Nici nu stiu de unde sa incep; de la caracterizarile pe care le-am auzit – privitoare la Je si preferintele mele muzicale, ori despre cum ii gasesc eu pe ceilalti semeni, in functie de preferintele lor muzicale. Mai bine s-o iau catinel, cu inceputurile muzicii care mi-au gidilat mie urechile intr-un mod placut. A, si inca o chestie: fiind un subiect atit de vast (“Muzichia“, carevasazica), ii voi dedica mai multe parti. Cite? Pai avem asa: electronica experimentala din ‘70-’80 cu Kraftwerk, Brian Eno, David Bowie, Depeche Mode completata de minimalismul lui Yannis Xenakis,  apoi ambient dub-ul celor de la The Orb, dream-pop/shoegaze-ul lui Cocteau Twins, punk-ul lui PIL (Public Image Ltd.), post-punk-ul Swans, revolutia rave condusa de Dune, RMB (o trupa aflata cu mult inaintea vremii), Marusha, Scooter, Westbam, U96, electronica fratilor Hartnoll (aka Orbital), pionieratul big-beat (Prodigy, Chemical Brothers, Propellerheads), industrial-EBM-ul lui Front 242, Cabaret Voltaire, trance-ul impaciuitor al lui Chicane iar mai tirziu evolutia inspre progressive-house (James Holden, Sasha, James Zabiella), IDM-ul marca Aphex Twin, Autechre si mai incolo obscuritatile moderne (Clark, Fuck Buttons). Printre ele mai vreau sa strecor un Bonobo, Four Tet ori Sofa Surfers cu nu-jazz/downtempo/chill-out/up-beats/percutie, niste rock-instrumental de la The Album Leaf, Near the Parenthesis si Lymbyc Systym iar la sfirsit citeva cirese by Plaid si Boards of Canada. Barocul va avea un tratament aparte in toate astea.

Nu e intreprindere lesnicioasa, dar e ambitioasa. Putin curaj completat de ambienta pe masura, si sa purcedem!

Kraftwerk – Computer Liebe

Nu am pretentia ca beneficiez de o memorie infailibila precum Mark Twain care isi aducea aminte pina si de prima sa minciuna, dar cind vine vorba de primele muzichii care mi-au zguduit timpanul si de la care am ramas cu impresii deosebite – ei bine, aici bag mina in foc ca a fost vorba de Kraftwerk. Era prin ‘85 – ‘86, pe cind experimentam cu pick-up-ul alor mei; eram fascinat de pitigaiala vocilor la o simpla invirteala mai iute a discului. In spiritul dezvoltarii personale si aflare a unei ocupatii sanatoase, au urmat lectiile de pian. Factorii de mediu potrivnici (una bucata pianina ce trebuia achizitionata negresit = 29,000 Lei; un salariu, editia ‘86 ~ 2000 Lei/luna) au pus frina progresului dupa doi ani de acomodare cu gamele, cheile, notele si partiturile. Dar asta n-a stopat pasiunea deja inradacinata, asa ca tinarul vlastar si-a continuat sapaturile dupa melodii fascinante, care la vremea aceea si in atare conditii erau foarte greu de procurat. Stim cu totii ce ni se servea: slagare despre dragoste si iubire neimplinita sub bagheta lui Marius Teicu ori Florin Bogardo, iar o aparitie Angela Similea la TV era un eveniment notabil. Printre pacaneli si bruiaje mai razbateau rareori cite-un Neu!, Giorgio Moroder ori Gary Numan prin bunavointa Europei Libere si a altor posturi Vestice. Nenumarate casete audio cu Maria Tanase, Irina Loghin si-au gasit astfel alte utilitati sub indeminarea odraslei – avind acum gusturi pentru un soi de sunete care in comparatie cu cele ale orchestrei Radio de pe General Berthelot aduceau – pentru urechea neantrenata – mai degraba cu piuieli decit cu ‘melodie si armonie’.

Gary Numan – Cars – 1979 (remixat si de Armand van Helden in urma cu vreo 7, 8 ani si redenumit “Koochy” iar mai nou – 2009, de catre Chicane – Hiding All The Stars – un efort cel putin jenibil din partea lui Bracegirdle care a decazut enorm de la Saltwater incoace)

Dupa boom-ul si avalansa de informatie datorate caderii rejimului a inceput modelarea. De ce zic ‘modelare’: avind acces la atitea si-atitea resurse, trebuia sa fii cit mai selectiv. Nu am sucombat torentului de prostii cu care ne bombarda noua mass-media iar mai tirziu, cind am ajuns sa constientizez cit de cit efectul alegerilor mele am inceput sa fiu chiar foarte pretentios. Pina la ‘pretentii’ a fost insa ‘nebuneala’ rap. Nu mai stiu prin ce filiera mi-a parvenit o inregistrare cu Afrika Bambaataa, primele acorduri breakbeat/electro-funk cu care am facut cunostinta – pesemne aduse cumva “pe sub mina” de la “cineva care s-a intors de dincolo”. Eram… wow! DJ Kool Herc (care aparea mai tirziu si pe Electrobank-ul Fratilor Chimici, despre care o sa aduc aminte mai incolo) a fost o alta mare influenta in dezvoltarea break-beat-ului; mi-a parut rau ca traind inca intr-o relativa izolare n-am ajuns sa am acces la astfel de inregistrari decit mai tirziu, cind gusturile se cam cizelasera.

Cocteau Twins – Blue Bell Knoll (avertisment: firisoarele de par vor suferi oaresce stimulari aici, de altfel inevitabile)

Un aport notabil la formarea gusturilor si dezvoltarea simturilor a avut si nou-aparutul canal TV Super Channel. Pina la 8 fara un sfert – cind trebuia sa plec la scoala, mai ciuleam urechea la un Orchestra Manoeuvers in the Dark (Enola Gay, Sailing On The Seven Seas, Pandora’s Box – ca sa aduc aminte doar de citeva) iar apoi plecam dezamagit, cu gindul la “cine stie ce melodii or mai da astia!…” Au aparut casetele. In cartier se dusese vorba ca “alea originale” au o emblema aparte (nu mai stiu ce simbol se gasea pe ele – o coroana, ceva de genul), asa ca banii de cornuri si-au gasit o destinatie mai ‘cuminte’. Erasure (Oh, L’amour; Always; Love To Hate You) si Pet Shop Boys, The Shamen (Ebenezeer Goode, poate cel mai cunoscut single) iar mai apoi un Depeche Mode primit la schimb cu o colita de timbre au intregit mica dar promitatoarea colectie – acum ordonata frumos intr-un sertar. In toate astea am avut norocul si aprecierea ca grupul nostru de prieteni – la vremea aia cu totii de virste similare (10, 11 ani) impartaseam aceeasi fascinatie in ceea ce priveste muzica. Unii dintre noi erau mai rebeli, altii mai domoli, citiva se luau dupa noi iar ceilalti ne ignorau. Atunci s-au format personalitatile.

Ziceam ca dimineata incepea cu Super Chanel. In restul orelor continuam cu VIVA iar noaptea tirziu (mai cu seama in weekend), cu MTV Chill-Out (pe vremea cind MTV difuza muzica). VIVA a ajutat masiv la promovarea (pe atunci) a fenomenului rave & techno. Inainte insa de a ajunge la galopul nebunesc al basilor nemtesti/olandezi trebuie sa mai revin putin la rap-ul din the Us of A. “Can’t Touch This”, taa-na-na-na.., ta-da.., ta-da, can’t touch this!, si şalvarii lui bufanti care defilau de la stinga la dreapta ecranului. Ma amuza teribil baiatul ala, iar la talmacirea numelui (“Ciocan”) am inceput sa-l ironizez si mai abitir. Imediat dupa el incepea Infooormer, You know say daddy me snow me-a (gonna) blame / A licky boom-boom down, al carui efect imediat era de a te apuca cu mina de turul pantalonilor si a incepe sa fredonezi acelasi refren dupa ureche (lyrics-urile nu prea erau la indemina). Cit timp erai la masa cu familia, auzeai primele acorduri ale lui Snap (Rhythm is a Dancer), la care ti se dadea inevitabil scutire pe toata perioada difuzarii.

In tot acest timp ignoram cu buna-stiinta toate celelalte elemente care in ochii si urechile ascultatorilor obisnuiti ar fi trecut drept “sunete normale, umane, nu zapaceli”. Abba ma deranja teribil, mi se parea (si mi se pare) cheesy rau de tot, Queen n-a fost nicicind pe placul meu (duetul din “Barcelona” este exact tipul de sunet pe care il asemuiesc cu preferintele de azi ale intelectualitatii de salon (fani Santana, Sarah Brightman, Bocelli – adica a “ceea ce li se serveste”), iar regretatul MJ m-a surprins cu doar doua melodii (Billy Jean si Beat It); din Billy Jean am remarcat chitara-bas de la inceput, care da tonul intregii melodii insa mai mult de atit trebuie sa spun ca muzica lui nu rezoneaza nicidecum cu timpanele mele. Mai departe, fara a supara vreun privitor/cititor din mina de obisnuiti ai hermeticii, am sa ignor in totalitate numele urmatoare: Guns’n'Roses, Metalica, Cannibal Corpse, Nirvana, Bon Jovi, Aerosmith & Co., din lipsa rezonantei. Din insiruirile de la debutul postarii e lesne de inteles unde imi sint radacinile.

Ceea ce am sa punctez in urmatoarea parte va fi influenta fiecarui stil muzical in parte asupra personalitatii – nu neaparat a subsemnatului cit si a celor cu care am intrat in contact si cu care impartasesc preferinte similare – si mai ales daca se poate aprecia un om in baza aspectelor ce tin de audibile. Pina acum m-am limitat la enumerari; ma voi ajuta de ele (trupe, stiluri, etc) si in cele ce urmeaza, insa voi fi cu emfaza pe elementele care (cel putin in ceea ce ma priveste) m-au atras pe mine inspre muzica electronica. Totodata – ce ne deosebeste pe noi de ele, si de ce ele nu sint asa de mari amatoare de piuieli. Pe cind noi… in fine. Voi ajunge si la concertul Depeche Mode in Romania, insotitoarea mea draga de-atunci, experienta cu concertele drum’n'bass live si petrecerile underground.

- asta ma ajuta si pe mine sa-mi structurez citusi de putin ideile; vad bine ca pe masura ce elaborez scriitura, subiectul isi largeste conturul si tot avansind asa, imi e teama ca n-am sa reusesc sa cuprind aici toate cite mi-am propus -

Chicane – Red Skies (de pe vremea cind omul avea inspiratie)

…din UK, de la responsabilii cu zgomotele atent controlate & prelucrate.

Fuck Buttons – Space Mountain

*Pipa √

*Baston √

*Baston Mozart √√

*Cioc √

*Ochelari de baştan √

*Garzi de corp √

Fara plinsete, scincete si alte manifestari determinate de miscarea naturelului prea simtitor. Daca in urma cu mai bine de 25 de ani pierdeam ceva drag (treceam brusc de la o frizura rebela la una de baietel cuminte) atunci azi, cind pierderea aceleiasi podoabe este pricinuita de alti factori (indeosebi legati de virsta) la ce bun sa mai stau imbufnat cind resemnarea si impacarea cu sine sint mai cuminti – mai ales ca odata cu inaintarea in virsta vin atitea, si-atitea beneficii (chipesenie, etc..).

Ave Moi!, vorba lui C.J. Caesar (in rolul lui Alain Delon), si-un cadou muzical

Coldplay – Strawberry Swing

astazi un tratament pentru suflet, cu material nou de la Kieran Hebden (aka Four Tet) – un baiat din UK, fan al percutiei/nu-jazz-ului/up-tempo/chill-out-ului si in genere a muzicii experimentale. obisnuia sa aiba propria trupa – Fridge, pe care a lasat-o in urma odata ce si-a inceput cariera solo. mostra de mai jos e un single lansat recent – Love Cry – genul de sunete care te determina sa intri in ritm precum catelul de la parbrizul din spate al Daciei. de-abia astept albumul de la anul!

Four Tet – Love Cry

http://pmatunes.com/wp-content/uploads/2009/11/1-01-love-cry.mp3

manevra vine azi sub forma de imagini miscatoare acompaniate de sunete rock cu reminiscente U2 si Arcade Fire (drum-beat-ul e aproape identic cu cel din Power Out)- asa imi razbat in timpan. genul de muzica ‘de condus la Constanta‘, cum imi place sa-i zic; te sui in masina, pui CD-ul in player si-i dai blana acceleratiei.

Intr-un final, dupa 8 ani de euro-scepticism (bazat si pe teama ca proprietatile nemtilor din regiunea Sudeta, confiscate dupa WWII vor fi apoi inapoiate mostenitorilor), nenea Klaus – presedintele Cehiei, si-a dat acordul asupra Tratatului de la Lisabona. Cu inima inca neimpacata, primul sau comentariu a fost ca tara sa si-a pierdut incepind cu 3 Nov. 2009 suveranitatea.

Odata cu intrarea tratatului in vigoare se da cale libera la alegerea unui Presedinte al Uniunii Europene, pentru un mandat de 2 1/2 ani. E de urmarit inspre ce functii vor inclina principalele forte politice europene. Daca pina mai de curind Blair era vazut ca un potential conducator al Uniunii, ultimele reactii il cam scot din lumina reflectoarelor – sprijinul socialist pierzindu-se (atit Jose Luis Zapatero cit si Faymann – cancelarul austriac, retragindu-i sustinerea si orientindu-se mai degraba catre obtinerea postului de sef pe politica externa). Dintre toti conducatorii tarilor Uniunii, momentan doar premierul luxemburghez si-a manifestat interesul pentru candidatura la postul suprem. Presa straina mai speculeaza alte doua nume – Balkenende, premierul olandez si Van Rompuy, omologul sau belgian – cu sanse reale in cursa, tinind cont de stabilitatea pe care a adus-o in tara dupa un an in care Belgia a cunoscut schimbarea a nu mai putin de 3 premieri. – umbla atunci si zvonul cf caruia flamanzii s-ar separa de restul populatiei. Acum se pare ca s-au mai calmat spiritele -

Recunosc – pentru multi e un subiect plicticos, dar din punct de vedere social/economic/cultural si filozofic Uniunea Europeana este cel putin atragatoare. E o discutie cu implicatii vaste. In ceea ce priveste Romania – chit ca s-au facut multe compromisuri pentru a fi acceptati la masa, eu o vad ca pe un fapt benefic. De bine, de rau exista o legislatie si-un bici care mai este plesnit din cind in cind, atunci cind politicienii nu-si fac temele. Daca am fi fost lasati de capul nostru, cu siguranta ar fi fost mai rau. Ce sa-i faci, impinsul de la spate e trasatura impamintenita

Vara asta mergeam cu trenul spre Zürich. Platisem pt un bilet la ICE, versiunea TGV a nemtilor. Din motive ce-au tinut de o defectiune, toti calatorii au fost poftiti in alta garnitura – de data aceasta a unui tren InterCity. Pina la destinatie am schimbat doua trenuri, iar intirzierea cumulata a fost de 5 minute. Pentru aste 5 minute in care rabdarea calatorului a fost pusa la grea incercare, tot aparatul Deutsche Bahn angajat in satisfactia clientului n-a contenit sa-si ceara scuze pina ce-am coborit din tren.

Amicul meu Dan, cu care ne-am sincronizat zilele trecute in timpul trecerii prin Romania a tinut mortis sa testeze binefacerile CFR-ului pe ruta Bucuresti-Brasov, mai degraba din motive ce tin de deprinderea cu serviciile operative din Vest decit din cine stie ce masochism dubios. 3 ore jumate de tranca-tranca pe-o singura linie, pe o distanta de 166km.

Am dat recent peste un comunicat de presa:

“Potrivit unei decizii a Comisiei Europene, companiile feroviare din UE vor fi obligate să despăgubească pasagerii în cazul întârzierilor mai mari de o oră. CFR a anunţat că va cere o derogare de la această regulă.” in ultimul an, întirzierile cumulate ale trenurilor, in România, au însumat 14.000 de ore – adică aproape un an si jumătate.”

Deja mi-am luat atributele de fitos si snob dupa o trecere meteorica prin Bucuresti, asa ca ma abtin de la alte comentarii. Ramin, totusi la parerea ca Romania este pitoreasca mai cu seama cind o privesti din exterior.

un subiect drag mie – si sint convins ca nu numai mie, dar si celor care binevoiesc sa mai deie cu ochiul prin hermetica. i-auziti aici, ce zice la statistica (nu, nu statistica e subiectul preferat, ci obiectul scriiturii de mai la vale). s-a studiat mult in ultima vreme, s-a analizat – e anul Darwin, era normal – iar concluzia a fost trasa: urmind un ciclu evolutiv firesc erei si mediului nostru, femeile vor avea forme mai… voluptoase si vor scadea treptat in inaltime. acum, sa vedem dupa mintea si potriveala noastra de ce ar putea fi legate ‘voluptatea‘ si ‘statura‘ femeilor si cum de le influenteaza pe ele natura intr-o asemenea masura incit le schimba atit pe orizontala cit si pe verticala.

scurt intermezzo: ca esti mai rotunjor din fire (asta tine ori de traditia stramoseasca dobindita in bucataria mamei, de organism si de propria vointa) au ba – barbat fiind, idealul tau feminin se schiteaza inevitabil avind in minte o silueta trasa prin inel, in spiritul sticlei de Coca-Cola – se stie – frumos conturata, ondulata, cu git lung si subtire, poatrina bombata, talie zvelta, trapez obraznic iar mai incolo pulpite armonios ancorate in ansamblul de mai sus. ei bine, idealul asta uman ramine adeseori la nivel de utopie pentru ca la un anumit moment, prin d-zeu stie ce mijloace ochii barbatului se incetoseaza, obrajii i se inrosesc iar inima ii pompeaza energic in vine atunci cind i se zimbeste gales din coltul vreunei camere de catre o faptura despre care pina atunci nici ca isi inchipuise c-ar putea sa-i destabilizeze naturelul. iar faptura aceasta nu face defel obiectul descrierii succinte de mai sus – ba din contra: ea poate sa aiba o ureche mai clapauga, degete osoase, sa-i lipseasca manichiura frantuzeasca si gleznele subtiri dar sa aiba un je-ne-sais-quoi orbitor. e fapt stiut – poate sa fie si muma padurii, daca tie iti place de ea poate sa se puna mama si prietenii de-a curmezisul cit or pofti!, din ‘sufletel‘ si ‘draguta‘ n-o mai scoti pe aratare mult si bine. si chiar s-ar putea sa fie benefic pentru armonia perechii ca, deh – Mama Natura lucreaza prin mijloace nebanuite.

dar acum sa vedem cum devine cu facultatile… pardon – cum devine cu metamorfozarea asta prezisa de specialisti. tuturor ne-au trecut prin fata ochilor fete cu talie inalta si picioare scurte (ca minciuna) si ne-am gindint inevitabil la un pinguin ori un fundas central de la echipa favorita (Nu E Steaua); ne-a placut ce-am vazut ori am strimbat din nas? am trecut de multe ori mai departe, fara a-i recunoaste fetei meritele pentru care a reusit sa-si pastreze silueta de mai sus: c-a fost vorba de cursuri de bo-tae (tae-bo pentru cunoscatori), alergatura sau balet – nu ne-a interesat si nici nu ne-am gindit citusi de putin. prima impresie desenata prin fata ochiometrului ne-a zgiriat retina asa ca, sensibili din fire am mai luat o gura de bere, am slobozit o gluma proasta si ne-am indreptat atentia catre alte ispite. nu ne-a trecut nicicind prin minte ca ‘produsul’ de mai sus era dealtfel rezultatul selectiei naturale. cam timpurie, e drept – dar intra in categoria ‘evolutiei’. si-atunci, ce te faci? ignori un element net-superior tie din punct de vedere antropologic doar din pricina aspectului? o glezna subtire s-ar putea dovedi usor instabila in anumite circumstante; merita riscul? ca in mai toate intreprinderile riscante, si dragostile au nefericita faima de a se instala pe nepusa masa si nu atunci cind chimia spiritelor coincide. asa ajungem sa ne depanam in cercuri restrinse pina ce ne podidesc lacrimile si ne juram ca gata, nu mai facem, nu mai dregem, sa fiu al naibii daca i-oi mai scrie ceva, “‘ai mai bine mai da o bere!“, dupa care te retragi scurt la baie, de unde trimiti un sms concis: “ce mai faci, draguta? toate bune? imi era dor de tine.” inclin sa cred ca intre fermentarea hameiului si capacitatea de dactilografiere in momente de cumpana exista o strinsa legatura care, dealtfel iese la iveala numai in momente cheie ale existentei.

revenind la schimbarea trasaturilor feminine pina la aducerea lor la un nivel confortabil mingiierii pe crestet, este mentionat studiul ce a avut ca participanti 2000 de femei incepind cu anul 1948. descendentele celor implicate in analiza au masurat in medie cu 2cm mai putin decit mamele lor iar la greutate s-a observat o usoara crestere cu pina la 1kg sau mai mult. reversul medaliei este ca in acelasi timp presiunea sanguina a fost mai mica – la fel si nivelul colesterolului (e de bine). cind vine vorba de sarcina – aceasta s-a produs in medie cu pina la 5 luni mai devreme iar menopauza a fost impinsa cu pina la 10 luni mai tirziu, rezultind o perioada mai indelungata de incalzire a puiului sub aripa. pentru amatorii de detalii – iata aici cum a decurs intreaga analiza. pe scurt, trasaturile ce vor permite femeilor sa duca o sarcina la bun sfirsit vor fi intotdeauna subiectul selectiei. in prima faza, cercetatorii de la Universitatea Yale au masurat succesul reproductiv individual a mai mult de 2000 de femei participante in studiul Framingham pina la atingerea menopauzei. ulterior au analizat trasaturile care conduceau la o reproducere reusita. dupa luarea in calcul a factorilor ambientali (venitul, educatia, stilul de viata) s-a estimat gradul de mostenire al trasaturilor aplicind legaturi intre toate persoanele inrudite iar mai apoi au contabilizat efectele indirecte ale selectiei masurind impactul pe care diversele caracteristici le au una asupra celeilalte – spre pilda, in ce masura o presiune ridicata a singelui influenteaza maturitatea sexuala. mai incolo a intervenit statistica prin care s-a stabilit care anume dintre trasaturi vor fi determinante viitoarelor generatii de femei. si-a dat cu minus la inaltime si plus la grosime. despre barbati nu s-a mentionat nimic; ori n-a intreprins nimeni nici un studiu, ori e in derulare, ori nu facem obiectul evolutiei – stiut fiind faptul ca pentru multi semeni de-ai nostri omenirea si-a incetat progresul odata cu fermentarea hameiului, asa ca la ce buna stradania dezvoltarii individuale cind ai o ratie de six-pack pe saptamina asteptindu-te rece in frigider?

in loc de concluzie – ce-i de facut? cu ce ne ajuta pe noi rezultatul statisticii asteia? cum sa ne pregatim pentru viitor? trebuie sa ne pregatim pentru ceva? sau sa ne culcam pe-o ureche (y-compris cea clapauga mentionata mai sus), in speranta ca ne vor tolera tot ele, dragele, in continuare?…

 

…era o exprimare in ‘The Village‘ al lui M. Night Shyamalan, in care o comunitate retrasa nu indraznea sa pronunte numele unor aratari care le terorizau asezarea. Cei care vor fi pomeniti in cele ce urmeaza sint insa niste personaje/persoane despre ale caror apucaturi am auzit/le-am vazut pentru intiia oara acum citeva zile, in urma difuzarii documentarului ‘Taboo‘ semnat National Geographic. Acolo se vorbea despre asa-zisii ‘freegans‘, adepti ai unui stil de viata opus totalmente consumerismului caruia i s-a subjugat Occidentul. Oamenii astia au renuntat la posesiunile lor lumesti de buna voie, nu muncesc, (ei zic ca) nu traiesc pe spinarea societatii ci o ajuta prin manifestarile lor si duc un trai ferit de griji. Chestiune discutabila, mai ales cind vine vorba de procurarea hranei – care se face (aproximativ) fara nici o retinere direct de la sursa. Adica din tomberoane. Mere, pere, gutui, cartofi, castraveti, carne, piine – totul de la tomberoane. Ceea ce au aruncat semenii lor devine hrana pentru freegans.

Ma uitam in ochii lor cind povesteau cu o seninatate debordanta cum prin insasi viziunea lor despre viata si stil reusesc sa imprime planetei un mediu mai ecologic. Aidoma adeptilor sectei raeliene – aia de cred ca i-au zamislit extraterestrii pe Pamint – e primul exemplu care mi-a venit in minte; la fel de bine putea fi orice alta secta – aidoma sectantilor, ziceam – hippiotii astia de rit nou adopta o doctrina pe care o respecta dumnezeieste si care reprezinta insasi chintesenta existentei lor. Indivizi care blameaza consumerismul, dar traiesc de pe urma lui. Documentarul sus-mentionat nu a prezentat insa o reactie pe care o asteptam cu sufletul la gura: invitati fiind la un barbeque, citorva prieteni de-ai tomberonistilor astora li s-a servit miel, pui, porc, vita – toata recoltata din tomberoane. Pina sa se rumeneasca fleicile – ne zicea prezentatorul – participantii habar n-aveau de provenienta carnii. Eram tare curios sa vad reactiile oamenilor alora… insa documentarul a continuat cu prezentarea altor paria ai societatii – o comunitate din India care traieste de pe urma sobolanilor pe care ii vineaza cu ustensile rustice (ii alunga fumegindu-le vizuinile) iar mai incolo relatari dintr-o colonie de leprosi din Nepal, cu prim-planuri detaliate ale ranilor supurinde, deci tot tacimul pentru o noapte buna si-un somn usor.

Revenind la freeganii aia si parerea lor despre viata: bai, oamenilor – ar zice unii, nu-i mai bine sa va inrolati intr-o comunitate Amish si sa va apucati sa cultivati cele trebuincioase, decit sa stati la mila altora? Raspunsul e simplu: in insasi conceptia freeganism-ului munca este perceputa ca activitate de agonisire a boarfelor de pe ei, a mincarii si-a mobilierului pe care dorm. Suficient! Citez din manifest: “Working is viewed as a component of a system that has abused our world both socially and ecologically. It is realized that not working at all is not an option for everyone, but that there are ways to limit the need to work as much. Employment does not need to take over or define one’s life, and such complete control does not need to be given to supervisors and managers“. De prisos a-mi mai pune intrebarea “unde s-ar ajunge daca s-ar aliena in halul asta o proportie covirsitoare din populatia planetei”…

se apropie alegerile, au inceput scandalurile, acuzele, invectivele, cu alte cuvinte – prostia si mirlania. am dat recent peste o infograma, acum cind ni se servesc binefacerile unui sistem unicameral. in masura in care romanii vor decide ca in urma referendumului Parlamentul sa devina unicameral, iata care sint tarile alaturi de care ne vom alinia:

*tari cu legislaturi bicamerale

*tari cu legislaturi unicamerale

asemanarea cu Suedia si Norvegia va ramine la nivel de legislatura si-atit. eu, unul stiu bine ca pe 22 Nov am sa votez. impotriva.

asta-seara un proiect electro-punk de la DJ-ul parizian Erik Rug si MC/DJ Dynamax. infectiousss!

Le Damn Dog – Watch Out

La bucurie şi la durere, personajele beau. Şampania e rezervată aristocraţiei şi nu se bea de plăcere, ci “ca să o simţi udă în gură”, cum zice soacra din Titanic Vals. “La Medeleni” boierii beau şampanie ilustră: Mumm 1906. Dar şi vin de Cotnari în sticlă colbuită. Pentru “colbuite” au predilecţie personajele lui Octav Dessila, tot în momente festive.

În schimb la parastas se bea tescovină pînă la ebrietate, ca în finalul “Gaiţelor” la care ultima replică e îndemnul soţului văduv să bea o tescovină care “unge pe beregată” cu rudele soţiei defuncte. La pomenirea lui Moş Costache se serveşte ţuică fiartă. Asta după ce, la primul atac al decedatului, rudele băuseră cu nesimţire vin roşu, Bordeaux veritabil, ceea ce medicinistului Felix îi dă sugestii hematologice – apoplecticului trebuie să i se ia sînge. Tot vin roşu bea Ioanide cu latinistul Hagienuş într-un cavou de la Bellu.

ambetarea mai pe-ndelete, direct la sursa.

old-skool vintage synthesizers puse in slujba sound-ului de calitate.

Way Out West – Survival

pe curind! urmeaza o scurta vizita in .RO, sa mai luam pulsul. nu, n-o sa ma prinda votul acolo, o sa fie o sedere mai degraba meteorica.