rosu vs. portocaliu

Interviu cu fiecare prezidentiabil in parte.

zee nighty-night manoeuver_011209

După ziua asta stătută parca e rost de nițică delectare cu un progressive sound de la Moshic. Personal aștept să apară luna asta dublul-album Sapirinion/Tubta (un CD progressive, altul chill-out). Din preview-uri promite.

plai de dor

Plai de dor si duca. Duce-te-ai…

Ca am plecat nu mai e de mult e o noutate, si nici nu mai trimbitez pe-aici care mi-au fost motivele. Altele sint ofurile mele acum ca sint departe de tara.

Chiar inainte de a pleca purtam o conversatie cu o amica, in care – printre altele, aflind ca urmeaza sa parasesc plaiurile natale, m-a intrebat: “[...] si, pleci asa singur? Nu ti-e frica?” Am vrut sa o intreb si eu pe ea daca nu ii e frica sa ramina, insa am preferat sa-i raspund sec si impasibil “Nu.” Si chiar nu imi era. Ajunsesem la limita superioara a rezistentei si, in plus, principalul motiv de duca a fost o totala neadaptare la mediul tumultuos care incepea sa se deseneze pe suprafata bucuresteana. Adauga la asta un strat de politica si economie mai degraba paguboasa, un parvenitism al tinerilor ajunsi in corporatii care ma imbufna peste masura, o… na-ti-o frinta, ca iar ma apuca.

[...]

Cred ca a trecut 1 an pina sa revin in Romania si sa am un rendez-vous cu prietenii mei din capitala. Pesemne ca degajind un soi de vioiciune nu mica mi-a fost surprinderea cind alti doi m-au abordat – mai intii nesiguri iar mai incolo din ce in ce mai convinsi, spunindu-mi ca si pe ei ii macina ginduri de stramutare. Mie, motzul cocotat in virful pomului, mi-a tresarit inima de bucurie! “Ba, bravo voua! Veniti, ingrosam rindurile emigrantilor.” A trecut o luna, doua, trei, sase, un an, doi si tinerii mei tot n-au plecat din tara. Unii s-au resemnat cu actuala stare de fapt si nu mai au asteptari de la nimeni si nimic iar altii si-au pierdut increderea in angajatorii din Vest (“…nu te baga nimeni in seama, am trimis ‘j de siviuri“, etc). N-a zis nimeni ca e simplu. La urma urmei si premeditarea mea a tot durat vreo 10 luni – 1 an de prospectare intensa pina la momentul “bilet avion – one way“.

Inevitabilul s-a produs, iar cu el au venit si alte neajunsuri (pentru ca – nu-i asa, nu se poate sa-i dai omului prea mult bine). Relatiile amicale – de la strinsoarea in care se tineau odinioara au ajuns incet incet sa mai slabeasca; ce faci in cazul asta? Arunci vina pe distanta. Comunicarile prin messenger, asa goale de miez cum sint mai au totusi meritul ca intretin relatia. O intretin dar n-o consolideaza. Cred ca teama multora care isi doresc sa plece dar nu o fac este data de simpla dar macinatoarea intrebare: oare plecind, nu pierd mai multe decit daca as ramine aici? Nu poti trai cu inima la distanta. Viata asta asa inregimentata in compromisuri cum e ea, te mai “mingiie” cu cite-o ghioaga in moalele capului, da cu tine de pamint, te trezesti, te dezmeticesti si-o iei de la (alt) capat. Asa e-n tenis, spune Caragiu…

Luind o decizie cu impact mare asupra propriului mers trebuie sa-ti asumi citeva riscuri. E inevitabil. Apoi, odata intrat in hora, bunul simt si ambitia personala trebuie sa dea tonul viitoarei directii de dezvoltare; stiind ca ai luat o hotarire majora, mai departe tine de tine sa faci sa iasa bine toata aventura asta. Iar odata cu plaiuri noi vin si oameni noi, si intimplari noi. A boscorodi insa obirsia este mai degraba apanajul mirlaniei si neam-prostiei – neajunsuri de care am vrut sa scap; a o critica pertinent tine de alta croiala. De aceea ori de cite ori simt ca acolo, unde au ramas ai mei lucrurile inca nu intra pe un fagas normal, nu am cum sa nu ma zburatacesc si sa cricnesc cind vad vreo nedreptate ori o delasare. Asa ca voi mentine abordarea

[...]

Astazi se serbeaza ziua Romaniei. Nu sint genul patriotului (ce-i drept, definitia difera de la un individ la altul) – desi am arborat acum stindardul la balconul hermeticii. Cred ca si chestiunea patriotismului la noi e mai apropiata de cele sfinte, asa cum imi spunea odata un mosneag simpatic: “dom’ne, zice, eu sint credincios.” – pauza lunga – “Dar nu sint bisericos.” Si mai lua un clondir de ‘dicament.

Hai ai nostri! La multi ani!

zee nighty-night manoeuver_301109

Bonobo – Recurring, (alb. Days to Come). Lay back, enjoy & relax…

Uite zinu’, muezinu’

De mai bine de-o luna se discuta in Elvetia pe marginea minaretelor. Pe acelasi model initiat odata cu slobozirea romanilor & bulgarilor in UE, elvetienii au fost invitati acum sa-si dea cu parerea privitor la autorizarea de constructie a minaretelor pe teritoriul tarisoarei lor. Daca in cazul liberei circulatii a cetatenilor votul a fost pozitiv, cind vine vorba de inaltarea turlelor semetite s-a votat apasat – NU. Iar in Elvetia vointa poporului e lege. Respect!

- unul din posterele care au impinzit orasele in ultima vreme -

vox populi

Preluate de pe doua dintre tracker-ele de torente romanesti. Oare ce relevanta au ele, tinind cont de virsta predominanta a utilizatorilor? In paralel, majoritatea celor inregistrati pe site-urile respective sint din Bucuresti. Sa vedem ce ton da capitala de asta data.

Despre µ-ziq si tipare umane, partea a II-a

Prima istorioara cu referire la fenomenul ‘Muzica’ – mai cu seama cea electronica, a cuprins mai mult enumerari ale diversilor artisti care prin ingeniozitatea lor m-au fascinat pe mine inca din frageda pruncie. Ramin ancorat in subiect si acum sper sa imi iasa o prelucrare mai fina a gusturilor, cu bataie pe elementele definitorii ale asa-numitei “muzici bune”.

Auzim destul de des “dom’le, eu ascult muzica buna.” “Dar ce e aia «muzica buna» in acceptiunea dumitale?” “Pai, nu stiu, uite – de exemplu Tracy Chapman.” “Ce-i ala – baiat sau fata?” “Peu importe, stimabile… Cinta bine, asta conteaza.” “Ai dreptate, dar mie nu-mi place.” “E treaba ta! Asta inseamna ca muzica nu e buna?” “Ba… iti respect parerea, dar mie nu imi place muzica aia; e prea lalaita, e pentru adormiti, plingaciosi.” “E, mprţ! Bine ca esti tu dastept!” [...] “Da’, ia zi – tie cine-ti place cum cinta? Da-mi un exemplu de trupa care pentru tine cinta bine.” “PIL.” “Ce pil? Pil Collins?” “Nu, bre – PIL. Public Image Limited.” “N-am auzit in viata mea de ei.” “Da’ de Sex Pistols ai auzit?” “Bolnavii aia?” “Da. God shave the Queen…” “Da, ma, ii stiu.” “E, PIL astia sint proiectul lui Rotten dupa ce s-a terminat cu Sex Pistols.” “…” “N-am cu cine…”

Leftfield feat. Johnny Rotten – Open Up

Incep cu un ‘daca’: daca m-as fi nascut prin 1960 si as fi avut acces la toata miscarea synth-pop din Europa de Vest atunci gusturile mi-ar fi evoluat cronologic, pe masura dezvoltarii fenomenului. Dar m-am nascut mai tirzior, cind synth-pop-ul intrase deja pe panta comerciala care l-a scos in cele din urma de pe podium, lasind loc muzicii disco si slagarelor goale de miez. Cu toate astea, influentele mele isi au radacini mai batriioare.

Istoria ne invata ca prin 1975 Kraftwerk au avut prima lor performanta live in Liverpool iar de-atunci totul a luat o intursatura cu totul neasteptata. Andy McCluskey – care la vremea aceea experimenta un sunet rock, a spus ca acel concert a reprezentat pentru el “prima zi din restul vietii sale”. Asa se explica evolutia OMD catre un sunet sintetic, dominat de… sintetizatoare. Iar OMD nu au fost singurii; i-au urmat tinerii programatori care in ‘77 au format The Human League, dadaistii de la Cabaret Voltaire, Joy Division, Talk Talk, Visage, New Order – cu toti experimentind sunete pe atunci de neconceput. Vince Clarke & co. a mai surprins audienta underground cu joaca lui pe sintetizatoare, iar mai tirziu Depeche Mode inainta incet dar sigur pe panta succesului. Timidul Clarke nu s-a multumit cu notorietatea asa ca a lasat mina libera celorlalti depesisti – mai cu seama Martin L. Gore care gratie imaginatiei si sunetelor experimentale a adus formatia acolo unde este ea azi.

~ nu am fost adept al curentului Depeche Mode niciodata, insa am apreciat intotdeauna sunetele lor ale caror originalitate depasea cu mult comercialismul altor brand-uri muzicale. Poate ca urmarind un videoclip ori sorbindu-i din priviri in timpul unui concert mare parte din audienta isi concentra atentia asupra versurilor, inflexiunilor vocale ale lui Gahan sau excentricitatea lui Gore. Mai autist din fire (ce sa zic si eu!?), ramineam cu urechile tintuite la ritm si perfectiunea notelor muzicale. Eram fascinat de ritimicitatea matematica a sunetelor emise de acele aparate care umpleau scena si care printr-o (aparent simpla) stimulare digitala emana ceva nemaiauzit pina atunci. Asta m-a imbiat in mare masura si inspre lectiile de pian pe care le-am urmat – pentru o foarte scurta perioada (2 ani) dar care mi-au lasat un impact profund. In continuare, odata pus in fata scenei de pe Lia Manoliu in 2006 am lasat timpanele si ciocanelele sa se dezmierde iar admiratia s-a intins pe toata durata concertului. Si am fost multumit sa vad ca pina si d-ra din dreapta subsemnatului (A, sper ca esti bine, sanatoasa, ceea ce-mi doresc si mie! – care nu facea nici ea parte din tagma ‘depesistilor’ a ramas la fel de placut surprinsa de prestatia ‘veteranilor’. ~

Sint convins ca toata muzica lucreaza mai cu seama la nivel subconstient. Putini sint cei care se lasa dusi de mesajul versurilor pina-ntr-acolo unde sa inceapa sa exclame “dom’le, le zic bine baietii astia. Le dau cu tifla politicienilor.” Pentru ei s-a inventat hip-hop-ul, cu sunete repetitive ca sa le poata retine oricine. (din toate ritmurile rap/hip-hop imi place una-singura-bucata-melodie, recunosc, si anume – Beastie Boys – Three MC’s and one DJ) Pentru restul, ii dam mai la vale cu doi titani: Brian Eno si David Bowie. Aparent fara legatura unul cu celalalt, dar nu-i bai – firul se impleteste pe parcurs.

Fanii Coldplay se poate s-or fi auzit ca pentru ultimul lor album (Viva la Vida…) Chris Martin & co. ar fi lucrat cu sir Eno. Sau ca a produs ‘Joshua Tree’-ul lui U2. Sau sunetul de start-up de la Windows 95. Sau niste tonuri de apel pentru Nokia. Bun, si cine-i ala? Pentru multi nu e decit un alt nume (asa cum a fost William Orbit cind a lucrat cu Madonna pe Ray of Light – de unde si ritmul alert al albumului). Pentru cunoscatori, Brian Eno e taticul muzicii ambientale. In toata discografia mondiala nu exista selectie mai potrivita pentru dolce far niente si somnique usor in dupa-amiezele ploioase de duminica decit colectia lui intitulata ‘Music for airports‘ (1978, fyi/fya). Pe unii mai slabi de ingeri asemenea abordare minimalistica i-ar trimite imediat in baie cu mina pe prima lama intrata in cimpul vizual. Slava domnului ca fanii muzicii asteia nu sint chiar atit de sensibilosi si patimasi.

Brian Eno – 1/1 (alb. Music for airports)

Anii ‘70 i-au adus colaborarea cu David Bowie – perioada in care cel din urma o cam daduse pe paie, rasinoase si prafuri moi. Sub influenta medicamentoasa au ba – nu importa, au aparut unele dintre cele mai de succes albume ale lui Bowie – mai minimaliste dupa vorba, dupa port dar inovatoare in stil (trilogia Berlin, pt ca acolo s-au realizat inregistrarile celor 3 albume). Mai departe influentele celor doi s-au intins pina la artisti din regnul techno sau punk-rock, multi aducind tribut creativitatii englezilor. Asta ma pune nitel pe ginduri… Bre, oare creierul englezesc e croit dupa alta masura decit celelalte? Cum se face ca de la ei ne vin mai toate inovatiile in muzica? Bun – de la ei si de la nemti. Care sint trasaturile/factorii ce le influenteaza indivizilor astora materialul creator? – am sa aduc in discutie aspectul asta intr-o postare ulterioara -

David Bowie – Ashes to ashes (pentru mine una din cele mai bune bucati muzicale compuse vreodata – foarte complexa pentru perioada in care a fost creata; aici intr-un live show din 2000, performanta inregistrata la 20 de ani de la prima auditie a piesei). “Contrapunctul” din Renastere perfectionat in perioada Baroc si evoluat pina in epoca moderna in care corzi prelucrate sintetic sint completate armonios de un bas de chitara funky si o cireasa vocala asezonata de D.B himself. Chapeau-bas!

Intre anii ‘70-’80 se contura curentul synth-pop. Cu Europa Libera la ureche am mai prins printre pacaneli, bruiaje, Eagle Out! Roger, chhhh! un New Order, Human League – strecurate printre slagare de mare succes de la Blue System, Abba, Boney-M si mai tot curentul disco care incepea sa ia amploare la vremea nasterii mele. ‘Yyyyyyyy-M-C-A, it’s fun to stay in the Yyyyyyyyyyy-M-C-A…” !@#$&. Asa ca atunci cind prindeam un “Come On Eileen” sufletul tresalta intr-un puseu de petrecere indusa ad-hoc. – e drept, din casa razbateau indemne mai putin vioaie: “da, ma ala mai incet, tu n’auzi?“

Dexyz Midnight Runners – Come On Eileen (genul de melodie pe care cind o auzi iti vine imediat in cap amintirea ritmului dar sa fii al naibii daca stii cine o cinta!). Unul din marile hituri ale anilor ‘80 (1982, pentru hit maniacs). Sa sara cine-o vrea, da’ daca asta nu e melodie de pus audienta pe jar si chef de dans, sa nu-mi mai spuneti mie Le Maitre!

Astea au fost ritmurile care-au dat tonul unei petreceri vestite din Bucuresti (nu, nu s-a auzit in toata urbea, dar in anturaj e mult prea cunoscuta). Bistroul Cafe de la Joie, P-ta Universitatii, la subsol. Profil frantuzesc, cupluri frantuzite, mincare frantuzita, grup de petrecareti galagiosi cu chef si voie buna. A ramas doar grupul cu pricina si muzica cu care venisera la purtator; cuplurile frantuzite aflate in cautarea sufletului pereche s-au dus cu tot cu ce-au avut mai drag si ne-au lasat sa ne destrabalam. Le cer pe aceasta cale scuze si-mi pare rau. Imi pare rau ca n-au ramas

As mai vrea sa scriu despre Yazoo, Throbbing Gristle, Joy Division, New Order, Erasure, Simple Minds, The Human League dar mi-e ca nu mai termin niciodata cu insiruirile. Pe scurt, synthpop-ul a fost o perioada in care sunetele artificiale le-au inlocuit pe cele clasice, consacrate (pina la acea vreme), dind nastere unei miscari revolutionare in muzica. Pentru prima oara sintetizatoarele au generat succes comercial, permitind unor trupe sa atinga statutul de staruri mondiale, in timp ce altele – preferind sa experimenteze in continuare au ramas mai mult sau mai putin in anonimat sau in discutiile unor anturaje intime. Depeche Mode e exemplul clar de trupa synth-pop ajunsa pe culmi inalte, alaturi de Erasure, Pet Shop Boys si New Order. Dar nici una dintre ele nu are acum succesul pe care l-a inregistrat la debut. Gusturile s-au diversificat, la fel si genurile muzicale. Sa spun ca as spera intr-un reviriment al stilului? Nu cred ca ar fi potrivit. E mai cuminte sa lasam progresul sa-si urmeze bunul mers, in speranta ca mintile luminate aflate acum in plamadeala, odata inmugurite vor reusi sa iasa la iveala cu placeri nebanuite pentru fanii sunetelor prelucrate cu migala.

The Human League – Tell Me When

…iar pe final o mostra de la Simple Minds care, desi asociati mai degraba cu miscarea New Wave au scos la un moment dat niste piese de-a dreptul remarcabile pentru perioada synth-pop.

Simple Minds – Glittering Prize

liberté, egalité, vérité

Adevarul e ca n-am mai avut chef. De scris, nu de altceva. Imi revin(e) curind.

~ virtuozitate italieneasca la fluieras sopranino ~

Il Giardino Armonico, Vivaldi – Flute Concerto, “Il Gardelino” (RV 428)

…si notte buna in ritm allegro, ca asa a zis Vivaldi

Il Giardino Armonico, Vivaldi – Concerto for flute, “La Notte” (RV 104)

zee nighty-night manoeuver_251109

Dominik Eulberg – Daten-Übertragungs-Küsschen (Max Cooper Mix)

Gaia Scienza

A Higgs-Boson walks into a church, the priest says “We don’t allow Higgs-Bosons in here.”. The Higgs-Boson says “But without me how can you have mass?”

un răvaș într-o zi de noiembrie

stiti ce inseamna ”vagiant”? part vampire, part giant

Mi-a plăcut ”(500) Days of Summer”; chiar mult di tăt. Genul de ”feel good movie”. Subtitlul n-are legatura cu acțiunea; și nici nu reprezintă tot ce mi-a rămas în minte din toată aventura. E doar o spicuire minusculă, un instantaneu surprins în timpul proiecției.

Posterele îl anunță ca fiind o comedie romantică. Romantism – este, dar comedie… nu atît de multă. Se mai putea insista pe alocuri la dialoguri. Situațiile au comicul lor aparte iar cine a fost blagoslovit de-a lungul existenței cu întîmplări similare va suspina înțelegător la împletirea firului narativ.

Pentru mine ziua de 24 Noiembrie este o zi importantă din cîteva motive. Unul dintre ele este acela că în urmă cu 29 de ani s-a născut cineva care 19 ani mai tîrziu, prin însăsi felul său de a fi a reusit să-mi dea alte perspective asupra orientării mele în spațiu. Dacă am ajuns unde sînt i se datorează în mare parte și ei. Numele nu îl menționez, pentru că și-l știe și ea foarte bine. Într-un fel, rîndurile de mai sus țin de un la multi ani sincer, onest, pe care am ținut să-l împărtășesc și aici din varii motive lesne de tălmăcit. Vorba cuiva mai poet ca mine – aceasta este o sticlă aruncată în mare, o sticlă care, în toţi aceşti ani, s-a scris singură, pe dinăuntru si care – adaug eu, va continua sa plutească.

mostre din coloana sonora

The Smiths – There Is A Light That Never Goes Out

The Temper Trap – Sweet Disposition

T-Shirt Personal Trainer

O bună modalitate de a-ți urmări performanțele personale. Imagini realizate pt. Roland Semprie by GJP Advertising, Toronto – Canada

Turuialã în douã etape

Ușor previzibilă statistica dupa primul tur – deși trăgeam nădejde înspre un alt rezultat. Deh. Pînă la urmă s-a dovedit că și mass-media asta năvălind cu toata rîvna înspre știrbirea imaginii băsesciene n-a reușit nimic altceva decît să-l propulseze mai departe în cursa pentru un nou mandat.

Mai departe ce-i de făcut? Chestiunea cu ”răul cel mai mic” s-a aplicat in runda ”Iliescu vs. Vadim”. Dar acum? – aici mă gîdilă rărunchii și-mi vine să slobozesc una din popor… – Indiferent nu pot rămîne pentru ca nu mi-e felul iar ștampila din pașaport mă îndreptățește la o părere. Un lucru știu sigur: a fost un scrutin la care am votat pe considerente legate de persoană. Iar președintele în sine este un om, o persoană. M-am străduit să ramîn obiectiv și să ascult discursul fiecărui candidat în parte iar mai apoi să fac o alegere după mintea și potriveala mea. Băsescu, pentru mine, ramîne în șablonul mîrlăniei și neam-prostiei, minciunii, arțagului, hăhăielii de mahala, răzbunator, fățarnic si disimulant. Ori să aleg să ne reprezinte în lume un astfel de specimen – ei bine, nu. Mai presus de toate, știind că odată cu el va mai veni aceeași echipă de pedeliști cu limba moale – asta mă înfierează și mai abitir. Nu sînt pătimaș, dar m-am plictisit de lipsa moralității multora dintre politicieni. Iar PD-L-ul e văduvit rău de tot la capitolul asta. (Ce nu pricep eu e de ce fanii partidului sus-menționat sînt în mare parte atît de răutacioși, arțăgoși și puși pe a te desființa de cum sesizează la tine o încruntătură – fie ea cît de palidă – la adresa prezidențiabilului lor. Mai ponderați băieți, mai cuminței! NIMENI nu le știe pe toate pe lumea asta – la fel cum nimeni nu se poate prezenta în fața electoratului alb, imaculat, etalon al dreptății, ordinii și disciplinei. O minimă modestie e necesară, precum și bună-creștere.)

Mai departe. Dacă aleg să nu mă prezint la vot e ca și cum aș da girul unuia dintre candidați, și parcă nu mă lasă inima sa boscorodesc regimul alți 5 ani de-aici înainte, știind că nu mi-am adus aportul la schimbare cu nici un gest.

qed

La votul calului

E pentru intiia oara in 11 ani cind nu poci pentru ca sa-mi formez o parere clara asupra unui candidat la prezidentiale. A, bun – stiu pentru cine n-o sa votez, asta e cert. Dar lasind deoparte aspectul asta, cu ce ramin? Nimeni nu tagaduieste ca Geoana si Antonescu sint doi dintre candidatii cotati cu sanse sa ajunga in turul 2 unde se vor bate cu marinarul. Insa cind vine momentul sa ma gindesc cu ce au reusit cei doi sa ma convinga pe mine, om din bobor ca merita sa le dau cu stampila peste nume – ei bine, ramin in cumpana.

Despre restul prezidentiabililor – Oprescu si Cernea ce mai merita bagati in seama. Cu Kelemen n-am nimic, UDMR isi numeste de fiecare data un candidat doar dintr-un soi de obligatie – in rest sint si ei constienti de umplutura. Mi-a parut rau cind l-au bagat la inaintare pe Frunda, despre care am zis la vremea respectiva “ce pacat ca nu-i roman”.

Cu dom’ doctor termin repede pentru ca omul politic Sorin Oprescu se ascunde sub o mantie de neadevar. Punctual, odata ajuns primar a promis ca nu va candida la prezidentiale. “Nu pot sa le fac asta bucurestenilor.” Nu cred ca le-a facut prea multe nici de cind e primar, asa ca nu stiu la ce m-as putea astepta de la el odata ajuns la cirma tarii. Si in plus, sa fim realisti – independent in Romania nu rezisti fara sprijinul puternic al unui partid politic. Turul doi (al pantalonilor) cade pentru dom’ doftor.

Cernea cred ca are mai multe probleme. Mai presus de toate, ii fileaza o dioda. Cu gesturi extreme atragi atentia dar nu rezolvi mare lucru iar el, trimbitind ca-si da foc in fata TVR pentru ca ii este ignorata candidatura deja mi-a aratat ca are o problema. Dom’le, nu vii si zici ca-ti dai foc fiindca nu iti iese tie pasenta; iesi ridicol din toata povestea, de oriunde ai privi-o. Punct. Apoi mai este si factorul ‘prezenta scenica’. Aparind cu un discurs istet dar in tricou cu “Punks No Dead” (e un exemplu) nu-i induci ţaţei Filofteia decit impresia ca “uite, maica ce-nseamna democratia, acum poa’ sa candideze tot flinticu’“. Treaba omului – inteleg ca-i e bine in pielea lui dar nonconformismul trebuie nitel cosmetizat. Pina la urma urmei cred ca el s-a inscris in cursa mai degraba pentru a-i face pe oameni sa constientizeze multe din mizeriile in care se scalda politicienii nostri de la ţentrum. Prezenta la televiziuni a reprezentat un vehicul util expunerii punctului de vedere iar asta poate fi tot meritul sau in campania electorala – a stiut cum sa valorifice ocazia ivita. Mai departe depinde de el cum se va mentine si-si va mentine ideile/valorile.

Ca o paranteza – ma gindesc ce era in mintea lui cind se vedea invitat la emisiuni in care il avea in fata pe Gogu a lu’ Puţintelu’ (s-avem pardon dar nu-mi aduc aminte numele balaoachesului si nici nu mai dau pe Bing dupa el).

Raminem cu Geoana si Antonescu. Cum procedam? Le-am urmarit dezbaterea de ieri iar o parere scurta asa, de om de pe strada zice dupa cum urmeaza: am vazut un Basescu timorat, un Geoana bine-argumentat si un Antonescu usor artagos.  Dar eu cu socialismul nu pot sa ma impac! Cu toate astea, mi-e teama ca mobilizarea PSD va fi mult mai mare in teritoriu iar de-acolo le vor veni multe voturi. Pe de alta parte ma bucura ca din ce in ce mai multi tineri cu prezenta pe internet il sprijina pe liberal – asta se ’simte’ urmarind blogosfera si comentariile pe diverse forumuri. Sansa e ca Antonescu sa treaca cu bine de primul tur, pentru ca in al doilea cu siguranta i-ar da muku’ marinarului. Daca turul doi il gaseste pe Geoana luptindu-se cu Base, e lesne de prezis inspre cine se vor indrepta voturile tineretului. Si-atunci inghite nene alti 5 ani de demagogie, minciuna, pupeze, sleahta de pedelisti pravoslavnici (mor, fac alergie, guta, apoplexie cind il vad pe TRU cu ochii lui picior peste picior, Boureanu si alti trepadusi).

Sint de parere ca votul de miine iar in extesno cel din decembrie vor avea cel mai mare impact asupra bunului mers al treburilor pe plaiurile noastre de bastina. Stramutat fiind pe alte tarimuri nu poate totusi sa nu-mi pese de ce se petrece in Romania. Mai am o noapte buna pentru cumpanit, si-o zi in care trag nadejde ca si constiinta civica a mai prins nitica intelepciune in ultimii ani.

Somnique usor!

Somaj in Elvetia, solutii, chestii, socoteli

La cererea audientei, nene Iancule – the conclusion.(tocmai cind vroiam sa public urmatoarul episod despre muzica)

<jingle! sa intre reclama!>

Aminteam mai ieri-alaltaieri de o dezbatere initiata de radio Couleur 3 (Lausanne) privind somajul crescind in rindul tinerilor elvetieni cu virste cuprinse intre 20 si 24 de ani. Discutia s-a intins pe 3 ore mari si late piperate cu cite-o pauza muzicala iar in rest moderata intr-un spirit foarte degajat: Le mardi 17 novembre – dans le cadre de la soirée “Chôm’Day” – Couleur 3 te donne la parole, pour pousser un coup de gueule ou exprimer tes ambitions professionnelles!

Duja, unul dintre DJ-ii postului responsabil cu moderarea emisiunii a avut grija sa strecoare cite-o duma la fiecare replica de-a audientei. Duja asta e cunoscut pentru umorul lui sec si negru rau de tot de care nu s-a dezis nici acum. Are o rubrica permanenta la Couleur3 in care sint prezentante instantanee de spontaneitate stradala. De exemplu – “Bonjour, c’est pour Couleur3. Pouvez-vous nous dire comment regler le probleme de la famine dans le monde? “Bein… if faut arreter de manger!“

Participanti la emisiune au fost un grup de tineri absolventi cu talente de scos la vinzare, profesori, doi politicieni – un tinar liberal radical si secretarul Partidului Socialist – filiala Lausanne plus un reprezentant SeMoY (Semestre de Motivation d’Yverdon-les-Bain) – o societate sprijinita de catre guvern prin subventii si a carei menire e de a plasa si forma tineri in cautarea unui loc de munca. Jupin Duja a inceput cu o incurajare catre tinerii aspiranti intr-ale carieristicii, punctind nevoia acuta de forta de munca in segmentul groparilor care – mai cu seama acum, in timpurile astea cind sinuciderile somerilor au crescut, nu duc lipsa de activitate. <risete, aprobari, aplauze>

In debutul si pe parcursul emisiunii a fost lansat un mesaj catre ascultatori prin care erau incurajati sa intre in direct, sa se prezinte si sa isi prezinte competentele; cu ocazia asta a fost deschis si un forum online in care iti puteai inscrie CV-ul si pregati pentru o potentiala abordare din partea vreunui angajator. La fel – angajatorii si-au putut posta anunturile si, daca tin bine minte in public au fost prezenti si agenti economici.

Nemultumirea tinerilor se baza in speta pe decizia limitarii ajutorului de somaj, in masura in care politicienii continua sa aduca in discutie indatorarea mult prea mare a tarii. Argumentele au fost de ambele parti ale baricadei, cu sublinierea unuia care mi-a ramas in minte. Unul dintre tinerii absolventi a subliniat faptul ca – desi la nivel politic se tot bate moneda pe indatorare, Elvetia ramine in top 3 al celor mai bogate tari din lume. Asadar, politica datoriei nu face nimic altceva decit sa dea apa la moara liberalilor care marseaza pe teama si (uneori) ignoranta cetatenilor. Or, in Elvetia banii nu sint o problema – iar ca dovada s-a dat exemplul sprijinului federal acordat UBS. Peste toate astea, impozitind mai mult persoanele foarte bogate care locuiesc in Elvetia (mister Ikea himself a fost dat drept exemplu razlet) s-ar rezolva problema datoriei – implicit pe cea a ajutorului de somaj. Totodata, cum motivezi tinerii ca sa isi caute un loc de munca? – de-aici incolo s-a picat un pic in latura foarte sociala a problemei, cu intrebari retorice de genul “cum sa facem sa existe pentru fiecare un loc in societate?” Sint framintari pe care le au si ei, la urma urmei si elvetienii e oameni. Cu toate astea, criza actuala nu o vad ca pe un esec al capitalismului – asa cum trimbiteaza multi; de-aici a pornit nemultumirea generala si multi tineri incep sa imbratiseze concepte sociale care li se par mai apropiate de sufletul dar mai cu seama de nevoia lor imediata. Gestionarii crizei au fost cei care au infundat unele societati in datorii si stres, atragindu-si oprobriul public. Insa nu poti sa pui mereu anateme pe altcineva iar tu sa astepti sa-ti pice pleasca de undeva; ai optiuni: ori sa te resemnezi cu actuala stare de fapt – iar in ignoranta ta poti sta linistit pentru ca nimeni n-o sa ceara mai mult de la tine, ori sa incerci sa schimbi ceva in primul rind investind in pregatirea personala care cu siguranta va da roade pe termen lung. Capitalismul inseamna competitie iar mai ales acum, pe timp de criza se cern valorile. Continuind sa blamezi un sistem care te-a propulsat intr-o pozitie cit de cit privilegiata nu se cheama decit ipocrizie. Restul e tacere.

Na, ambalindu-ma m-am lasat un pic dus de propriile-mi ambitii si pareri, indepartindu-ma de emisiunea luata in discutie. Sa nu se mai repete! [...] Asa cum am prins ideea in cca o ora de auditie (din 3 posibile) am inteles ca exista initiative la nivel local prin care tinerii sint si vor fi in continuare stimulati/sprijiniti in aflarea unui loc de munca – chit ca va fi pe perioada determinata au ba. Iar ofertele nu conteneau sa apara – firmele reprezentante la dezbatere oferindu-se sa specializeze tineri in diverse domenii.

Stiu ca la un moment dat fusesera abordate si celebrele raspunsuri de genul “thanks, no thanks!” pe care HR-istii le trimit dintr-un copy&paste instant aspirantilor la vreo pozitie. A ajunge sa le ignori tine de o imunitate care se dobindeste in timp, completata de mentinerea increderii in sine si constiinta propriilor competente.

Imi vine greu sa inchei postarea asta, stiind ca nu am acoperit intreaga dezbatere iar mare parte din ideile enuntate mai sus reprezinta doar frinturi din auditie. Ascultindu-i pe tinerii cantonezi spunindu-si pasul am realizat totusi ca problema somajului este mai mare si mai stringenta decit vor sa accepte multi dintre noi. Mai departe, peste tot exista elemente comune in ceea ce priveste piata muncii: burse de locuri de munca pentru absolventi unde pretentiile se potrivesc mai degraba unui profesionist cu minim 5 ani in cimpul muncii, lipsa motivatiei individuale, a stimularilor din partea angajatorilor, etc… Cu toate astea, dorinta de a munci exista in fiecare si nimeni nu se dadea in laturi de la a accepta un job mai putin bine platit in masura in care acesta ii oferea posibilitatea sa invete lucruri noi si in primul rind sa nu depinda de un ajutor social.

O voce mai… umana a intervenit la un moment dat spunind: “Nu stiu daca realizam, insa cerem prea mult din partea tinerilor! In momentul de fata copiii nostri trebuie sa invete bine la scoala, sa faca sport, sa fie in pas cu moda pentru a se integra cit mai bine, sa stie ce vor sa faca cu viata lor – toatea astea pina la 15 ani! Nu e destul? Sa privim putin mai departe: cum pot ei sa acceada la mijloacele necesare pentru a intra in actualul sistem social cu politicile sale capitaliste? Sa le facilitam accesul la acest sistem, lasindu-le ocazia sa-ti traiasca tineretea! Oare n-am putea fi un pic mai solidari si sa nu lasam totul pe umerii lor?” Mai incolo am fost nevoit sa plec…

Later update: inregistrarea emisiunii, aici.