus aminte printr-o scriitura de-ale tale de o cartulie mai veche despre ale carei invataturi cam uitasem. sau, ma rog – pe care am omis sa le mai aplic. si pentru ca intre timp productia de oboseala si stres la hectar se prea poate s-o mai fi crescut, iacata mai la vale sugestiile in materie de somn de calitate, la indemina tuturor spiritelor ostenite care mai dau iama prin hermetica. 
How to sleep less and have more energy
…totul doar cu un program bine pus la punct. acum, despre mine pot zice ca uneori 4-5 ore de somn pe noapte, timp de citeva nopti imi sint suficiente. uneori o pot duce asa pina la 2 saptamini, dupa care sint rapus la orizontala pret de vreo 11 ore in weekend-ul imediat urmator. pentru o integritate mentala & corporala nestirbita e rost de nitica organizare – mai cu seama cind vine vorba de somnique.
odihna placuta! lectura, Georgeta Chira
pentru cine nu stie, ‘raftul Denisei‘ e o colectie Humanitas care aduce sub acelasi adapost autori cu priza la intelectualitatea de salon, cea care in mare parte este pasionata de scriitori gen Vonnegut, Beigbeder (s-a mai strecurat si un Bulgakov cu o margareta ce-i drept), muzicanti din tagma lui Sting, Santana, Vonda Shepard, cu alte cuvinte un soi de moftangii mai moţaţi pentru care critica pasiunilor imbratisate e sinonima cu ignoranţa. se prea poate ca in trei rinduri de afront intins pe tava sa pierd simpatia unora care mai calca pe-aici, dar daca tot am mizgalit hirtia trebuie sa ma obisnuiesc si cu cenusa din crestet.
am si eu niscaiva rafturi, iar din ele am selectat citeva tomuri peste care se asternuse praful. recunosc ca in ultima vreme imi vine cam greu sa citesc – poate ca la mijloc e delasarea, plictisul, obisnuinta asta cu rutina “desteptare, spalare, tren, birou, cumparaturi, somn” care m-au scos din exercitiu. si totusi, se mai gaseste timp si ambitz pentru nitica rasfoiala.
signor Eco, Umberto Eco si al sau Baudolino. aventura mea cu Umberto Eco a inceput de mult – dar, sincer – nu mai tiu bine minte ce-a fost la inceput: cartea sau filmul? “Numele Trandafirului” se numea si una, si cealalta (pelicula). nenea asta m-a fascinat de la inceput prin joaca lui cu ideile, spiritul vast, si talentul narativ. exista unii oameni care s-au declarat invinsi de ‘Pendul’ dupa primele 50 de pagini; pacat. cei care au avut rabdarea si priceperea necesare au gustat din plin din recompensa de la finalul romanului. Baudolino e mult mai moale decit “Pendulul lui Foucault” ori “Insula din ziua de ieri” sau “Numele Trandafirului”. cu toate astea nu-i lipseste nimic din ingredientele unei lecturi cu scop precis: acela de a pune imaginatia cititorului la lucru si a-l plimba printr-o ‘padure narativa’ intinsa prin tot Sfintul Imperiu Roman. teologie, politica, istorie, retorica, umor, amestecate bine intr-un cocktail de ~ 500 de pagini numai bun de evadat din cotidian.
trecem in sfera umorului sec, natural, britanic. un JK Jerome recent – indraznesc sa-l compar pe Stephen Clarke cu ante-mentionatul scriitor, pentru ca stilul lor – desi al lui Clarke are mai multa coloratura in limbaj – este pe alocuri asemanator, iar rezultatul – ei bine, sa zic ca nu de putine ori am fost nevoit sa inchid cartea in drum spre serviciu in timp ce pufneam in ris. oamenii se uita la tine, zimbesc si ei cu acea mima care spune “ma, asta ori e putin sarit de pe fix, ori chiar a citit ceva savuros”, apoi isi reiau activitatile obisnuite. le dau dreptate.
pe scurt, cum isi duce viata un englez verde in inima Parisului, interactionind cu colegii de serviciu (francezi), seful (francez), chelnerii nerabdatori (francezi), frantuzoaicele (sexoase), si, in fine – tot ce tine de la bagheta zilnica la grevele regulate. iar cind vine vorba de prima vizita in zona rurala a Frantei, Clarke are grija sa puncteze in stilu-i caracteristic trasaturile mustaciosilor de la cimpie:
“[...]Just a few kilometres outside Paris, populated by tractor-driving folk who think that Dior is a word you use to shoo stray dogs out of your garden. Allez! Dior!“
ca in orice carte – mai cu seama daca e scrisa in alta limba decit mother-tongue-ul tau, mai intilnesti termeni nepopulari, cuvinte noi, fara inteles imediat. inainte aveam la indemina DEX-ul; aici, amusinind dupa noutati editoriale prin librarie am dat peste “Dictionarul Diavolului” al lui Ambroce Bierce (dealtfel, o scriitura veche, de pe la 1880). utila, nu pot zice nu. mai ales cind nu stii ce e acela un Ignoramus. ne lamureste nea Ambrozie: “A person unacquainted with certain kinds of knowledge familiar to yourself, and having certain other kinds that you know nothing about.” cinismul se intinde pe tot parcursul literar, iar criticilor li se aduce la un moment dat un contra-argument, in definitia nonsensului:
“The objections that are urged against this excellent dictionary.“
lecturi usoare, poate fara pretentii prea mari dar in masura sa delecteze. alta data sa vorbesc despre Teoria Culorilor a lui Goethe, istoria Civilizatiilor si Tiparelor Istorice a lui Neagu Djuvara ca sa ne caznim nitel, nu? putem si-asa
|
